Cultura Cucuteni se situează în perioada finală a epocii pietrei șlefuite (eneolitic). Această cultură, alături de mai vechea cultură Vădastra (din sud-estul Olteniei și din Muntenia de vest), este una dintre cele mai frumoase manifestări artistice din eneoliticul european.

Arealul culturii Cucuteni este vast, din sud-estul Transilvaniei, aproape întreaga Moldovă, Republica Moldova și o parte din teritoriul Ucrainei. Începutul acestei culturi este situat aproximativ în 3600 I.H și sfârșitul ei, în jurul anilor 2600 -2500 I.H..

Ea se integrează în marea grupă a culturilor din sud–estul Europei, caracterizate prin ceramica pictată înainte de ardere, de factură superioară.

Evoluția acestei culturi a cunoscut trei faze: faza A, faza A-B și faza B. Trecerile de la o fază la alta s-au făcut treptat. Cel care a făcut o primă clasificare a acestor faze a fost arheologul berlinez Hubert Schmidt, la începutul secolului XX.

Din nenumăratele aspecte materiale ale culturii Cucuteni păstrate până azi, ceramica și sculptura – mai corect spus, modelajul în lut – constituie cele două capitole ale artei cucuteniene.

Toată ceramica cucuteniană a fost lucrată cu mâna, fără folosirea roții olarului, ca întreaga ceramică preistorică din România și Europa, până la mijlocul mileniului întâi înaintea erei noastre.

Totuși, se foloseau unelte de lemn, os și lut ars pentru modelarea și netezirea perfectă a vaselor.

Înalta calitate tehnică a preparării lutului și a modelării formelor, arderea vaselor în cuptoare la o temperatură ce ajungea la 900 grade Celsius și pictura ornamentală dovedesc o indiscutabilă specializare.

Transportarea unui mare număr de vase (unele de dimensiuni mari și foarte grele în condițiile în care Europa nu cunoștea vehiculele cu roți), la distanțe mari era imposibilă. Nu se pot imagina decât câteva câteva centre de producție, de la care comunități îndepărtate și-ar fi procurat prin troc olăria de care aveau nevoie.

Explicația existenței unui număr uriaș de vase lucrate nu numai în tehnică și forme identice, dar și decorate în același fel (uneori, practic identic) pe un teritoriu vast, de sute de mii de kilometri pătrați, este aceea a existenței unor meșteri itineranți, ce străbăteau distanțe mari, oprindu-se din loc în loc, în așezări unde se aflau și depozite de argilă necesară, construind întâi cuptoarele, apoi realizând olăria.

În așezările cucuteniene se găseau cantități uriașe de ceramică: mii și mii de vase.

Tehnica ceramicii pictate este aproape perfectă, mai ales pentru vasele mai mici, cu pereți fini, având uneori abia 1-2 mm grosime. Lutul era foarte bine preparat, curățat de impurități și amestecat numai într-o mică măsură cu nisip cu bobul imperceptibil de mic, care constituia degresantul necesar pentru a împiedica crăparea pereților vasului după sau în timpul uscării.

Odată vasele modelate, ele erau de cele mai multe ori cufundate într-o zeamă groasă de lut, care le acoperea ca un înveliș uniform extrem de fin și apoi uscate în aer liber, probabil la umbră şi nu la soare, pentru a împiedica crăparea pereților. După uscare, se executa decorarea cu culori minerale și apoi se ardeau în cuptor. În schimb, vasele care erau decorate cu incizii și caneluri erau decorate în timp ce pereții nu erau uscați.

Formele vaselor sunt foarte multe, variate, greu de denumit, iar unele aparțin exclusiv acestei culturi. Există vase mari, uneori mai înalte de un metru, dar și vase miniaturale, de câțiva centimetri.

Un exemplu de formă de vas întâlnită doar la cultura Cucuteni este așa-numitul „vas-binoclu”, denumire sugestivă, pentru că seamănă cu un binoclu.

În ceea ce privește ornamentarea ceramicii, pe lângă decorul simplu, în relief, al categoriei de folosință zilnică și cel pictat în una, două sau trei culori, se întâlnește și decorul incizat sau adânc incizat, precum și canelurile. Ele sunt sau nu îmbinate și cu decor pictat.

Cele trei culori „clasice” ale decorului policrom cucutenian sunt albul, roșul și negrul. Ele au nuanțe diverse. Uneori, la cele trei culori se adaugă o a patra, un brun-roșcat. Vasele pictate erau foarte bine lustruite, după ce erau scoase din cuptor. Acest lustru s-a păstrat până în zilele noastre pe multe vase descoperite.

Pictura se făcea pe suprafața exterioară a vaselor, fie pe toată suprafața, cu excepția fundului, fie pe aproximativ trei sferturi din ea, lăsându-se o zonă nepictată, spre fund. De multe ori, interiorul buzei înalte sau al gâtului este și el pictat. Străchinele, farfuriile, castroanele, lingurile sau polonicele sunt pictate şi în interior sau în căuș.

O lege a decorării acestor vase este respectarea simetriei, pe cât posibil, în distribuirea și desfășurarea motivelor.

Motivele sunt spirale într-o mare varietate, cercuri și bucle, geometrii frânte și poligoane, cruci și svastici, dar și stilizări de păsări, animale ori reprezentări antropomorfe.

Totul este perfect echilibrat, forma vasului, linia desenului și culoarea, iar bogăția de combinații este inimaginabilă și năucitoare. Cu toate acestea, arta este foarte unitară și recognoscibilă.

Cucutenienii s-au manifestat plenar și în „sculptură”, printr-un număr uriaș de statuete din lut ars, antropomorfe și zoomorfe, dar nu au atins culmea artistică pe care o are olăria lor.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ