Amplasată în Piaţa Unirii din municipiul Timişoara, Catedrala Ortodoxă Sârbă cu hramul Înălţarea Domnului a fost construită între anii 1744-1747, pe locul unde, anterior, se afla o biserică ortodoxă, distrusă într-un incendiu în anul 1728. Catedrala este situată în apropierea sediului Episcopiei Ortodoxe Sârbe, clădire decorată în stil baroc.

Catedrala a fost ridicată cu ajutorul donaţiilor primite de la credincioşi, fiind realizată din piatră şi cărămidă, în stil arhitectural baroc. Cele două turnuri, prevăzute cu cinci clopote, au fost adăugate de-abia în anul 1791, în urma unei restaurări. Iconostasul a fost sculptat în lemn de către Mihailo Janic, în timp ce pictura interioară a catedralei îi aparţine pictorului Constantin Daniel.

Iniţial, biserica găzduia slujbe religioase ortodoxe atât pentru comunitatea sârbă, cât şi pentru cea română, însă, de la mijlocul secolului al XIX-lea, în urma separării celor două biserici, lăcaşul de cult a rămas comunităţii sârbe. Edificiul a fost renovat de mai multe ori, iar între anii 1993 şi 1997 a fost restaurat în întregime. Din 1964, Catedrala Ortodoxă Sârbă este monument istoric.

catedrala-ortodoxa-sarba-din-timisoara.jpg
cruce-aflata-la-palatul-dauerbach-din-timisoara-judetul-timis.jpg
palatul-dauerbach-din-timisoara-judetul-timis-imagine-cu-cele-doua-turnuri.jpg
catedrala-sarbeasca-din-timisoara-judetul-timis.jpg
intrarea-in-palatul-dauerbach-din-timisoara-judetul-timis.jpg
palatul-dauerbach-din-timisoara-judetul-timis-monument-istoric.jpg
palatul-dauerbach-din-timisoara-judetul-timis-turnul-din-dreapta.jpg
catedrala-ortodoxa-sarba-din-timisoara.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ