Când vine vorba de Ziua Muncii cei mai mulți se gândesc la aceasta ca la o sărbătoare tipic comunistă și care se sărbătorește mai ales în fostele și actualele state ale regimului. Foarte puțini știu că ziua are, de fapt, origini mult mai vechi, care ne duc la finalul secolului al XIX-lea, dar chiar și mai departe, până în timpurile celților. Tradiția modernă instituie ziua de 1 Mai ca sărbătoare la finalul secolului al XIX-lea, în contextul revoltelor muncitorilor din Chicago.

În anul 1886, în Statele Unite ale Americii, sindicatele muncitorești luptau pentru obținerea reducerii zilei de muncă la opt ore, fără ca aceasta să aducă cu sine o tăiere a plăților. Cererile muncitorilor erau îndreptățite. La vremea respectivă condițiile de muncă în fabrici erau critice, ziua de muncă putea dura până la 16 ore și se putea prelungi până târziu în noapte, iar protecția muncitorilor nu era asigurată, aspect care ducea la numeroase accidente ce deseori provocau moartea angajatului.

Pe 1 mai 1886, muncitorii din diverse fabrici de pe întreg cuprinsul Statelor Unite au organizat o grevă la care au participat aproximativ 400 000 de persoane și care a paralizat activitatea fabricilor. În Chicago s-a înregistrat cel mai mare număr de manifestanți, aproximându-se că 40 000 de persoane au ieșit în stradă pentru a-și scanda nemulțumirea și pentru a-și susține drepturile.

Ziua de 1 mai nu fusese aleasă la întâmplare. Aceasta era data la care uzinele făceau bilanțul contabil. Manifestația lucrătorilor a continuat până pe 4 mai, când a avut loc un atac cu bombă artizanală, îndreptat împotriva poliției. Aceștia au ripostat, iar în confruntarea dintre autorități și grupurile de protestatari șapte polițiști și mai mulți oameni din mulțime au fost uciși. În urma atacului, opt dintre cei prezenți la revolte au fost puși sub acuzare, judecați și apoi condamnați la moarte. Numele acestora erau Albert Parsons, August Spies, Samuel Fielden, Oscar Neebe, Michael Schwab, George Engel, Adolph Fischer și Louis Lingg. Dintre aceștia, un an mai târziu vor fi condamnați la moarte Parsons, Spies, Fielden, Engel și Lingg (acesta din urmă își va lua singur viața cu o zi înainte de execuție).

Trei ani mai târziu, a II-a Internațională socialistă, reunită la Paris pentru a comemora centenarul Revoluției Franceze, va alege, în memoria celor care au murit în SUA, ziua de 1 Mai ca zi internațională a muncitorilor. Aceștia își propuneau să instituie și în Franța ziua de opt ore de muncă.

Nu la mult timp după aceasta vor începe proteste și în Franța. În anul 1890, muncitorii francezi își creaseră propriul simbol de proteste: un triunghi roșu care semnifica divizarea zilei în trei părți conform revendicărilor acestora: 8 ore de muncă, 8 ore de somn și 8 ore de timp liber. În același an, mișcarea muncitorească se propagă în toată Europa. Au loc manifestații la Paris și pe teritoriul altor țări europene, printre care: Germania, Austro-Ungaria, România, Belgia, Olanda, Italia, Polonia, Spania, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Danemarca. Un an mai târziu, simbolul muncitorilor francezi se va preschimba într-o floare de măceș, inspirată de floarea pe care o purta o femeie la butonieră în momentul în care a fost ucisă în timpul manifestațiilor.

Abia la data de 23 aprilie 1919, Senatul francez va accepta scurtarea zilei de muncă la opt ore și va declara ziua de 1 Mai zi liberă. Cu timpul, data va deveni una simbolică, iar muncitorii se vor strânge în fiecare an pentru a organiza festivități și pentru a sărbători. În Franța, ziua de 1 Mai va deveni zi liberă plătită abia în timpul regimului de la Vichy și va rămâne așa până în prezent.

În SUA, 1 Mai se va sărbători începând cu anul 1887 la cererea sindicatelor muncitorești, dar data va fi schimbată la cererea președintelui Grover Cleveland, pentru a nu aminti de momentele tragice ale primelor zile din mai 1886, în prima zi de luni din septembrie.

Pentru francezi, ziua de 1 Mai marchează și ziua lăcrămioarelor, tradiție instituită în anul 1561 de către regele Charles al XI-lea care oferă la data de 1 Mai a acelui an aceste flori tuturor doamnelor de la Curte. Mult timp după aceea se vor organiza la această dată așa-numitele „baluri ale lăcrămioarelor”, care erau prilejuri pentru întâlniri amoroase, fiind singurele baluri la care părinții nu aveau voie să participe. La ele fetele veneau îmbrăcate în alb, iar băieții își prindeau în piept un buchet de lăcrămioare. Astăzi, deși vânzarea de flori pe stradă fără autorizație este interzisă în Franța, la data de 1 Mai poți vinde lăcrămioare fără a fi vânzător autorizat, pentru a păstra frumoasa tradiție. Cu timpul, cele două tradiții, Ziua muncii și cea a lăcrămioarelor, s-au contopit, devenind una.

Și pentru celți lăcrămioara era purtătoare de noroc. Dar tot legat de prima zi a lunii mai în cultura celtică ea avea alte semnificații. Ziua de 1 Mai marchează în tradiția celtică trecerea de la anotimpul friguros la anotimpul cald. În această zi, druizii aprindeau focuri menite să apere animalele de epidemii. Sărbătoarea era închinată zeului Belenos (zeul luminii). Unele dintre practicile druide vor supraviețui și se vor contopi cu cele creștine cu ocazia sărbătorii nopții Sfintei Walpurgia. Aceasta are loc în fiecare an în noaptea de 30 aprilie spre 1 Mai în Germania, Olanda, Cehia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda și Suedia.

În prezent, 1 Mai se sărbătorește în mai toate țările europene, cu excepția Elveției și Olandei. În Marea Britanie ea se sărbătorește în prima zi de luni a lunii mai. Ea se mai sărbătorește și pe teritoriul altor continente și țări: America de Sud, Rusia, Japonia, China, India și Africa de Sud.

În România, ziua de 1 Mai a fost sărbătorită prima dată în anul 1890. După instaurarea regimului comunist, sărbătoarea a căpătat scopuri propagandistice, marcate prin manifestații în stradă.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ