Situat la Cuzco în Peru, în momentul cuceririi sale de către spanioli, imperiul Inca domina întreaga zonă andină, de la Quito, Ecuador până la Chile, extinzându-se pe mai mult de 3200 de kilometri.

Chiar dacă civilizaţia Inca arătase o sclipire de geniu în organizarea teritoriilor sale, cuceririle lor au fost facilitate de sistemele sociale dezvoltate ale unora dintre regatele pe care le integraseră. Imperiul Inca a fost foarte unit. Împăratul era un monarh absolut ce conducea prin drept divin. Guvernul imperial, nemilos faţă de duşmanii săi şi care cerea din partea supuşilor o ascultare apropiată de sclavie, a fost responsabil şi pentru bunăstarea acestora.

Totul era deţinut de către stat, cu excepţia caselor, bunurilor de uz casnic şi a unor terenuri deţinute individual. În plus, pe lângă cultivarea pământului, oamenii de rând erau aleşi pentru a lucra la unele proiecte de stat, precum cele din minerit, lucrări publice şi serviciu de armată. Această obligaţie era cunoscută sub numele de „mita”. Depozite bine aprovizionate au fost ridicate, din care erau susţinuţi preoţii, funcţionarii de stat, artizanii deosebiţi, cei în vârstă, cei bolnavi şi văduvele.

Familia regală, bine educată, forma nobilimea conducătoare, care în momentul cuceririi spaniole avea undeva la 500 de membri. Pentru a consolida controlul guvernamental asupra unui imperiu atât de mare, toţi cei care vorbeau quechua deveneau automat „clasa Inca”. Oficialii administrativi de mic rang, foştii conducători independenţi şi descendenţii lor au format nobilimea minoră sau „clasa Curaca”, de asemenea sprijinită de către guvern.

În scopuri administrative, imperiul a fost împărţit în patru, iar punctul de întâlnire a fost la Cuzco. Cele patru teritorii au fost împărţite la rândul lor în provincii, cel mai des pe baza fostelor state independente. Acestea, la rândul lor, erau împărţite în porţiuni superioare şi inferioare, iar porţiunile erau subdivizate în ayllus sau comunităţi locale. Ayllus antic a reprezentat fundaţia politică şi socială a guvernului Inca.

Atunci când un teritoriu era cucerit, se făceau studii constând în modele ale reliefului şi un recensământ al populaţiei. Pe baza acestor rapoarte, a resurselor şi locuitorilor fiecărei provincii, populaţia putea fi mutată în alte zone, în funcţie de necesităţi. Astfel, mutaţi şi dominaţi de către coloniştii quechua, popoarele supuse aveau mai puţine şanse să se revolte, iar diferitele limbi şi culturi au fost modelate după modelul Inca.

Religia, controlată de o ierarhie similară celei guvernamentale, a accentuat ritualul şi organizarea. Cel mai important zeu al incaşilor a fost Viracocha. Slujitorii săi erau Soarele, zeul vremii sau al tunetului, Luna, stelele, pământul şi marea. Zeul Soarelui a fost cel mai important dintre aceştia din urmă. Sacrificiile (umane doar în unele momente de criză), sărbătorile şi ceremoniile, ritualurile, posturile, erau toate parte a religiei Inca.

Chiar dacă zona andină prezenta o diversitate pentru domesticirea plantelor, terenul şi clima au prezentat obstacole serioase. Pentru a le depăşi, incaşii au dovedit o extraordinară îndemânare în terasare, drenaj, irigare, precum şi în utilizarea îngrăşămintelor. Animalele domesticite, precum lama, alpaca, câinele, porcuşorul de Guineea şi raţa, au fost foarte importante în viaţa de zi cu zi. De la sălbatica vicuna se producea lână fină.

Fără hârtie sau un sistem de scriere, arhitecţii şi meşterii care au proiectat şi supravegheat construcţia clădirilor publice şi a lucrărilor în oraşe precum Machu Picchu şi cetatea de la Sacsahuaman nu au avut parte de o muncă uşoară. Pentru aceste construcţii erau folosite blocuri uriaşe de piatră. Cum nu aveau vehicule cu roţi, aceste blocuri necesare construcţiei de palate, temple şi cetăţi erau amplasate pe rampe şi rotiţe cu o precizie extraordinară. Cărămizile din chirpici şi tencuială erau obişnuite de-a lungul deşertului de pe coastă. În general, clădirile aveau un singur etaj.

Una din dovezile remarcabile ale ingineriei incaşe o reprezintă reţeaua elaborată de drumuri. Pârâiele erau traversate de un buştean sau un mic pod de piatră, râurile de un pod din lemn de balsa, iar prăpăstiile erau traversate de un pod suspendat care putea ajunge şi până la 60 de metri lungime.

La fabricarea textilelor incaşii utilizau aproape orice fel de fibră disponibilă şi produceau tapiţerii multicolore elaborate. Mineritul era foarte extins. Cuprul şi bronzul erau pentru uz public, iar aurul şi argintul erau rezervate pentru împărat, templu şi pentru înalta nobilime. Procesele metalurgice includeau topireau, alierea, turnarea, încrustarea şi lipirea.

Având în vedere faptul că incaşii şi-au combinat mitologia cu cea aymara, mitul originii lor este obscur. Cea mai comună credinţă este că legendarul fondator Manco Capac şi-a adus poporul din peşterile montane în valea Cuzco. În timpul perioadei timpurii, tribul şi-a stabilit hegemonia asupra celorlalte popoare din vale. Sub împǎratul Viracocha s-au aliat cu poporul Quechua iar după aceasta au urmat marile cuceriri.

Când Francisco Pizarro a ajuns în America de Sud, a fost întâmpinat de Atahualpa. Conchistadorul l-a atras pe împărat în tabăra lui, l-a capturat şi executat. La scurt timp după aceasta, Pizarro intra în Cuzco. Chiar dacă conchistadorii nu i-au putut supune imediat, cucerirea a fost asigurată. Sub conducerea spaniolă, cultura Inca a fost modificată şi hispanizată. Localnicii au fost reduşi la un statut subordonat şi abia în ultimii ani s-au făcut eforturi pentru a integra populaţia peruvianǎ indigenă societăţii peruviene actuale.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ