Este al cincilea cel mai mare oraș al Irlandei și se află situat într-o regiune superbă: la poalele Munților Bluestack și pe țărmul golfului Donegal. Atmosfera este de relaxare și de descoperire a unor obiective turistice de ordin cultural și istoric.

Orașul Donegal își leagă întemeierea de numele Sfântului Patrick, apostolul Irlandei, care începând cu a doua jumătate a secolului I a propovăduit creștinismul clanurilor aflate aici. Principalul clan care a și scris istoria locului a fost O’Donnell, cel care a construit câteva dintre cele mai vechi și mai importante edificii ale actualului oraș. Numele Donegal înseamnă „fortul străinilor”.

Turiștii vizitează acest oraș pentru nenumăratele lui obiective istorice, dar și datorită activităților sportive de care se pot bucura într-un cadru natural ideal.

Centrul orașului Donegal se cheamă Diamond și este unul dintre cele mai mari și mai frumoase centre de oraș ale Europei. Accesul este permis numai pietonilor, iar locul este străjuit de cele mai bune restaurante, magazine și hoteluri posibile. Aici se desfășoară viața de noapte a orașului. Turiștii petrec în centrul Diamond momentele importante ale zilei, bucurându-se de mese savuroase, plimbări romantice și cumpărături moderne. Nu lipsesc nici magazinele de suvenire, deși nu sunt cele mai reprezentative pentru orașul Donegal.

Centrul Diamond este dominat de un monument sub forma unui obelisc, închinat memoriei celor patru autori ai celebrei lucrări istorice „Analele regatului irlandez” sau „Analele celor patru comandanți”. În ciuda semnificației sale, obeliscul este deseori transformat în pistă de către iubitorii de skateboard.

Un obiectiv turistic înrudit cu monumentul, dar de o vechime considerabilă, este Mănăstirea Donegal, construită în secolul al XV-lea sub forma unei abații franciscane, în minunatul cadru natural al portului Donegal. Mănăstirea se înfățișează astăzi sub forma unor ruine, însă farmecul său medieval nu pare în niciun fel știrbit. Stilul arhitectural este cel gotic, iar ruinele pot fi vizitate în mod gratuit. Se numără printre obiectivele reprezentative ale orașului Donegal. Se spune chiar că în interiorul abației ar fi fost scris celebrul manuscris istoric „Analele celor patru comandanți”, din moment ce acesta a fost găsit printre relicvele ce au aparținut mănăstirii.

În cadrul abației se poate vizita și vechiul cimitir, unul dintre cele mai vechi locuri de înmormântare de pe suprafața orașului Donegal.

Un alt obiectiv la fel de important este castelul Donegal, construit cam în aceeași perioadă a secolului al XV-lea. Se află chiar pe malul golfului, la gura de vărsare a râului Eske și se bucură de un prestigiu extraordinar, fiind unicul castel medieval pe care autoritățile l-au restaurat complet, scoțându-l din ruine. În ciuda vechimii, pare un palat nou construit, înconjurat de ziduri de cetate datând din secolul al XVII-lea. Stilul arhitectural este cel renascentist englezesc. A aparținut vreme de mai multe secole clanului O’Donnell, fiind înălțat pe locul unei foste fortărețe a vikingilor. Pentru a nu-l lăsa pradă inamicilor săi, Hugh O’Donnell a preferat să-i dea foc la începutul secolului al XVII-lea. Este cea mai mare și mai puternică cetate fortificată din toată Irlanda. În prezent, castelul poate fi vizitat de turiști pe perioada de vară. Din când în când, aici se desfășoară evenimente culturale naționale.

Turiștii aflați în căutarea relaxării în natură trebuie să țină cont de un obiectiv verde – traseul grădinilor. Este vorba despre 26 de grădini private și publice, care se deschid spre vizitare în anumite perioade ale anului. Reprezintă mici grădini paradisiace de flori, dovedind măiestria și pasiunea localnicilor pentru grădinărit. Sunt celebre de foarte mult timp și au inspirat nenumărate picturi florale.

Un alt traseu faimos al orașului Donegal se referă la sistemul de transport în regiune. Centrul istoric feroviar oferă turiștilor posibilitatea de a descoperi dispozitivele de transport folosite cu foarte mult timp în urmă de fermierii și pescarii care au pus umărul la dezvoltarea orașului Donegal. Sunt dezvăluite într-o manieră dinamică principalele trasee naturale străbătute în regiune de vagoanele de tren.

Turiștii au ocazia de a petrece timpul și altfel decât vizitând locuri încărcate de istorie. Orașul Donegal oferă posibilitatea practicării unor activități sportive plăcute: pescuitul (pe malurile râului Eske se pescuiește ton, somon și cod), călăria (există două centre de călărie unde se oferă lecții în grajduri special amenajate dar și în aer liber, de-a lungul unor trasee verzi) și golful (pe țărmurile golfului Donegal).

Shoppingul este un aspect turistic foarte important al orașului Donegal. Aici se află magazine de calitate, mai ales în privința vestimentației. Există și două magazine faimoase, Lidl și Super Valu, numeroase magazine care vând suvenire realizate manual, centre specializate în comercializarea cafelei.

Orașul Donegal dispune de restaurante și puburi pe cât de multe pe atât de renumite. Cele mai căutate de turiști sunt cele din zona golfului. Cafeaua supremă se bea la Toni’s Bistro, iar localurile specializate în mâncare indiană rivalizează cu restaurantele cu specific italienesc. Se găsesc și localuri fast – food, dar și restaurante cu mâncare chinezească ieftină și gustoasă.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ