Situată pe malul lacului Sinoe, la 65 de km nord de Constanța, cetatea Histria a fost întemeiată de ionienii din Milet, pe la mijlocul secolului al VII-lea î.Hr.. Miletul deţine locul de frunte în colonizarea ţărmurilor Marii Negre, unde se cunosc numele a peste 90 din ctitoriile sale. Cei care îşi părăseau patria o făceau atât din raţiuni politice, cât şi economice. Şefii expediţiilor mileșiene erau aristocraţi nemulţumiţi, care, pentru un motiv sau altul, nu întrezăreau niciun viitor polititc în cetatea lor. Coloniştii de rând au fost oameni fără pământ, dornici să-şi încerce norocul peste mări şi țări. Dobrogea era un ţinut fertil, iar marea Neagră era bogată în pește, oferind grecilor un loc ideal pentru fondarea unor noi colonii.

Întemeietorul Histriei a dovedit mare pricepere în alegerea locului. Portul era bun, apele bogate în pește, iar pământul fertil. Comunicaţiile se făceau uşor, peste câmpia dobrogeană, presărată cu aşezări autohtone şi având Dunărea la numai 56 de km spre apus. Aria locuită de cca 75 de acri, era înconjurată de un zid ce adăpostea o populaţie de aproximativ 15.000 de locuitori. În interiorul cetăţii, a fost amenajată o zonă sacră ce cuprindea mai multe temple şi un altar. Unul dintre temple şi altarul erau dedicate lui Zeus, divinitatea supremă a grecilor şi, totodată, protectorul cetăţii. În partea centrală, se afla piaţa publică numită agora, lângă care au fost ridicate clădirile publice. Sud-estul cetăţii era ocupat de un cartier rezidenţial, iar în sud-vest se întindea cartierul lucrătorilor.

Regimul politic al Histriei a fost, pentru început, unul oligarhic. Din primii colonişti, s-au recrutat familiile privilegiate care, în timp, au ajuns să deţină poziţii cheie în oraş. Împotriva regimului oligarhic instaurat astfel, au avut loc frământări şi conflicte în urma cărora s-a impus democraţia. Cetatea avea o adunare alcătuită din cetăţeni cu drepturi depline şi un sfat. Ca în toate cetăţile greceşti, sclavii, rezidenţii străini şi femeile erau lipsiţi de dreptul de vot. Puterea executivă era exercitată de un colegiu de arhonţi, iar un alt colegiu conducea dezbaterile sfatului. Împuternicitul pieţei reglementa preţul graului şi al vinului. Pentru meritul de a fi înălţat o clădire a pieţei pe cheltuială proprie, un asemenea împuternicit era răsplătit prin alegerea sa pentru a doua oară consecutiv în aceeaşi funcţie. Nu s-a transmis nicio atestare a modului în care funcţiona puterea judecătorească, dar o inscripţie menţionează existenţa unui consiliu instituit pentru a se îngriji de interesele orfanilor minori. Apărarea cetăţii a fost încredinţată unei miliţii cetăţeneşti.

De regulă, cetăţile greceşti nu-şi asumau răspunderea educaţiei publice elementare a tinerilor, iar democraţia histriană nu a făcut excepţie. Dar alfabetele scrijelite pe vase arată că adolescenţii din Histria au scăpat de analfabetism datorită învăţământului particular. Alte inscripţii consemnează faptul că histrienii subvenţionau educația fizică şi umanistă a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-20 de ani, numiţi efebi, care se exersau în gimnaziile din oraş, sub îndrumarea gimnaziarhilor oficiali, aleşi din rândul cetăţenilor bogaţi, care să poată suporta din bugetul personal o parte din cheltuieli. Tinerii primeau şi instrucţie spirituală, profesorii străini sau locali ţinându-le diferite prelegeri.

Oraşul a fost înzestrat cu un sistem adecvat de aprovizionare cu apă. El era alimentat prin trei apeducte dintre care cel mai lung aducea apă de la o distanţă de 40 de km. Apa se scurgea printr-un canal construit din 40.000 de blocuri de piatră, aşezate cap la cap şi căptuşite cu ciment impermeabil. Canalul era acoperit cu lespezi de piatră.

Istoria Histriei este foarte bogată în evenimente. Pe la 512 î.Hr., oraşul a fost incendiat de sciţi, ca răspuns la expediţia organizată de Darius, regele Persiei, în condiţiile în care histrienii au făcut parte din armata acestuia. Filip al II-lea al Macedoniei s-a luptat cu tracii (348 î.Hr.) şi cu sciţii (339 î.Hr.). Se poate ca fiul său, Alexandru cel Mare, care a trecut Dunărea împotriva geţilor, în 335 î.Hr. să fi apărut şi în fața zidurilor oraşului. În 313 î.Hr., cetatea s-a răsculat împotriva regelui Lisimah al Traciei, care a înăbuşit revolta. La moartea acestuia, Histria şi-a recăpătat independența, dar a avut de suferit de pe urma năvălirii celţilor în 279 i.Hr. Pe la 262 i.Hr. colonia a intrat în conflict cu Byzantionul pentru controlul asupra portului cetăţii Tomis şi pierzând războiul, a fost obligată să plătească tribut. În ultimii ani ai secolului al III-lea î.Hr., portul a început să se înnisipească, iar pentru a face agricultură pe teritoriul din afara oraşului, locuitorii au fost obligaţi să plătească tribut conducătorilor geţi. În aceste vremuri grele, pentru a face faţă problemelor financiare, histrienii au apelat la împrumuturi externe oferite de Byzantion, Tomis şi Callatis.

În ultima parte a secolului al II-lea î.Hr., Histria a intrat sub stăpânirea lui Mithridate VI, regele Pontului, ceea ce a însemnat conflictul cu Roma, în condiţiile în care politica expansionistă a regelui pontic a intrat în contradicţie cu interesele românilor în răsărit. În 72-71 î.Hr., generalul român Terentis Varro Lucullus a impus cetăţii Callatis un tratat de asistență mutuală şi neutralitate care prevedea că fiecare parte să nu acorde ajutor duşmanilor celeilalte părţi. Este posibil ca un astfel de tratat să fi fost încheiat şi cu Histria. Cert este că, la 10 ani de la încheierea tratatului cu Callatis, fiscalitatea grea impusă de proconsulul Macedoniei, Antonius Hybrida, a provocat revolta cetăţilor pontice care, aliate cu bastarnii şi geţii, au învins armata romană şi şi-au dobândit independența. Numai că în fruntea geţilor se afla Burebista care, la rândul său, a supus oraşele greceşti de pe ţărmul Mării Negre. Moartea regelui dac în anul 44 î.Hr. a însemnat, pentru coloniile greceşti, redobândirea independenţei până în anul 27 î.Hr. când au intrat sub protecţie romană. Un secol mai târziu, Histria va fi integrată în Imperiul Roman.

cetatea-histria.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ