Biserica de lemn din Roşia Noua este una dintre cele mai frumoase astfel de lăcaşuri religioase din Transilvania. Satul în care se găseşte face parte din comună Petriş a judeţului Arad.

Prima atestare documentară a acestui sat datează din anul 1715, iar numele său se pare că derivă din “Rossi”, numele celor două surori care au stăpânit această zonă. O biserică de lemn a existat înainte ca biserica din ziua de astăzi să fie construită şi se pare că a fost vândută unui sat din judeţul Hunedoara. Actuala biserica a fost ridicată în 1808 şi a primit hramul Sfântului Mare Muceninc Dimitrie izvorâtorul de mir.

Biserica de lemn din Roşia Nouă este construită pe o temelie din piatră, iar pereţii au fost ridicaţi din lemn de stejar. De-a lungul timpului a suferit mai multe lucrări de restaurare, având în vedere materialul fragil din care a fost ridicată. O lucrare a avut loc în 1862 când a fost făcută o nouă temelie, deoarece terenul pe care se afla era mlăştinos. În biserică, se poate intra ori prin naos, ori prin pronaos.

Turnul bisericii este special prin faptul că aparţine stilului gotic, cele mai multe biserici din zonă adoptând un stil baroc pentru acest element. Acesta este motivul pentru care deseori este comparată cu bisericile din Maramureş. Alte obiecte care se remarcă sunt ferestrele, ale căror ancadramente se termină în arce de forma unor segmente de cerc.

Însă cel mai special lucru de la Biserica de lemn din Roşia Nouă este pictura. Ea a fost executată de pictorul iconograf Nicolae, originar din Lupşa Mare. Se spune că a fost cel mai important proiect al său, căruia i-a dedicat mult timp, finalizând în anul 1820. Temele şi scenele religioase sunt variate şi sunt despărţite prin benzi decorative. Acestea sunt alcătuite din vrejuri, pictorul acordând o mare atenţie detaliilor: vrejurile sunt ondulate, au flori ori frunze pe ele, care alcătuiesc cruci culcate. Culorile sunt vii, intense, totul fiind executat într-o manieră specifică şcolii de zugravi a secolului al XVIII-lea, din Munţii Apuseni.

Pictura din naosul Bisericii de lemn din Roşia Nouă este, în mare parte, deteriorată. Pe peretele din sud, pictorul a reprezentat mai mulţi mucenici. Pictura de pe boltă este, însă, deosebită: sunt înfăţişate mai multe scene din viaţa lui Iisus Hristos şi a Fecioarei Maria, pictate într-o ordine, oarecum, cronologică. Scenele alcătuiesc o naraţiune vizuală cu adevărat impresionantă.

În ceea ce priveşte altarul, picturile înfăţişează Sfinţii Ierarhi care stau în picioare. În absida altarului, stau pictate Jertfa lui Avram, Sfânta Troiţă şi friza patriarhilor. De asemenea, conca altarului conţine tema Sfintei Treimi, scoasă în evidenţă de Încoronarea Fecioarei. Fecioara apare şi într-o altă scenă în care striveşte capul şarpelui. Icoanele împărăteşti sunt şi ele foarte frumoase, având în plus o decoraţiune realizată din ipsos.

Biserica de lemn din Roşia Nouă este un monument arhitectural de mare valoare, care a fost inclus pe o listă a monumentelor istorice, în categoria celor de interes local.

biserica-de-lemn-din-rosia-noua.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ