Castrul roman Porolissum este unul dintre cele mai bine conservate situri arheologice din România. Monumentul istoric se află în satul Moigrad Porolissum, comuna Mirşid din judeţul Sălaj, iar accesul aici este foarte simplu.

Acest castru roman a fost ridicat de către Împăratul Traian care dorea să blocheze drumul dinspre Munţii Carpaţi spre Dacia Porolissensis, acesta din urmă fiind într-o perioadă de maximă înflorire, schimburile comerciale dintre români şi barbari dezvoltându-se pe zi ce trecea. În prima fază, castrul roman Porolissum era un oraş roman în Dacia, însă odată cu venirea anului 106, când Împăratul Traian a dus o serie de războaie, a fost transformat într-o tabără militară. În anul 124, castrul devine capitala provinciei Dacia Porolissensis.

Numele castrului roman Porolissum are origini dacice, însă arheologii care au efectuat săpături aici nu au descoperit nicio urmă de aşezare dacă pe care să fi fost construită fortificaţia romană. Castrul a fost, iniţial, construit din lemn, având o fundaţie de piatră şi o capacitate de cinci mii de soldaţi. Aceştia proveneau din ţări ca Spania, Britania şi Galia, formând trupe auxiliare. Pe măsură ce timpul a trecut, castrul a fost mărit din ce în ce mai mult şi chiar reconstruit, lemnul fiind înlocuit cu piatra. În jurul său, au început să se dezvolte aşezările omeneşti şi nu a durat foarte mult până când, în timpul Împăratului Septimius Severus, a fost tranformat în “municipium”. Acest lucru le-a permis negustorilor şi meşteşugarilor să lucreze independent. Castrul roman Prolissum a continuat să fie locuit chiar şi după retragerea romanilor din anul 271.

Săpăturile arheologice de la castrul roman Porolissum au început abia în anul 1970 şi continuă şi până astăzi. Arheologii au descoperit câteva dovezi care au indicat faptul că romanii trăiau alături de daci – se pare că multe dintre aşezări au fost construite după ce a fost ridicat castrul roman. Mai mult, în nord-vestul intrării principale a castrului se află o mică cetate dacică. În jurul castrului, au fost găsite şi câteva tăbliţe şi plăcuțe, pe care sunt inscripţionate nume daco-romane. Săpăturile au scos la iveală fragmente din instalaţiile militare, băi publice, amfiteatru, locuinţe şi chiar un templu care a fost închinat lui Liber Pater. Săpăturile arheologice de acum se concentrează pe scoaterea la suprafaţă a forumului.

Castrul roman Porolissum atrage mulţi vizitatori, iar Consiliul Judeţean Sălaj are grijă să atragă mai mulţi turişti prin organizarea câtorva evenimente. Astfel, în fiecare an, are loc “Porolissum Music Fest”, un festival de muzică în care sunt invitate trupe în vogă. Alte evenimente sunt “Festivalul Zilele Romane” sau “Festivalul Zilele Daco-Romane”, unde cei care vin pot participa la diverse concursuri interesante şi pot învăţa câte ceva despre istoria romanilor şi a dacilor.

castrul-roman-porolissum.jpg
fundatie-de-piatra-din-castrul-roman-porolissum-din-moigrad-judetul-salaj.jpg
locuinta-romana-din-castrul-roman-porolissum-din-moigrad-judetul-salaj.jpg
castrul-roman-porolissum-din-moigrad-judetul-salaj.jpg
fundatie-si-coaloane-din-castrul-roman-porolissum-din-moigrad-judetul-salaj.jpg
poarta-vazuta-din-spate-castrul-roman-porolissum-din-moigrad-judetul-salaj.jpg
castrul-roman-porolissum-din-moigrad-judetul-salaj-2.jpg
ruine-poarta-principala-de-la-castrul-roman-porolissum-din-moigrad-judetul-salaj.jpg
poarta-principala-de-la-castrul-roman-porolissum-din-moigrad-judetul-salaj.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ