Balta Ialomiţei este o insulă împărţită între judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, fiind delimitată de două braţe ale Dunării: în stânga, braţul Borcea, (pe lângă Feteşti, Borduşani, Făcăieni, Vlădeni), iar în dreapta, braţul Ostrov sau Dunărea Veche. Fluviul se reuneşte într-un singur curs la 3 kilometri sud de Giurgeni.

Balta Ialomiţei se întinde pe o suprafaţă de 831,3 de kilometri pătraţi, având o lungime de 94 de kilometri între oraşele Călăraşi şi Hârşova şi o lăţime de 4 – 12,5 kilometri. Altitudinea medie este de 10 – 17 metri.

Înainte de anii 1960, Insula Mare a Ialomiţei era un loc cu stuf, mlaştini, lacuri şi zone de uscat acoperite de arbuşti şi copaci mici, ceea ce făcea ca apa să stagneze mult timp în acest loc. De aici, a venit şi denumirea de „baltă”. În perioada comunistă, balta a fost desecată şi îndiguită, pentru a putea fi folosită în scop agricol şi a deveni astfel mai profitabilă din punct de vedere economic. O singură porţiune a fost păstrată în regim natural, în prezent cu un statut de rezervaţie naturală, şi anume Caiafele Moroiu.

Turiştii care doresc să cunoască mai bine istoria locului pot vizita situl arheologic Popina Borduşani, situat la circa 2,5 kilometri nord faţă de malul drept al braţului Borcea. În anul 1986, aici au fost demarate săpături arheologice, care au scos la lumină vestigii istorice din secolul al VI-lea î.Hr. Aceste descoperiri au permis, pentru prima dată în România, cercetarea unei părţi dintr-un sat preistoric. Sunt dovezi care atestă existenţa, timp de mai multe sute de ani, a unei comunităţi aparţinând culturii Gumelniţa (circa 4.600 – 4.200 î.Hr.), dar şi a unei comunităţi getice, instalate aici în secolul al II-lea î.Hr.

Pe terenurile din Balta Ialomiţei, există culturi de porumb şi sfeclă de zahăr, precum şi ferme de bovine.

balta-ialomitei.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ