Carierele de ardezie din Dinorwic, aflate langa Llanberis, in Tara Galilor, formeaza o zona superba, in prezent aproape pustie si in spatele careia zace secole intregi de istorie. Ardezia, o roca argiloasa, cu granule fine, care se poate desface in foi subtiri, ce se folosesc la acoperirea caselor etc., avea sa fie extrasa, in Snowdonia, inca din vremurile cand romanii se aflau aici, numai ca, in secolul al XVIII-lea, cererile de placi de ardezie, folosite cu precadere la acoperisuri, din Europa, America de Nord si, mai ales, Marea Britanie, au inceput sa intareasca o industrie importanta undeva prin anii 1870, aceasta trecand peste regiunea respectiva si lasand in urma o priveliste de-a dreptul dezolanta, austera, dar inca fascinanta si unica.

Primul semn al acestei perioade nefericite pentru carierele de ardezie din Dinorwic a fost reprezentat de izbucnirea, in anul 900, a unei mari greve, dupa acest moment, mare parte din muncitori luand decizia de a pleca in Sudul Tarii Galilor, pentru a munci in minele de carbuni. Anul 1787 a fost marcat de inceputul extragerii ardeziei din carierele din Dinorwic, chiar pe terenurile ce fusesera inchiriate de la Assheton Smith, un localnic, doar ca, perioada infloritoare avea sa inceapa abia atunci cand insusi Smith preia carierele. Astfel, mai tarziu, in anul 1824, se construieste o linie de tramvai tras de cai, aceasta avand rolul de a transporta ardezia in portul Dinorwic ce se afkla pe coasta. Desigur, motivul pentru care se dorea transportarea ardeziei chiar pe coasta era legat de cererile mari din strainatate. Mai tarziu, linia de tramvai a fost inlocuita cu o linie mult mai ingusta de cale ferata ce ducea spre lacul Llanberis.

Inevitabil, localitatea a inceput sa se dezvolte uluitor de rapid, Dinorwic devenind a doua mare cariera de ardezie din lume, dupa Penrhyn, aflata, de altminteri, tot in Tara Galilor. Dupa a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in carierele de ardezie din Dinorwic lucrau deja peste 3000 de muncitori, ei ocupandu-se de intreg procesul. Muncitorii erau impartiti in echipe si platiti in functie de cantitatea de ardezie extrasa si prelucrata. Insa acestia nu proveneau doar din localitate, ci si din apropiere, mai cu seama din Anglesey.

Ei stateau in baraci pana duminica, cand trebuiau sa se intoarca la familiile lor, mai ales ca munca lor era extrem de grea, in pofida faptului ca era considerata calificata. Se foloseau dalti si ciocane, lucrand agatati pe platforme ce erau sustinute doar de franghii. Accidentele erau pe cat de periculoase, pe atat de multe, tocmai de aceea, in zona, se construisera un spital. In orice caz, conditiile erau execrabile, muncitorii nu aveau unde sa-si spele hainele sau sa ingrijeasca de igiena personala, si nici sa-si gateasca. Carierele de ardezie aveau, in fine, sa se inchida in anul 1969, moment in care au intrat in proprietatea Muzeului Ardeziei din Tara Galilor, institutie care a ajutat la pastrarea multor cladiri, aducand o contributie importanta la revitalizarea atmosferei din acele timpuri.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ