Halucinația este definită de aparenta percepție a unor sunete sau imagini care, de fapt, nu sunt prezente. Aceasta nu trebuie confundată cu iluzia, care este o percepție falsă asupra unui stimul sau obiect, ce este determinată de anumite stări psihice sau nervoase.

Sunt asociate de cele mai multe ori cu afecțiuni psihice, precum schizofrenia, sau cu drogurile halocinogene, precum LSD. 15% dintre pacienții care suferă de tulburări comportamentale, cum este depresia, precum și 70% dintre pacienții schizofrenici au recunoscut că aud voci, iar consumatorii de droguri halocinogene au trăit experiența unor distorsiuni ale spațiului și vizualizarea unor imagini suprarealiste.

Cele mai întâlnite tipuri de halucinații care pot apărea sunt cele vizuale și auditive, însă pot fi experimentate și halucinații olfactive și chiar tactile. Leziuni produse în anumite zone ale creierului pot duce la apariția unor mirosuri precum parfumul florilor sau carne în putrefacție (fantosmia). De asemenea, numeroase persoane care au consumat cocaină în exces au declarat că simțeau cum se târăsc insecte pe sub pielea lor.

În trecut, halucinațiile erau văzute ca fenomene supranaturale, puse pe seama aparițiilor unor fantome, manifestarea unor divinități sau vrăjitoare, care încercau în felul acesta să comunice cu oamenii. Mai târziu, odată cu secolul al XIX-lea, a început să se speculeze relația dintre halucinații și vise, care se datorează, în principal, activității pe care creierul o desfășoară înainte de a adormi complet sau înainte de trezire. În acele momente, persoana, deși este adormită, se află într-o stare de semi-conștiență, în care poate percepe stimuli veniți din exterior.

În prezent, halucinațiile sunt percepute ca tulburări neurologice, care pot avea o multitudine de cauze. Nu doar persoanele care au experimentat consumul unor substanțe sau care suferă de anumite boli cronice pot avea halucinații, ci acestea pot afecta pe oricine, în funcție de anumite circumstanțe și stări de spirit, precum teama sau oboseala.

Stresul sau un impact emoțional puternic, cum este moartea unei persoane dragi, pot cauza halucinații persoanei care suferă, aceasta având impresia că anumite sunete sau mișcarea unor obiecte sunt produse de persoana pierdută. De asemenea, dacă o persoană și-a pierdut simțul olfactiv, dar din când în când i se pare că a mirosit ceva, înseamnă că în acele momente persoana respectivă a experimentat o halucinație.

Un catalizator puternic în crearea halucinațiilor este imaginația. Alte fenomene care pot induce apariția halucinațiilor sunt stările de meditație intensă, lipsa de somn, excitația excesivă, stări de transă etc.

Halucinațiile apar spontan și sunt trecătoare, ceea ce face ca activitatea neuronală manifestată în acele momente să fie dificil de studiat. Însă, pentru a putea studia fenomenul, mulți oameni de știință au luat în considerare inducerea de halucinații asupra unor pacienți.

Jan Evangeliste Purkinje, unul dintre fondatorii neuroștiinței moderne, este un anatomist ceh care a descoperit încă de la o vârstă fragedă cum să își autoinducă halucinații. Stând cu fața la soare și trecându-și degetele prin dreptul ochilor închiși, acesta a observat cum formele pe care le percepea inițial, datorate alternării razelor de lumină și umbre, devin cu timpul tot mai definite și mai complexe.

Purkinje a încercat să inducă halucinații și pacienților săi. Astfel, în propriul laborator, acesta și-a pus pacienții să privească fix în fața unui dispozitiv care emana o lumină puternică și era prevăzut cu o roată care se învârtea. Apoi, îi punea pe aceștia să explice ce imagini li s-au creat în minte și să le deseneze, demonstrând în acest mod fenomenele vizuale care pot avea loc în timpul halucinațiilor.

Dominic Ffytche, doctor la Institutul de Psihiatrie din Londra, inspirat de Purkinje, a mers și mai departe, îmbunătățindu-i acestuia tehnica pentru a studia schimbările care se produc la nivelul creierului în timpul halucinațiilor. Pacienților participanți la studiu li s-au dat niște ochelari special creați, care emiteau lumină prin diode. În felul acesta puteau produce stimuli ce constau în sclipiri puternice de lumină, de scurtă durată, repetitive și cu o anumită frecvență. Cu ajutorul unor aparate cu rezonanță magnetică, s-au putut urmări schimbările care au loc la nivelul creierului în timpul tranziției din starea normală la cea de halucinare. Astfel, s-au observat schimbări în cortexul vizual al lobului occipital, dar și în regiuni ale lobului frontal și temporal. Imaginile surprinse arătau nu doar tipare geometrice, ci arătau și o mișcare a acestora, precum și schimbări de culoare.

Ffytche a reușit să emită astfel două teorii legate de cauzele halucinațiilor: topologice și hodologice.

Teoria topologică scoate în evidență activitățile anormale care au loc în anumite regiuni ale creierului. De exemplu, halucinațiile vizuale sau auditive pot fi asociate cu creșterea activității anormale în cortexul vizual, respectiv cortexul auditiv și pot fi induse prin stimulare electrică, cum se întâmplă în cazul evaluării înainte de operație a pacienților epileptici.

Cea hodologică se referă la schimbările care au loc în activitățile căilor care conectează diferite regiuni ale creierului. La pacienții schizofrenici, spre exemplu, care sunt predispuși spre halucinații, s-a observat că există schimbări în activitățile căilor care fac legătura între lobul frontal al creierului și cel temporal. La pacienții care au trecut prin operații de lobotomie s-au înregistrat semne reduse ale halucinării și chiar încetarea lor completă.

Unul dintre cele mai ciudate cazuri de halucinație îl prezintă persoanele care suferă de sindromul Charles Bonnet. Descris prima dată în secolul al XVIII-lea, de către filosoful căruia i-a împrumutat numele, sindromul se manifestă în cazul persoanelor care și-au pierdut vederea, dar care experimentează halucinații vizuale complexe și clare. De obicei, aceștia au impresia că văd forme abstracte sau, dimpotrivă, forme și obiecte bine conturate, precum fețe ale oamenilor, bebeluși, păsări etc.

Specialiștii sunt de părere că sindromul se datorează faptului că, deoarece sistemul vizual al creierului nu mai primește informație vizuală de la globul ocular, creierul începe și își dezvoltă propriile imagini. Halucinațiile au loc de obicei când persoana este trează, în momente în care este inactivă fizic.

728×90 sub articol

LĂSAȚI UN MESAJ