Biserica Sfântul Bartolomeu din Braşov este cea mai veche clădire din acest oraş, datând din secolul al XIII-lea. Biserica, aflată în cartierul Bartolomeu, este cunoscută şi sub denumirea „Biserica celor trei orfane” – se spune că trei tinere, orfane de ambii părinţi, şi-au lăsat toate bunurile bisericii, iar când au murit au fost înmormântate chiar sub altar.

Istoricii sunt de părere că Biserica Sfântul Bartolomeu a început să fie construită în jurul anului 1260, suferind modificări esenţiale în secolul al XV-lea. Partea iniţială încă se conservă şi constă în cor, anexele acestuia şi două capele de formă pătrată. Specialiştii aseamănă planul bisericii cu cel de la biserica de la Carta, diferenţa fiind că prima biserică are trei nave.

Din cauza vremurilor instabile, biserica a fost fortificată, având contraforţi pe zidurile masive şi fiind înconjurată cu un zid de apărare. Lăcaşul a fost atacat de câteva ori, inclusiv de armatele turceşti, cele ale lui Vlad Ţepeş sau armatele lui Gabriel Bathori. Biserica Sfântul Bartolomeu a rezistat chiar şi marelui incediu din anul 1689, care a devastat oraşul Braşov. Turnul de apărare actual datează din anul 1842, cel vechi prăbuşindu-se în urma cutremurului din anul 1822. Lângă biserică, se află un cimitir săsesc.

În anul 2003, Biserica Sfântul Bartolomeu din Braşov s-a îmbogăţit din punct de vedere cultural – a fost inaugurat un muzeu etnografic, în care pot fi văzute mai mult de 1.500 de obiecte tradiţionale săseşti. Acestea au fost donate de saşii care au părăsit Brașovul şi România şi reprezintă piese de mobilier, piese de port, ţesături, unelte de câmp, de tâmplărie şi altele.

În fiecare an, în duminica de dinainte de 24 august, la Biserică Sfântul Bartolomeu are loc un pelerinaj cu ocazia serbării hramului lăcaşului. Pelerinajul nu este unul obişnuit, ci este mai degrabă o serbare câmpenească, la care se adună toate comunităţile săseşti din Țara Bârsei. După ce se oficiază o slujbă religioasă, membrii comunităţilor participă la un spectacol de cântece populare şi dansuri. De asemenea, de câţiva ani, biserica se implică în proiectul “Vara Concertelor”, în interiorul lăcaşului având loc concerte de muzică clasică.

biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov.jpg
imagine-cu-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
ferestre-de-la-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
balcon-de-la-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
detaliu-arhitectural-de-la-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
poarta-de-la-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
vedere-cu-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
gardul-de-la-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
poza-cu-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
turnul-de-la-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov-monument-istoric.jpg
placuta-de-la-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
poarta-de-la-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov-2.jpg
curtea-de-la-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
parc-langa-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov-vazuta-din-lateral.jpg
fereastra-de-la-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
clopotul-de-la-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
intrare-si-arcuri-de-la-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
strada-langa-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
imagine-apropiata-cu-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg
biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov-vazuta-dintr-o-parte.jpg
poza-din-spate-cu-biserica-sfantul-bartolomeu-din-brasov-judetul-brasov.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ