Potrivit descoperirilor arheologice, prima cetate a Bistriţei datează din secolul al XIII-lea, ea fiind ridicată pe dealul „Burg” (dealul Cetăţii) la o altitudine de 681 metri. În secolele XV – XVI, fortăreaţa este reconstruită, astfel că oraşul fortificat va ajunge să aibă mai multe turnuri şi bastioane.

În perioada 1464-1484, cele 22 de bresle au construit o fortificaţie integrală a oraşului, întărită cu zece turnuri (Dogarilor, Rotarilor, Curelarilor, Croitorilor, Fierarilor, Şelarilor, Măcelarilor, Aurarilor, Tâmplarilor şi Funarilor), două bastioane şi trei porţi principale de intrare în oraş (Poarta Lemnelor, Poarta Spitalului şi Poarta Ungurească). Bistriţa devine, în această epocă, unul dintre cele mai importante oraşe din Transilvania, alături de Braşov, Sibiu şi Sighişoara.

În prezent, din cetate se mai păstrează o parte din zidurile de sud şi de est, precum şi Turnul Dogarilor.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ