Cetatea Trascăului, cunoscută şi sub denumirea de Cetatea Colţeşti, se află situată în partea de nord a Cheilor Râmeţului, în apropierea satului Colţeşti din judeţul Alba.

Cetatea este amplasată la o altitudine de 705 metri, pe un vârf stâncos cu pereţi abrupţi, la marginea de est a Munţilor Apuseni. Conform unei inscripţii, construcţia a fost ridicată în anul 1241 de către subvoievodul Trascău (Thoroczkay), în urma invaziei mongole care a devastat localităţile Trascău şi Sângiorgiu. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, cetatea a fost confiscată de regele Matia Corvin şi dată voievodului Transilvaniei, însă din anul 1510 a revenit familiei nobiliare de Trascău. În 1514, cetatea a fost grav avariată de ţăranii conduşi de Gheorghe Doja şi va fi distrusă în 1703 de către trupele imperiale austriece avându-l în frunte pe generalul Tiege. O dată cu cetatea, a fost eliminată de pe scena istoriei şi familia Trascău.

Cetatea era alcatuită din două turnuri, legate între ele de ziduri ce formau o curte interioară. Donjonul s-a păstrat până în prezent, însă doar parţial. Al doilea turn avea cinci etaje şi servea drept locuinţă. În partea de sud, se află un corp cu mai multe camere şi o curte interioară, construită în secolul al XVI-lea.

Cetatea Trascăului a fost înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice ale judeţului Alba în anul 2004.

cetatea-trascaului.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ