Catedrala Exeter, una dintre cele mai minunate catedrale din Marea Britanie, este recunoscută peste tot în lume pentru stilul architectural gotic specific. Catedrala este un loc predilect pentru rugăciune, pelerinaj și regăsire a liniștii interioare. Întrucât este și un important centru de cult, Catedrala trece prin schimbări majore pentru îmbunătățirea facilităților și a experienței pe care o oferă oamenilor care-i trec pragul.

Catedrala se afla în orașul cu nume omonim, Exeter, din sud-vestul Angliei și este închinată Sfântului Petru.

Începuturile Catedralei Exeter se duc înapoi în timp până la anul 1050, atunci când episcopal de Devon și Cornwall a fost transferat la Exeter. În oraș, exista o catedrală saxonă și a fost folosită drept scaun episcopal. Slujbele erau însă ținute în aer liber, într-un spațiu apropiat celui pe care se află acum construită Catedrala Exeter. În 1107, William Warelwast, un nepot al lui William I Cuceritorul, a preluat scaunul episcopal, fapt care a dat startul construcției unei noi catedrale în stil normand. Aceasta a luat ființă în mod oficial în 1133, dar finalizarea construcției s-a întins mult după această dată.

Peste mai mult de un secol, construcția era deja considerată demodată iar odată cu numirea unui nou episcop Catedrala a intrat într-o etapă de modernizări, fiind decorată în stil gotic. Noua catedrală a fost finalizată în jur de 1400, iar de-a lungul timpului i s-au adăugat casa capitol și capelele auxiliare.

În paralel cu modernizarea sa, Catedrala a avut de suferit de-a lungul istoriei din cauza unor evenimente majore sau a unor decizii politico-administrative. Prima dintre acestea a fost procesul administrativ la care au fost supuse instituțiile de cult din Anglia în perioada 1536 -1541, prin care au fost deposedate de venituri și bunuri. Războiul civil englez și-a pus de asemenea amprenta asupra Catedralei. Ca urmare a restaurării Catedralei, în interiorul acesteia a fost construită o nouă orgă. Cel de-al doilea Război Mondial a fost resimțit în Exeter. În 1942, un raid aerian a distrus în întregime capela St. James și alte edificii. Reparațiile ulterioare au scos la iveală porțiuni din structura primelor construcții de acea zonă, precum și ruini care datează din perioada romană a orașului.

Alături de construcția în sine – un moment arhitectural, catedrala este recunoscută și pentru Ceasul Astronomic, unul dintre cele mai faimoase ceasuri din Vestul Angliei care datează din secolele al XIV-lea – al XVI-lea. Ceasul are inscripționată fraza în latină Pereunt et Imputantur scrisă de poetul latin Martial. Tradusă cu Ele pier și sunt socotite în contul nostru, fraza se referă la orele pe care fiecare dintre noi le pierde, înțelept sau nu.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ