Cunoscută şi sub denumirea de „cascada de travertin”, cascada Şipote se află pe Valea Arieşului, în Munţii Trascăului, pe raza judeţului Alba.
Cascada Şipote este de fapt un complex ce include mai multe elemente.

Bazinul de colectare a apei face parte din Platoul Bedeleu, plin de doline şi ponoare, situat la o altitudine de 1100 – 1200 de metri. Urmează trei izvoare cu activitate intermitentă, situate la 400 de metri sub peretele de stâncă, cu debit mediu, prin care apa colectată pe platou iese la suprafaţă după ce parcurge peretele gros de calcare. Un pârâu de 800 de metri lungime coboară de la 700 de metri la 430 de metri altitudine, pe o albie abruptă şi se varsă apoi în Arieş.

Stâncile şi barajele de travertin, rezultate în urma depunerilor de calcar, sunt străbătute de mai multe cascade având până la 15 metri înălţime.

Pentru a ajunge la cascada Şipote, se porneşte din comuna Sălciua şi se merg 2 kilometri pe şoseaua spre Huda lui Papară până la Valea Morilor. De aici, se urmează traseul marcat cu triunghi roşu, iar după o oră de mers, traversând Platoul Podirei, se ajunge în Poiana La Şipote. Un alt drum de acces este dinspre Huda lui Papară, pe sub abruptul Bedeleului. În acest caz, traseul durează aproximativ 2 ore.

cascada-sipote.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ