Biserica Sfânta Ana este un lăcaș de cult ortodox, din județul Maramureș. Aceasta se află sub oblăduirea canonică a Episcopiei Maramureșului și Satmarului. Este situată în „Țara Lăpușului”, în partea de sud a județului Maramureș, la o distanță de aproimativ 43 de kilometri de orașul Dej.

Biserica Sfânta Ana a luat ființă în anul 1923. Ctitorul ei este Nicolae Gherman, din satul de la poalele „Dealului viei”, deal pe care se și găsește astazi. Preotul ctitor a zidit biserica în numele fiicei sale, Anuța, care a murit la vârsta de 10 ani. Astfel, în anul 1923, Nicolae Gherman a construit o biserică din piatră și cărămidă, care avea dimensiunile de 17,80 m lungime, 5,70 m lățime, 13 m înălțime și o casă monahală.

În anul 1926, biserica a fost sfințită de către episcopul Nicolae Ivan al Clujului, în prezența a peste 1000 de credincioși, luând naștere primul așezământ de acest fel, în Ardealul alipit. Lăcașul a rămas la stadiul de schit din cauza accesului greu în deal.

Din 1965 și până în 1970 când s-a introdus curentul electric, s-au construit: „Casa de stejar” (1965), „Casa stareției” (1969-1970) , „Casa cu paraclis” (1973-1976) – în care se găsește și biblioteca, una dintre cele mai mari comori din zonă, al cărui ctitor este P.S. Justinian, „Casa Poetului” (1978-1980), „Altarul de vară” (1983), „Poarta maramureșeană” (1988), „Casa Albă” (1989-1992), „Muzeul”.

După anul 1990, obștea mănăstirii condusă de tânărul stareț Justin Hodea ajunge la peste 25 de viețuitori, motiv pentru care se dorește construirea unei biserici mult mai mare. În anul 1996, vechea biserică este demolată, iar pe locul ei se construiește o nouă biserică.

Arhitectul noii construcții este Dorel Cordos, iar inginerii de rezistență sunt Alexandru și Gelu Zaharia. Elementele definitorii ale noii construcții sunt: biserica chivot este sub formă de cruce, cu pridvor brâncovenesc în față și un singur turn – cupolă ce conține elemente moldovenești. Are o înălțime de 48 de metri la bază și o lungime de 22 de metri, iar la subsol se găsește paraclisul catacombă. În anul 2001, se construiește o poartă de intrare la sat și se ridică o biserică și o casă din lemn.

vedere-generala-cu-biserica-sf-ana-din-baia-mare-judetul-maramures.jpg
biserica-sf-ana-din-baia-mare-judetul-maramures.jpg
pictura-cu-hramul-de-la-biserica-sf-ana-din-baia-mare-judetul-maramures.jpg
usa-din-lemn-de-la-biserica-sf-ana-din-baia-mare-judetul-maramures.jpg
turnuri-de-la-biserica-sf-ana-din-baia-mare-judetul-maramures.jpg
vitralii-de-la-biserica-sf-ana-din-baia-mare-judetul-maramures.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ