Alytus este un oraş cu drepturi municipale din sudul Lituania. Aici se află şi centrul istoric al regiunii Dzukija. Orașul este situat pe malurile râului Nemunas. Cele mai importante autostrăzi care leagă Vilnius, Kaunas, Lazdijai și Grodno în Belarus trec prin Alytus. Împărțit pe două entități separate de secole, oraşul este încă alcătuit din două părți frecvent menționate ca Alytus I și Alytus II.

Prima atestare istorică a oraşului Alytus datează din anul 1377, atunci când a fost menționat în Cronicile Wigand din Marburg sub numele de Aliten. Potrivit cronicilor locul a fost ocupat de o cetate mică din lemn ce păzea frontiera lituaniană cu Ordinul teutonic. Fortul și satul din jur au crescut treptat, în ciuda faptului că erau în mod frecvent o ţintă a raidurilor lituanienilor și barbarilor.

Orașul se mândreşte cu tradițiile, cultura, peisajul său impresionant și unic, oamenii săi primitori și sinceri. Turiştii îşi pot petrece timpul liber în Alytus prin excursii ghidate care se pot solicita de la Centrul de Informare Turistică al oraşului.

Pentru turişti, Alytus mai are şi un muzeu dedicat veteranilor din ambele războaie afgane. O altă atracţie turistică este şi un festival de degustare de roşii. Din anul 2007, Alytus găzduieşte o degustare anuală de tomate. Participanții oferă o mare varietate de tomate și discută cu diverși factori care ajută la a producerea şi vânzarea recoltelor bogate de legume care se produc în regiune.

Cel mai mare producător de băuturi alcoolice al Lituaniei, „Alita” își deschide porțile pentru turişti cu un program de vizitare cu degustare. Excursiile sunt organizate doar în zilele lucrătoare şi durează aproximativ o oră.

În Alytus turiştii îşi pot petrece timpul lor liber la Centrul de Arte Artizanale. Şcoala oferă patru tipuri de ateliere de artă: cursuri de ceramică, de pictură, de prelucrarea lânei şi de împletituri.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ