Castrarea a constituit un subiect destul de controversat de-a lungul timpului. Această acțiune a fost întreprinsă în scop medical, sexual, muzical, juridic și politic.

Deși a fost practicată inițial la animale, ca efect al observării comportamentului taurilor castrați, a ajuns să fie practicată și în rândul bărbaților.

Era practicată în două modalități: prima metodă presupunea doar înlăturarea testiculelor, iar cea de-a doua prevedea și înlăturarea organului genital.

Din punct de vedere medical, castrarea testiculară a fost recomandată în mod aberant în Roma și Grecia antică pentru a trata hernia, tulburările psihice, epilepsia, ca urmare a observării faptului că eunucul nu suferea de această boală.

Primul chirurg care a încercat să oprească această practică a fost Ambroise Pare, aducând și alte soluții pentru bolile despre care se credea că pot fi tratate doar prin castrare. Franța a fost cel mai puțin sensibilă la sfatul chirurgului renascentist, însă în timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea s-a interzis această operație, lăsând fără serviciu mulți bărbieri-chirurgi. Practica a fost eradicată ca urmare a deficitului de resurse umane pentru armată. Bărbații castrați nu mai erau apți pentru stagiu militar, ceea ce a impus medicinei franceze să oprească această practică.

În America, la sfârșitul secolului al XIX-lea, violatorii, soții infideli, criminalii, alcoolicii, în sens larg persoanele cu probleme de adaptare socială erau pedepsiți prin secționarea canalului spermatic.

Castrarea ca formă de pedeapsă a fost practicată până în secolul al XX-lea. De exemplu, în Germania se practica o castrare chimică; aceasta prevedea introducerea sub piele a unui disc cu hormoni feminini sintetici care produceau schimbări fizice în metabolismul masculin. Efectul efeminizant a dus la o schimbare a rolului din agresor în victimă pentru colegii deținutului.

Din punct de vedere sexual, se cunoaște interesul și atracția împăraților și nobililor romani față de eunucii testiculari. Formele rotunjite, moi, specifice femeilor au atras împărați precum Octavian Augustus, Tiberiu, Caligula, Nero, spre organizarea a numeroase orgii. Chiar și femeile erau deschise la relațiile sexuale cu eunucii, datorită lipsei posibilității de a rămâne însărcinate. Eunucii au fost introduși și în alaiul doamnelor. În Roma imperială, un număr cât mai mare de eunuci exprima eleganța nobilei respective.

Din punct de vedere politic, eunucul oferea încredere împăratului/ sultanului în slujba sa de a păzi haremul acestuia, înaintând din ce în ce mai mult în ierarhia politică.

În cadrul epocii seraiurilor, casta eunucilor avea atât rolul de a păzi soțiile sultanului, cât și rol administrativ. În China, este cunoscută povestea generalului Kang, din timpul împăratului Yung Lao, al Pekinului, Orașul Interzis. Se spune că împăratul Yung Lao, plecat la vânătoare, l-a lăsat responsabil de apărarea consoartelor lui pe generalul Kang Ping Tieh. Cunoscând faptul că mulți generali însărcinați cu această datorie sfârșeau prin a fi acuzați de trădare, Kang a hotărât să își mutileze singur organul genital, înainte de plecarea stăpânului său, punându-i aparatul genital în bagajul de călătorie. Acuzat de a fi întreținut relații cu 73 de curtezane, Kang a putut demonstra imposibilitatea acestui fapt. Uimit de devotamentul generalului, împăratul l-a numit eunuc șef, l-a recompensat economic și numit sfânt. Ultimul eunuc în viață a trăit până în anul 1951, în China.

Această practică de castrare, cu timpul, a devenit o practică de schimbare de sex. Astfel, în 1951, în Danemarca în urma unei operații de înlăturare a penisului și a luării de hormoni feminini, George Jorgensen s-a transformat într-o femeie numită Christine.

O altă sferă în care eunucul a avut un rol important a fost cea muzicală. Suavitatea vocii, spontaneitatea și ușurimea interpretării notelor înalte au făcut multe familii să opteze pentru castrarea tinerilor băieți și încurajarea lor într-o carieră muzicală. Posibil să fi fost întreprinsă în acest scop în anul 200 D.H.. Deși a fost blamată de Biserică, Vaticanul nu a încetat angajarea acestor voci superbe. Angajați în corurile bisericești, cântăreții castrați se vor impune și în lumea laică, odată cu crearea operei, în secolul al XVI-lea. Primul mare cântăreț de operă castrat cunoscut a fost Baldassare Ferri (1610 – 1680).

Unul dintre marii cântăreți castrați a fost Giovanni Velluti, care din cauza unei febre și tuse puternice, la vârsta de 8 ani a fost castrat testicular, dorința tatălui de a-l face un militar de succes eșuând. A fost admirat de împăratul Napoleon, de cardinalul Luigi Chiaramonte și alții. A murit în 1861, la vârsta de 80 de ani. Istoricii muzicii afirmă că declinul castraților a apărut în urma acordării rolului de sopran femeilor de către compozitori precum Wagner și Verdi. Ultimul cântăreț castrat al Vaticanului se presupune a fi Allesandro Moreschi.

Astfel, castrarea a fost practicată pentru a pedepsi violatorii, pentru a salva sau educa moral, pentru a păzi concubinele oamenilor politici, pentru a satisface poftele sexuale, pentru a obține cele mai suave și înalte voci.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ