Dainuind peste fermecatorul oras peruan Cuzco, la fel de fermecatoarea catedrala, construita in stilul baroc specific secolului al XVI-lea, se afla in Plaza de Armas si a fost ridicata pe temeliile unui important palat incas, cunoscut sub numele de Viracocha. Iar amintirea pagana pare sa se fi impregnat in radacinile acestui oras, in care se presupune ca s-ar s-ar fi construit doua catedrale la acele vremuri.

Astfel, cladirea pe care turistii o pot admira in prezent nu a fost prima catedrala ridicata aici, construindu-se inainte un lacas sfant mai mic. Nu se cunosc foarte multe detalii referitoare la aceasta catedrala din urma, ridicata inaintea celei din prezent, insa se stie faptul ca a fost construita chiar in perioada de inceput a ocupatiei spaniole, mai cu seama in anul 1536. Peste cateva decenii, aveau sa fie demarate si lucrarile de constructie la aceasta superba catedrala din Cuzco.

In anul 1559, s-a dispus inceperea lucrarilor de constructie, numai ca fondurile alocate ridicarii lacasului sfant erau mici, motiv pentru care lucrarile au fost incetinite. E adevarat ca un alt motiv a fost legat de pagubele provocate de un cutremur devastator, fiind nevoie de mai bine de o suta de ani pentru a ca noua catedrala sa fie finalizata, in anul 1669, dupa ce unii dintre cei mai talentati spanioli fusesera chemati la Cuzco sa lucreze la noua catedrala. Muncitorii erau indigeni in principal.

Istoria catedralei din Cuzco nu este insa la fel de zbuciumata ca altor constructii de acest fel din Peru. Desi fosta catedrala construita pe temeliile unui palat sacru incas a fost retrogradata la statutul de simpla biserica, Iglesia del Triunfo, biserica mai veche din acelasi oras a continuat sa fie legata, chiar si administrativ, de noua catedrala pana in zilele noastre.

Turistii care aleg sa viziteze acest superb lacas sfant gasesc catedrala din Cuzco drept un adevarat giuvaier arhitectonic. Pe langa superbele opere de arta, reprezentative pentru perioada coloniala si apartinand unor membri de seama ai unei renumite scoli locale din Cuzco, catedrala, amplasata intr-un loc aglomerat al orasului, ofera si un exemplu graitor pentru stilul baroc specific acelor vremuri coloniale. Tot aici, turistii pot admira un portret al lui Iisus, despre care se spune ca ar fi fost realizat de insusi Anthony van Dyk.

De departe cel mai admirat tablou vechi de aici este insa cel in care este reprezentat orasul Cuzco, in timpul cutremurului devastator din anul 1650. Splendoarea baroca este intregita si de exemple de sculpturi in piatra si obiecte din metal, inclusiv de un altar magnific din argint masiv, ce fura de indata privirile curioase ale turistilor straini.

Putini sunt cei care stiu ca, in aceasta catedrala din Cuzco, se afla tabloul lui Marcos Zapata, poate cel mai cunoscut pictor al scolii din Cuzco. Este vorba de Cina cea de Taina, tablou despre care se spune ca ar fi fost pictat de catre Zapata exclusiv pentru a fi expus in catedrala. Privind aceasta capodopera dintr-o alta perspectiva, istoric-religioasa de aceasta data, Cina cea de Taina arata dorinta acerba a conchistadorilor de a-i converti pe peruvieni la catolicism.

Un detaliu controversat al acestui tablou pictat de Zapata ar fi referitor la mancarea din fata lui Hristos, despre care se spune ca nu este tipica bucatariei din Orientul Mijlociu. Mai mult decat atat, Iisus si discipolii sai sunt prezentati ca fiind pregatiti sa consume cuy, o specialitate peruana. Intrucatva, si acest detaliu arata dorinta conchistadorilor de a-i converti pe peruvieni la catolicism. Dincolo de aceste detalii, ramane insa o bijuterie arhitectonica, importanta atat din punct de vedere istoric, cat si religios.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ