La data 30 ianuarie 1852, în comuna Haimanale (azi, comuna I.L.Caragiale) din judeţul Dâmboviţa, se naște marele scriitor. Casa natală (din strada Kutuzov nr.1) a devenit Casa memoriala I.L.Caragiale.

Familia sa era descendentă din greci (insula Idra). Bunicul său, Ştefan, a venit în ţară în timpul domniei lui Caragea (de la care şi numele de Caragiale). Dintre fiii săi: Luca, Costache şi Iorgu – ultimii doi au fost talentaţi în teatru. Costache Caragiale a avut o influenţă deosebită asupra nepotului său, I.L.Caragiale. Tatăl său, Luca, şi el fiind o perioadă actor, rămâne însă administratorul moşiei din Mărgineni, avocat şi magistrat la Ploieşti.

Mama lui Luca Caragiale, Ecaterina Karaboas, era fiica lui Luca Chiriac Karaboas – la origine grec. Socrul lui Caragiale era la origine macedonian.

I.L.Caragiale își face studiile la Ploieşti. Locuinţa din comuna Haimanale arde, iar reconstrucţia casei (care azi a devenit muzeu) se face pe terenul alăturat celei arse, păstrând întocmai planul casei vechi. Casa memorială I.L.Caragiale a fost deschisă în 1962, când s-au împlinit 50 de ani de la moartea dramaturgului.

I.L.Caragiale a avut ca dascăl, la început, pe părintele Marinache de la biserica Sf.Gheorghe, apoi, între anii 1860-1864, urmează clasele primare la Şcoala domnească din Ploieşti (învăţător Basil Dragosescu). Între anii 1864-1867, este absolvent, în particular, al primei clase de gimnaziu, următoarele trei, la Sf.Petru şi Pavel, iar clasa a 5-a, la un liceu din Bucureşti.

Casa memorială I.L.Caragiale din centrul vechi al oraşului Ploieşti este o casă din sec. al XVIII-lea, care a aparţinut familiei Dobrescu. Casa este specifică epocii de atunci, în stil ţărănesc cu prispă şi foişor, acoperiş din şindrilă, cu opt stâlpi din ipsos de culoarea lemnului şi ornamente simple.

Casa memorială I.L.Caragiale, prin colecţia documentară, prezintă momentele principale din viaţă, opera şi familia sa (de la care el a moştenit pasiunea pentru teatru), debutul în gazetărie, principalele publicaţii la care a participat, afirmarea sa în teatru, proză, comedie şi dramă.

Scriitorul a condus o serie de reviste literare, iar la altele a fost doar colaborator: „Moftul român”, „Epoca literară”, „Universul”, „Vatra”. În faţa casei, se află, pe un soclu, bustul scriitorului (realizat din bronz, de Ignat Letiţia) şi trei plopi seculari.

Studii şi articole despre opera lui I.L.Caragiale au scris multe personalităţi ale timpului, precum: S.Cioculescu, T.Vianu, P.Constantinescu, P.Zarifopol. Pe scene naţionale şi internaţionale, s-au dat reprezentaţii cu mari actori, care au înfățișat eroi din operele sale.

La Casa memorială I.L.Caragiale din Ploieşti, se păstrează şi piese de mobilier care au aparţinut familiei Caragiale, dar şi Casei Dobrescu. Prietenii, colaboratorii lui I.L.Caragiale sunt oameni de cultură (M.Eminescu, B.Șf.Delavrancea, Al.Vlahuţă etc.), iar la muzeu sunt fotografiile, scrisorile şi documentelor lor.

Holul casei are câte două camere, în partea dreaptă şi în partea stângă. Fiecare cameră are câte o sobă albă, din cărămidă. În hol, sunt expuse fotografii din perioada în care I.L.Caragiale a fost director general la Teatrul Naţional din Bucureşti (1888-1889), pe perete un tablou cu portretul scriitorului, realizat de State Stătescu, un altul cu portretul Ecaterinei Caragiale, realizat de Rodica Maniu şi un peisaj anonim.

În partea stângă, într-o vitrină, este expus un act juridic cu autograful scriitorului, manuscrisul lui I.L.Caragiale „Madrigal”, versuri şi fotografii de familie (Luca Caragiale cu mama sa, Mateiu şi Luca Caragiale, şi cu Cella Delavrancea), cărţi din opera dramaturgului şi alte manuscrise şi reviste la care a colaborat.

Debutul său a fost la foile umoristice ale vremii, la revista ,,Ghimpele” (unde el scrie la rubricele „Una alta” şi „Varietăţi”), este responsabil la „Alegătorul liber” şi corector la „Unirea democratică” și scrie fără semnătură la rubricile „Diverse şi felurimi”.

În 1877, editează revista umoristică „Claponul”, dar şi „Calendarul claponului” şi publică la „Albina Carpaţilor”. Coperta de la revista „Claponul” are ca subtitlu „foita hazlie şi populară”, tiraj 33333 şi deviza „eftin şi bun”. Colaborează, dar fără semnătură, şi la revista „Telegraful”, rubrica de „Curiozităţi” şi la „Bobârnacul”.

La „România liberă”, scrie foiletoane de critică teatrală, activează şi la ziarul „Timpul”, colaborează şi la foaia craioveană „Doljul”. În anul 1893, înfiinţează revista „Moftul român” împreună cu A.Bacalbaşa (era prim redactor); a doua serie apare în anul 1901. În anul 1894, împreună cu I.Slavici şi G.Coşbuc, înfiinţează revista „Vatră” (se află printre exponate, la muzeu, împreună cu o carte de vizită).

În a doua cameră, în cea din stânga, sunt expuse facsimile ale altor reviste şi caricaturi, ale personajelor din „O scrisoare pierdută” – realizate de A.Jiquidi. Tot aici, sunt şi afişe de spectacol, de exemplu: „D-ale Carnavalului”, „Conul Leonida față cu reacţiunea”, „O scrisoare pierdută”, „O noapte furtunoasă” şi „Năpasta”. „O scrisoare pierdută” reprezintă opera de maturitate a scriitorului, pe care a scris-o când avea 32 de ani.

În muzeu, se află portretul lui I.L.Caragiale, realizat de N.Vermont, volumul „Momente şi schiţe” – ilustrat de Eugen Taru, volumul de teatru cu ilustraţii de Corneliu Baba (apărut la centenarul Caragiale) şi schiţele de decor ale lui A.Jiquidi.

Tot aici, sunt exponate (fotografii) din timpul călătoriilor sale, la Berlin (1905), în Franţa, Italia, Germania. În ziarul vienez „Die Zeit” apare articolul – pamflet „1907- Din primăvară până-n toamnă”. La muzeu, se află și o fotografie a casei din Berlin, unde el a locuit o vreme, şi o poză cu prietena sa – Cella Delavrancea, care i-a fost alături până în momentul morţii fulgerătoare, din 9 mai 1912, la Berlin.

Ulterior, rămăşiţele pământeşti au fost aduse în ţară, la cimitirul Bellu.

casa-memoriala-i-l-caragiale.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ