Astrolabul, cuvant de origine greceasca, desemneaza un instrument foarte vechi, inventat in urma cu peste 2000 de ani, folosit, pana tarziu, spre sfarsitul secolului al XVII-lea, pentru a masura miscarea astrilor pe bolta cereasca, mai exact, inaltimea stelelor in raport cu linia orizontului.

Principiul de functionare era cunoscut inca din secolul al II-lea i.Hr., inventia astrolabului fiind atribuita lui Hipparch din Niceea, astronom grec. O varianta de astrolab  a fost descoperita intr-o insula greceasca,  din apropiere de Creta -“Masina din Anticythere” – fiind cel mai vechi mecanism destinat masuratorilor astronomice (secolul I i.Hr.). Fragmentele gasite se pastreaza la Muzeul National de arheologie din Atena.

Un astrolab este alcatuit dintr-un disc gradat, cu un brat mobil (o rigla) pozitionat in centrul mecanisnului (alidada) si cu un orificiu la capatul sau, in functie de pozitia acestuia masurandu-se unghiurile pe care le fac stelele in deplasarea lor. In afara de aceste piese, astrolabul mai continea un cerc mobil, decupat in interiorul lui, ca o panza de paianjen, ale carui desene reprezentau stelele cele mai stralucitoare pe care omul le putea vedea cu ochiul liber, in noptile senine.

astrolab

In secolul al VIII-lea, astronomii arabi au conceput o harta a stelelor (parte a astrolabului), confectionata din metal, pe care se puteau aseza discuri, pe care erau imprimate constelatii, precum si pozitia Soarelui. Astrolabul se tinea vertical, de un inel, si, prin rotire, se regla mecanismul pana cand o anume stea era zarita printr-un “vizor”. Gradatia discului permitea calcularea  distantei si a pozitiei stelei respective. Mai mult, centrul astrolabului era dotat si cu un abac, care facea posibila determinarea orei, pornind de la inaltimea stelei si de la directia pe care era situata.

Citește și:  Cainele politist - devotament si curaj

Desi astrolabul este o inventie greceasca, arabii au devenit foarte priceputi si au perfectionat continuu acest instrument, pe care il foloseau in navigatie, dar, si mai important, cu ajutorul lui puteau identifica, din orice loc, directia cetatii Meka si momentele de rugaciune, de-a lungul unei zile.

Astrolabul, Foto: passionfordrawing.wordpress.com
Astrolabul, Foto: passionfordrawing.wordpress.com

In secolul al X-lea, astrolabul a reaparut in Europa, odata cu venirea maurilor in Spania si chiar s-au pastrat carti consacrate acestui mecanism care a fascinat Antichitatea si Evul Mediu. Una dintre acestea, un “tratat” despre astrolab, cuprinde 386 de capitole, in care se explica peste 1000 de posibilitati de a folosi astrolabul. Un secol mai tarziu, Wilhelm von Hirsau, un calugar benedictin, de origine germana, a construit un astrolab, dupa modelul arab, dar cu coordonate locale, pentru ca, in general, un astrolab putea fi folosit in locuri diferite, daca existau harti adaptate zonei respective.

Mai tarziu, astrolabul va fi inlocuit de sextant (instrument dotat cu oglinda pentru masurarea unghiului dintre stele si orizont) si teodolit (aparat optic utilizat in geodezie).

Cei pasionati de astronomie pot sa achizitioneze, in prezent, din comert, un astrolab, cu ajutorul caruia se pot calcula ora la care rasare soarele, ora la care apune, pozitia unei stele, altitudinea etc. Este foarte instructiv pentru copii, deoarece le stimuleaza curiozitatea si ii invata un drum al cunoasterii universului, pentru care, omului inceputurilor i-au trebuit secole de cautari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.