Pe locul unde, în prezent, se înalţă Catedrala Romano-Catolică din Satu Mare s-a aflat anterior o biserică barocă, ridicată între anii 1768-1798. Aceasta a fost reconstruită şi extinsă începând cu anul 1804, când s-a înfiinţat noua Episcopie de Satu Mare. În timpul primului episcop, Istvan Fischer, a fost mărit corul, iar ulterior, în vremea episcopului Peter Klobusiczky (1807-1821), s-au adăugat elemente noi.

Actuala catedrală, realizată în stil neoclasicist, care a înglobat corul baroc, a fost construită în perioada 1830-1837, în timpul episcopului Janos Ham. Nu se ştie cui a aparţinut proiectul de construcţie, însă cercetătorii presupun că arhitectul ar fi Jozsef Hild, datorită asemănării cu o catedrală construită de acesta în Ungaria.

În 1904, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Episcopiei de Satu Mare, pereţii interiori au fost consolidaţi şi repictaţi, iar în perioada 1944-1961 au fost realizate noi lucrări de recondiţionare. Alte reparaţii s-au efectuat în anii ’80-’90, atât în interior, cât şi în exterior.

Faţada principală a catedralei cuprinde în partea centrală un portic mare, cu şase coloane, iar de o parte şi de alta a acestuia se înalţă două turnuri ce au în vârf câte o cupolă învelită cu tablă. Pereţii interiori sunt decoraţi cu fresce reprezentând scene biblice. Pictura de pe cupolă îi aparţine lui Janos Riedler, fiind realizată în anul 1836 şi refăcută ulterior în 1904 de Tamas Scheuchl.  

Altarul principal este realizat din marmură de Cararra de către sculptorul Toman Felix, în stil neoclasicist şi include coloane şi sculpturi. Orga a fost produsă de firma Rieger din Budapesta după proiectul lui Jeno Haller şi sfinţită în anul 1916.

În 2004, Dieceza de Satu Mare a împlinit 200 de ani de existenţă, fiind întemeiată de Francisc I al Austriei la 23 martie 1804 şi consfinţită de papa Pius al VII-lea la 9 august, în acelaşi an. Pe parcursul acestor ani, în cadrul diecezei au fost înfiinţate mai multe instituţii: parohii, şcoli, cămine şi congregaţii de călugări. În prezent, Dieceza include teritoriul judeţelor Satu Mare şi Maramureş, cu un total de 48 de parohii.

catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-alatar-cu-microfon.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-altar.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-vedere-de-la-intrare.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-pictura-in-interior.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-tavanul-bisericii.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-vedere-din-turnul-pompierilor.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-locul-de-predica.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-icoana-din-biserica.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-candelabru.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-pictura-din-interior.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-partea-de-sus-de-la-biserica.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-altarul-vazut-de-aproape.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-detaliu-din-interiorul-bisericii.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-detaliu-cu-ingerasi-din-biserica.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-bolta-pictata-in-biserica.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-vedere-de-la-intrarea-in-biserica.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-vedere-spre-altar-de-la-intrare.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-vedere-spre-partea-de-sus-a-bisericii.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-vedere-spre-iesirea-din-biserica.jpg
catedrala-romano-catolica-dieceza-de-satu-mare-iesirea-din-biserica.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ