Atingând 8848 de metri deasupra nivelului mării, Muntele Everest este cel mai înalt munte de pe Pământ. Situat în secțiunea Mahalangur din Himalaya, vârful muntelui traversează frontiera ce separă China de Nepal.

Înălțimea muntelui a fost determinată pentru prima dată în 1856 când „Marele Studiu Trigonometric” al Indiei Britanice a calculat că Vârful XV avea 8840 de metri. Aceștia au avut un dezavantaj deoarece Nepalul nu le-a permis intrarea în țară de frica unei invazii sau anexări. Cota acceptată acum a fost determinată de un studiu indian din 1955 și susținută de o măsurătoare chineză din 1975.

În 1865, Andrew Waugh, Inspectorul General britanic al Indiei, a sugerat ca muntele să fie numit după predecesorul său Sir George Everest. Timp de secole, tibetanii au numit muntele „Chomolungma” sau „Mama Sfântă”, dar Waugh nu și-a dorit să păstreze acest nume pentru că Nepal și Tibet erau închise celor din afară.

Himalaya este un lanț muntos ce s-a format atunci când placa indo-australiană s-a prăbușit sub placa eurasiatică și a crescut ca răspuns la subducție. Himalaya continuă să crească câțiva centimetri în fiecare an odată cu mișcarea continuă spre nord și sub placa eurasiatică a celei indo-australiene.

Everest este înconjurat de un număr de vârfuri importante, printre care Lhotse (8516 metri), Nuptse (7855 metri) și Changtobse (7580 metri). Aceste altitudini ridicate nu pot să susțină viața animalelor sau vegetația. Cu toate acestea, în zonele joase cresc ienuperi, pini albaștri, brazi, bambus și mesteascăn. Nu există vegetație mai sus de 5750 de metri.

Cerbul, iacul sălbatic, panda roșu, leopardul zăpezilor și urșii negri locuiesc la altitudini mai mici. De asemenea, există și un număr mic de cerbi, maimuțe langur, iepuri, vulpi de munte, jderi și lupi.

Vârful Everest are 3 laturi oarecum plate și se spune că pare să aibă o formă de piramidă cu trei fețe. Ghețarii și gheața acoperă părțile laterale ale muntelui. În luna iulie temperaturile pot ajunge aproape de -18 grade Celsius, iar în luna ianuarie pot scădea până la -60 de grade Celsius.

Muntele are două trasee de alpinism principale, creasta de sud-est din Nepal și creasta nordică din Tibet. În ziua de astăzi, creasta sud-estică este folosită cel mai des, fiind mai ușoară. Ruta nordică a fost descoperită în 1921 de către George Mallory în timpul Expediției Britanice de Recunoaștere. În 1924, Mallory și Andrew Irvine au încercat să urce până în vârf, dar nu supraviețuit, corpul lui Mallory fiind găsit de o expediție abia în 1999.

Cei din expedițiile din timpul anilor 1920 și 1930 au încercat să urce pe partea tibetană, dar accesul pe acolo a fost închis după ce Tibetul a intrat sub control chinez în 1950. Acesta a fost motivul pentru care ruta prin Nepal a devenit atât de populară.

În 1953, o expediție britanică condusă de John Hunt a revenit în Nepal. Hunt a selectat două perechi de alpiniști pentru a încerca să ajungă în vârf. Prima pereche, formată din Tom Bourdillon și Charles Evans, a ajuns la 100 de metri de vârf, dar din cauza unor probleme cu oxigenul au fost nevoiți să se întoarcă. Două zile mai târziu, cea de-a doua echipă, formată din neo-zeelandezul Edmund Hillary și nepalezul Tenzing Norgay, a atins vârful, a făcut câteva poze, a lăsat o cruce și a coborât.

În ciuda frigului extrem, vânturilor puternice precum un uragan și nivelului scăzut de oxigen (aproximativ o treime din oxigenul întâlnit la nivelul mării), alpiniștii încearcă să urce în fiecare an. De la prima urcare cu succes, mai mult de 5000 de persoane au reușit să urce Muntele Everest.

Din păcate, din cauza pericolelor și a rigorilor urcării unui astfel de munte periculos, peste 218 de oameni au murit. Cu toate acestea, la sfârșitul primăverii și pe parcursul verii (sezonul pentru alpinism), zeci de alpiniști încearcă să ajungă la vârful muntelui.

Costurile pentru a urca pe munte sunt destul de ridicate. Permisul din partea guvernului din Nepal poate varia între 10.000 și 25.000 de dolari de persoană, în funcție de numărul de persoane din grup. La aceasta, dacă adăugăm echipamentul, permisele suplimentare, elicoptere, ghizi și lucruri esențiale, costul pentru fiecare persoană poate depăși 65.000 de dolari.

În 1999, alpiniști ce foloseau echipamente GPS au determinat o nouă înălțime pentru Muntele Everest, 8849,86 metri deasupra nivelului mării, cu 2,1 metri în plus față de înălțimea acceptată anterior. Expediția pentru determinarea înălțimii exacte a fost sponsorizată de căte National Geographic Society și Muzeul de Științe din Boston. Această nouă înălțime a fost larg acceptată.

Chiar dacă Muntele Everest este cel mai înalt munte calculat fiind de la nivelul mării, cel mai înalt munte calculat de la baza sa și până în vârf este Mauna Kea din Hawaii. Mauna Kea are o înălțime de 10.204 metri de la baza sa de pe fundul Oceanului Pacific și până în vârf. Cu toate acestea, el se ridică doar la 4205 de metri deasupra nivelului mării. Chiar și așa, Muntele Everest va fi mereu faimos pentru înălțimea sa extremă.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ