S-ar părea că folosirea kiltului în Scoția de nord (Highlands) este atestată la finalul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea. Înaine de această perioadă, nu existau kilturi.

Până în secolul al XVI-lea, îmbrăcămintea tradițională a scoțienilor era identică cu cea a irlandezilor și era compusă din leine (cămașă), care putea fi mai lungă sau mai scurtă și era un articol de îmbrăcăminte destinat atât femeilor cât și bărbaților și brat (o pelerină), care se purta pe deasupra și se prindea în față în dreptul pieptului.

De la această pelerină va evolua mai târziu strămoșul kiltului de astăzi. Acesta se numea plaid, un material care se purta pe deasupra cămășii tradiționale și se prindea în talie cu o curea. Obiectul vestimentar a fost de multe ori confundat cu kiltul din cauza lungimii lui, acesta fiind, de obicei, lung până la genunchi, dar și din cauza stofei tartan (cadrilată) din care era confecționat. Prima referință documentară la această pelerină aranjată în valuri și prinsă la mijloc cu o curea apare după jumătatea secolului al XVI-lea. Aceste veșminte se purtau mai ales în partea de nord și vest a Scoției, cei din partea sudică fiind mai apropiați de moda britanică. Imaginea acestor obiecte vestimentare ne-au rămas din ilustrațiile și descrierile vremii.

Primele kilturi în forma pe care o cunoaștem noi astăzi au apărut la începutul secolului XVIII. Înlocuirea kiltului mai mare cu cel care se prinde de la talie în jos s-a petrecut pur și simplu pentru faptul că cel din urmă era mai confortabil și încurca mai puțin la treburile zilnice. Tot în această perioadă el devine și îmbrăcămintea națională a scoțienilor și modelul cadrilat al stofei începe să capete culorile clanului din care făcea parte purtătorul.

În acea perioadă începuseră să aibă loc, mai ales în zona numită Highlands, revoltele iacobite, care urmăreau să îl aducă pe tron pe prințul Charles Edward Stuart, care era urmașul regelui exilat James al II-lea Stuart. Acesta era catolic, spre deosebire de înlocuitoarea lui, regina Mary, care era protestantă. Susținătorii cauzei erau numiți iacobiți din cauza formei latine a numelui James, Iacob. Prințul Charles era susținut în partea de nord a Scoției, în Țara Galilor și în Irlanda (mai ales din motive religioase). Revoltele au început la finalul secolului XVII (1689), conduse chiar de James al II-lea și au continuat până la jumătatea secolului al XVIII-lea (1745). În această perioadă, iacobiții au făcut mai multe încercări de a-l instaura pe tron pe urmașul Stuarților. Ultima bătălie dintre iacobiți și britanici a avut loc în anul 1746 la Culloden, în apropiere de Inverness, când armata scoțiană a fost condusă de prințul Charles Edward și a fost învinsă de armata britanică. Ulterior, prințul a reușit să părăsească teritoriul insulelor și să fugă pe continent.

După conflict, mai mulți dintre rebelii capturați au fost executați sau exilați. În același an s-au luat o serie de măsuri care să preîntâmpine alte rebeliuni și s-a adoptat Actul Proscrierii (Act of Proscription), care interzicea scoțienilor din nord purtarea oricăror însemne sau obiecte vestimentare care aveau legătură cu revolta care abia se încheiase, pentru a stârpi intențiile politice ale iacobiților.

Kiltul era deja asociat cu scoțienii de nord, astfel că acesta a fost interzis. Cei care continuat să îl poarte riscau să fie executați. În felul acesta, kiltul devine simbolul revoluționarilor care sperau încă ca idealurile iacobite să fie împlinite. Excepție la acest document au făcut regimentele scoțiene, care, pe lângă jacheta roșie asociată armatei britanice, aveau dreptul de a purta kiltul (la început în forma de plaid prins cu o curea, apoi sub forma de kilt) ca parte a uniformei.

Abia treizeci de ani mai târziu (1785), când Actul este revocat, kiltul poate să își reia poziția de îmbrăcăminte oficială a scoțienilor. Ele încep să se fabrice la scară comercială, iar modelele sunt numite – pentru a putea fi diferențiate – în funcție de culorile clanului de proveniență. E adevărat că, înainte de secolul al XIX-lea, nu se putea stabili cu exactitate care era modelul specific unui clan sau dacă aceștia aveau unul, dar, în această perioadă, cam fiecare clan primește un model de tartan asociat.

Se pare că regina Victoria, care era pasionată de obiceiurile scoțiene, ținea neapărat ca, atunci când reprezentantul unui clan scoțian i se înfățișa, să fie îmbrăcat cu kiltul corespunzător clanului. Dacă acesta nu avea un model specific, trebuia neapărat să își stabilească unul. Kiltul se purta mai ales cu șosete lungi, prinse cu jartiere, pentru a le împiedica să alunece, la care se adăuga o pungă din piele (sporran) destinată depozitării diverselor obiecte sau a banilor.

Kiltul s-a purtat până la începutul secolului XX, dar este și astăzi parte din îmbrăcămintea oficială a scoțienilor. Spre exemplu, uniformele soldaților scoțieni din Primul Război Mondial aveau kilt și nu pantaloni. Înfricoșați de ferocitatea manevrelor regimentului scoțian, nemții care s-au luptat cu acesta în tranșee i-ar fi poreclit pe scoțieni „Doamnele din iad”.

După cel de-al Doilea Război Mondial, kiltul a fost simplificat și a intrat în componența uniformelor școlare, sub forma unei fuste care se încheie pe o parte. Acesta este parte componentă a unor uniforme militare cu origini scoțiene în țări ca: Australia, Noua Zeelandă, Canada sau Africa de Sud.

Dar tinerii l-au purtat chiar și după, ca îmbrăcăminte obișnuită și nu festivă sau asociată cu manifestații oficiale, ci pur și simplu combinat cu o geacă de piele sau cu un tricou. El a depășit sfera culturii scoțiene și a început să fie purtat și în alte părți ale lumii. Astăzi kiltul este privit ca un simbol al masculinității, fiind confecționat din diverse materiale, unele chiar din denim. În anii 1970 și 1980 acesta era foarte popular în cultura muzicală punk, devenind mai târziu, în perioada anilor 90, simbolul mișcării gay.

În ceea ce privește lenjeria intimă, în trecut, în regimentele militare și nu numai, acesta se purta fără nimic pe dedesubt pentru libertate de mișcare, astăzi fiecare îl poate purta cum dorește.

728×90 sub articol

LĂSAȚI UN MESAJ