Cetatea Neamţ se află în oraşul Târgu Neamţ, judeţul Neamţ. Este o cetate medievală, care a fost ridicată la o altitudine de 480 de metri, având ca principal scop protecţia văilor Moldovei şi Siretului, precum şi a drumului care leagă Moldova şi Transilvania. În anul 2004, fortificaţia a fost declarată monument istoric.

Cetatea Neamţ a fost ridicată spre sfârşitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat care, în acea perioadă, a construit mai multe fortificaţii în Moldova, pentru a-şi păzi teritoriul de atacurile turcilor. Însă, în acelaşi timp, a avut un rol important în apărarea ţării că întreg, pentru că ţara era atacată atunci când cotropitorii se îndreptau spre Ungaria. Construirea ei concide cu cea de-a doua domnie a voievodului, domnie caracterizată printr-o dezvoltare politică şi economică spectaculoasă. Cetatea a fost atestată documentar prima dată în anul 1395, iar de atunci a avut parte de o istorie lungă şi nu neapărat liniştită.

În timpul domniei lui Ştefan cel Mare, Cetatea Neamţ a fost întărită: zidurile au fost supraînălţate aproximativ şapte metri, au fost construite ferestre înguste şi creneluri, precum şi un zid cu patru bastioane, ale căror înălţimi ajungeau la 30 de metri. De asemenea, şanţul care înconjura fortificaţia a fost adâncit, iar accesul în cetate era posibil atât cu ajutorul unui pod mobil, cât şi cu ajutorul unuia fix.

Prima dată când Cetatea Neamţ a fost asediată a fost sub conducerea lui Ştefan cel Mare, când sultanul Mahomed al II-lea a încercat timp de opt zile să pătrundă în fortificaţie, pentru a-l găsi pe domnitor sau măcar averea sa. Acest lucru s-a petrecut în anul 1476, iar de atunci circulă o legendă, conform căreia mama domnitorului nu l-a lăsat pe Ştefan să intre în cetate, îndemnându-l să se retragă în nord. Se pare însă că acest lucru nu este adevărat, având în vedere că Doamna Oltea a murit în anul 1465. Adevărat este faptul că turcii au bombardat cetatea fără niciun rezultat. Mai mult, ostaşii români au început şi ei să îi bombardeze pe turci, care îşi puseseră corturile pe dealul din fața fortăreţei, iar în urma acestor bombardamente turcii au fost nevoiţi să îşi părăsească locurile.

După încetarea domniei lui Ştefan cel Mare, Cetatea Neamţ a intrat într-un con de umbră: abia în timpul domniei lui Petru Rareş, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, sunt menţionate mai multe informaţii despre fortificaţie. Petru Rareş a întărit cetatea, însă aceasta a fost lăsată la mâna turcilor, după ce domnitorul s-a refugiat în Transilvania. Câţiva ani mai târziu, cetatea a fost incendiată de Alexandru Lăpușneanu, care a fost obligat de otomani să demoleze toate cetăţile din Moldova. Fortificaţia a fost refăcută în perioada 1574 – 1577, în timpul primei domnii ale lui Petru Şchiopul.

Cetatea Neamţ a suferit şi în anul 1600, când oștile cazace şi poloneze au pătruns în Moldova şi l-au repus pe tron pe Ieremia Movilă. Deşi cetatea s-a opus, rezultatul a fost unul nefavorabil pentru ea. Cel care i-a dat o nouă faţă a fost Vasile Lupu, care şi-a ascuns averile şi familia în cetate în timpul războaielor. De altfel, domniţa Ruxandra, fata domnitorului, şi-a găsit sfârşitul în această cetate – a fost adusă de cazaci pentru a le arăta unde a ascuns averile domnitorul, iar apoi i-a fost tăiat capul. Polonezii au asediat cetatea şi în anul 1691, când Moldova era condusă de Constantin Cantemir.

În anul 1699, a fost semnat Tratatul de la Karlovitz, în urma căruia polonezii au fost obligaţi să părăsească Moldova. Însă acest lucru a avut loc după câţiva ani, când hatmanul Lupu Costachi i-a alungat. Dar lucrurile nu au devenit deloc mai bune – anul 1716 a însemnat izbucnirea războiului austro-turc, care a dus la decăderea Cetăţii Neamţ. Unii boieri moldoveni au apelat la austrieci pentru a scăpa de prigoana otomană, în timp ce moldovenii care ţineau cu turcii au apelat la tătari. Doi ani mai târziu, când războiul a luat sfârşit, turcii au comandat distrugerea cetăţii, pentru că în ea se refugiaseră ostașii austrieci. Acest moment a coincis cu sfârşitul fortificaţiei: importanța politico-militară a dispărut, cetatea fiind lăsată în paragină.

Domnitorii fanarioţi, care au condus Moldova mai mult de un secol, nu au fost deloc impresionaţi de Cetatea Neamţ, astfel că ea a fost lăsată să se degradeze. Pe lângă factorii naturali, la degradarea ei au contribuit şi locuitorii din Târgu Neamţ, care şi-au construit case şi anexe din materiale luate chiar din zidurile cetăţii. Abia în timpul domnitorului Mihail Sturdza au fost luate măsuri: domnul a construit gard de jur împrejurul cetăţii, a pus paznic şi chiar a amenajat un drum de acces.

Cetatea Neamţ a devenit monument istoric în anul 1866 şi, deşi au mai fost efectuate câteva lucrări de consolidare, cele mai importante au avut loc între 2007 – 2009. Reabilitarea a fost realizată cu ajutorul fondurilor europene, iar autorităţile române au redat publicului o cetate modernizată. A fost reamenajat drumul de acces, au fost construite trei parcări şi clădiri anexe şi monumentul a fost iluminat. De asemenea, 21 de încăperi din cetate au fost renovate şi transformate în adevărate muzee. Multe dintre ele recreează atmosfera vremurilor trecute – unul din cazuri este cel al închisorii, unde se află patru manechine care imită răufăcătorii, fiind legate cu lanţuri. Începând cu anul 2009, cetatea poate fi vizitată zilnic, în weekend primind mii de vizitatori.

Importanța Cetăţii Neamţ a fost semnalată şi de unii dintre marii scriitori români, precum Costache Negruzzi şi Dimitrie Bolintineanu. Primul a publicat, în anul 1845, povestirea „Sobieski şi românii”, în care a descris asediul oștii conduse de Sobieski. Cel de-al doilea a publicat, în anul 1957, celebrul poem „Muma lui Ştefan cel Mare”, care a dat naştere legendei conform căreia mama domnitorului i-a refuzat fiului său intrarea în cetate.

cetatea-neamt.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ