Discutiile tot mai aprinse din ultima vreme legate de exploatarea de la Rosia Montana si modificarile mediului ce ar putea sa apara sunt totusi doar o umbra pala in comparatie cu ce s-a intamplat in Africa de Sud. In cautarea diamantelor atat de pretioase a fost sapata astfel cea mai mare groapa din lume facuta de mana omului, numita simplu “Big Hole” – groapa cea mare.

Uriasa gaura in sol pare un adevarat hau, putand sa bantuie usor cosmarurile oricui. Si in prezent, actul simplu de a te uita in jos inspre uriasa groapa poate sa se dovedeasca un act de curaj pentru unii, insa privelistea merita cu prisosinta acest efort. Dimensiunile sunt cu adevarat impresionate, suprafata fiind de 17 hectare iar latimea de 463 de metri. Adancimea totala a gropii depaseste 200 de metri, dar pot fi vazuti astazi doar 175 din ei, un lac adanc de 40 de metri aflandu-se pe fund. Astfel, o posibila cale spre iad, dupa cum ii spun unii, pare astazi cea mai pasnica locatie de pe planeta, cu lacul albastrui licarind sub razele soarelui.

Insa Big Hole din Africa de Sud nu a fost pe tot parcursul existentei sale un loc linistit, ba dimpotriva. Istoria framantarilor din zona a inceput in anul 1866, cand Erasmus Jacobs a gasit ceea ce parea a fi o pietricica stralucitoare pe cand se plimba pe un platou, undeva langa orasul Kimberley de astazi. Pietricica s-a dovedit a fi nici mai mult nici mai putin decat un diamant veritabil, iar de aici pana la inceperea freneziei a fost doar un pas. Cecil Rhodes, dupa numele caruia fusese numita o tara din Africa, Rhodesia, s-a folosit de influenta, banii si puterea sa pentru a exploata fiecare diamant din zona. Astfel, compania organizata de acesta a ajuns una dintre principalele companii extractive ale lumii.

Sapaturile au durat multi ani, imensa groapa fiind facuta prin munca fizica extenuanta si extrem de periculoasa, folosindu-se cele mai rudimentare metode. Astfel, miile de muncitori adusi de companiile extractive au inceput in scurt timp sa isi vada numarul de accidente de munca numeroase, care au creat un renume sumbru locului ce avea sa fie numit “Big Hole”. Cu tot cu aceste sacrificii insa, munca a continuat, platoul fiind transformat in gaura imensa pe care o vedem astazi. Iar efortul nu a fost nicidecum nejustificat, 2722 de kilograme (sau mai bine de doua milioane si jumatate de carate) de diamante fiind extrase, o cantitate titanica. Astazi, un memorial ce prezinta un cos urias are alaturata o pancarta pe care scrie ca trei cosuri de aceeasi marime ar fi putut fi umplute cu pietrele pretioase extrase din aceasta locatie.

Atunci cand extractia de la Big Hole devenise neprofitabila, mina erodandu-se puternic si descoperirile fiind tot mai rare, foarte multi s-au gandit care urma sa fie soarta acestei locatii uimitoare. S-a hotarat transformarea locatiei intr-un loc turistic care ar aduce profituri sub alta forma. Compania extractiva De Beers a investit o suma destul de semnificativa in acest sens, amenajand groapa astfel incat astazi sa para un loc linistit si placut de vizitat. Pe langa amenajarea locului in sine pentru a fi sigur, s-au amenajat si cladiri in jur, dedicate istoriei locului. Astfel, se poate vizita Muzeul Minei Kimberley, care trateaza istoria locului, aici putandu-se vedea fotografii de epoca, dar si numeroase diamante expuse sub ochii vizitatorilor. Cei interesati pot vedea, pe langa valori sclipitoare si memorialul dedicat celor care si-au dat viata muncind la Big Hole, o sculptura in marime naturala ce reprezinta 5 barbati care sustin o sita pentru diamante. Pe langa vizitarea in sine a haului, ce poate fi vazut de pe o platforma inalta, numeroase activitati sunt organizate in mod special pentru turisti. Astfel, acestia pot lua parte la proiectii de film despre istoria locului, dar pot avea parte si de un tur subteran, unde se pot simti pentru cateva zeci de minute la fel ca muncitorii de pe vremuri. Pe langa atractia pe care o manifesta turistii fata de acest loc, acesta fiind si usor de gasit, si UNESCO a dat semne ca ar dori sa includa acest loc in patrimoniul omenirii. Transformarea Big Hole in atractie turistica a facut insa mult bine comunitatii din jur, fiind astfel create locuri de munca. In plus, in Kimberley au fost construite si hoteluri si restaurante, dar si magazine de suveniruri, de unde cei cu dare de mana pot cumpara un cadou care sa ia ochii celor de acasa, sau doar unul simbolic, insa nu mai putin semnificativ.

In final, gura imensa catre interiorul pamantului pare sa isi fi gasit in sfarsit linistea, pastrand in continuare linistitul lac albastrui pe fund. Pare greu de crezut insa ca la un moment dat acest loc a fost doar un platou banal. Tocmai de aceea oamenii care ajung aici nu trebuie sa uite cat de puternic poate fi impactul omului asupra mediului si cat de important este ca acesta sa fie unul responsabil.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ