Situat în nordul oraşului sud-african Johannesburg, în apropiere de Aeroportul Internaţional Lanseria şi de situl Cradle of Humankind, Croc City Crocodile & Reptile Park reprezintă o atracţie turistică inedită, fiind unul dintre cele mai apreciate parcuri cu animale, care îi fascinează pe adulţi şi pe copii deopotrivă.

Fondat acum mai bine de 15 ani de către Anton şi Marietjie Lotter, Croc City Crocodile & Reptile Park oferă vizitatorilor ocazia de a admira animale sălbatice de aproape şi chiar de a le atinge, indiferent că este vorba de crocodili, şopârle, şerpi exotici sau tarantule. În cadrul parcului sunt expuse şi unele dintre cele mai mari specii de crocodili, precum şi numeroşi şerpi veninoşi africani, care pot fi doar observaţi de la distanţă. Parcul găzduieşte mai mult de 800 de exemplare de crocodili, de la pui la adulţi de peste 4 metri lungime.

Croc City Crocodile & Reptile Park este deschis zilnic, între orele 9.00 şi 16.30. În weekend, la ora 14.00, vizitatorii pot asista şi la hrănirea animalelor. Duminica şi în zilele de sărbătoare, începând cu ora 11.00, se desfăşoară un spectacol cu şerpi veninoşi. Parcul mai cuprinde şi o grădină de ceai, un loc de joacă pentru copii şi un magazin cu suvenire mai neobişnuite, cum ar fi genţi din piele de crocodil, loţiuni sau carne de crocodil ambalată în vid. În sala de lectură poate fi vizionată o prezentare video cu informaţii interesante despre crocodili. De asemenea, în parc au loc şi spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale tribale, considerate a fi cele mai frumoase experienţe de acest fel din Johannesburg. Acestea includ ritmuri specifice triburilor Zulu, Khoisan şi Batswana. Spectacolele durează câte 60 de minute şi au loc la orele 10.00, 12.30 şi 15.00. Turiştii pot opta pentru tururi ghidate în limbile engleză sau afrikaans. Iubitorii de picnic au la rândul lor spaţii amenajate special pentru o ieşire de neuitat în familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.