Structurile lingvistice din titlul articolului – (Le-am mulţumit/spus/recomandat etc.) “la toţi” sau “tuturor/tuturora”? – se referă la utilizarea unor forme de genitiv-dativ, pe care le auzim frecvent, în limbajul curent, de cele mai multe ori construite cu prepoziţia la. Chiar şi mass-media abundă in astfel de formulări, de exemplu: “Le-am mulţumit la toţi, dar mai ales directorului meu…”, “Vă recomand la toţi aceste cărţi…”Vreau să vă spun la toţi care este adevărul…”etc.

Asemenea construcţii sunt greşite, deoarece construcţia complementului indirect cu prepoziţia la (cu formă de acuzativ, dar sens de dativ – răspunde la întrebarea cui?) este corectă numai în situaţiile în care complementul este exprimat prin numeral cu valoare substantivală Le-am oferit cadouri la doi dintre premianţi – sau când are drept determinant un adjectiv invariabil Am oferit cadouri la asemenea/la astfel de oameni talentaţi etc.

În exemplele din titlul articolului este vorba de forma de genitiv-dativ, plural, a pronumelui nehotărât toţi (tot, toată, toţi, toate) – tuturor/tuturora. Dacă pronumele însoţeşte un substantiv, devine adjectiv pronominal nehotărât, cu forma de genitiv, plural, masculin şi feminin – tuturor.

Prin urmare, se va spune corect, de exemplu: Le-am mulţumit tuturor profesorilor pentru activitatea lor/Le-am recomandat tuturor/tuturora să citească această carte/Tuturora le-am spus ceea ce mă nemulţumeşte/Tuturor copiilor participanţi la concurs le-au fost înmânate diplome etc.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ