Delta Dunării este deosebită prin unicitatea peisajului şi a diversităţii biogeografice şi prin sălbăticia peisajului. Conservarea în starea sa iniţială se datorează gradului redus de antropizare şi al unui turism incipient. Cel mai mare duşman al acestui ecosistem îl reprezintă braconajul şi poluarea tot mai accentuată a Dunării.

Dunărea reprezintă pentru Delta Dunării sursa de viaţă, geneza, dar poate reprezenta şi sfârşitul acestui ecosistem unic. Apele fluviului aduc, an de an, cantităţi importante de aluviuni care ajută la extinderea continuă a Deltei, furnizează apă cu substanţele nutritive esenţiale pentru susţinerea vieţii şi menţinerea diversităţii floristice. Un impact negativ asupra deltei îl constituie creşterea gradului de poluare şi al acidităţii apei, precum şi scăderea cantităţii de aluviuni purtate de apele fluviului .

Din punct de vedere geografic, Delta este situată în zona Dobrogei, parţial şi pe teritoriul Ucrainei, și reprezintă punctul prin care Dunărea se revarsă în Marea Neagră.

Ar fi în zadar să dau o suprafaţă a Deltei, deoarece acest teritoriu este într-o continuă formare și extindere, cu aproximativ 40 mp pe an. Această creştere este  datorată celor aproximativ 55 tone de aluviuni transportate anual de către cele trei braţe ale Dunării (de la nord spre sud –  Braţul Chilia, Sulina şi Braţul Sf Gheorghe).

Braţul Chilia are un curs sinuos, care începe de la Pătlăgeanca şi tine până la vărsarea Dunării în mare. Este cel mai important braţ al Dunării, atât datorită debitului de apă şi aluviuni, cât şi din punct de vedere al lungimii văii. Peisajul creat de conlucrarea apă/uscat creează un peisaj mirific, sălbatic, însă slab populat şi slab exploatat, din punct de vedere ecoturistic. Braţul Chilia este menționat în cronicile antice, al Evului Mediu, dar şi în cronicile bizantine şi genoveze şi a fost motivul permanent pentru disputa dintre marile puteri din zona adiacentă, deoarece reprezenta principala cale de comunicare dintre continent şi mare.

Din punct de vedere turistic, în zonă, se remarcă Sireasa, unică prin alternanța luciurilor de apă cu zone mlăştinoase în care s-a dezvoltat o interesantă vegetaţie de stuf, nufăr şi în care îşi au cuibul mii de păsări, începând cu pelicani, lebede, egrete, rațe sălbatice etc.

Braţul Sulina, al doilea braţ al Dunării, se remarcă printr-un curs mai rectiliniu, în comparaţie cu braţul anterior. Reprezintă o cale de navigare maritimă, adâncimea necesară navigării asigurându-se prin drăgarea continuă a albiei fluviului.

Între braţul Chilia şi braţul Sulina sunt o serie de atracţii turistice, încă insuficient exploatate, motiv pentru care peisajul își păstrează sălbăticia. Dintre acestea, amintim, dar şi recomandăm iubitorilor de natură să le viziteze:

– Grindul Letea unde este localizată Pădurea Letea, situată între Chilia şi Sulina. Este o zonă de uscat acoperită de nisip de origine marină. Se presupune că această barieră nisipoasă a contribuit la dezvoltarea Deltei prin stoparea contactului direct dintre fluviu şi mare, mai exact închiderea vechii lagune şi transformarea treptată în Deltă. Pe această suprafaţă nisipoasă, s-a dezvoltat o pădure unică în Europa, nu din prisma vegetaţiei, ci din prisma faptului că aceste formaţiuni vegetale nu sunt specifice grindurilor. Aici vorbim de frasinul pufos, stejarul brumariu, ulmul, arinul etc.

Sălbăticia peisajului este evidențiată de prezenţa lianelor, a plantelor căţărătoare de origine mediteraneană, precum şi a unei faune specifice: reptile, inclusiv temuta viperă, şopârle, dar şi vulturul codalbi.

– Grindul Stipoc, situat între braţele mai sus menţionate, este la fel de interesant, uscatul alternând cu zonele mlăştinoase şi luciurile de apă acoperite de nuferi. Din nefericire, acest grind este mai puţin cunoscut publicului larg. Din această cauză, nici nu s-a investit nimic pentru a fi accesibil doritorilor, însă peisajul recompensează din plin efortul celor îndrăzneţi.

– alte zone situate între aceste două braţe sunt: zona Sireasa, Pardina etc.

Braţul Sfântu Gheorghe determină, la confluența dintre apele fluviului şi apele marine, formarea Insulei Sacalin, considerată de specialiști o deltă secundară, un tărâm nou în raport cu restul spaţiului carpato-danubiano-pontic.

Cel mai interesant obiectiv turistic al zonei este situat între braţul Sulina şi Braţul Sf. Gheorghe. Este vorba despre Pădurea Caraorman.

Pădurea Caraorman sau „Pădurea neagră”, cum îi spuneau turcii, este formată din stejar de înălţimi ameţitoare care, prin vechimea lor milenară, determină formarea unei păduri dese şi întunecate, frasin, plop, invadată de o vegetaţie căţărătoare de tip mediteranean, adică liane, și reprezintă sălaşul a numeroase vietăţi, precum reptile, şopârle, păsări sălbatice.

În ceea ce privește geneza Deltei, un studiu important este asupra izvoarelor istorice, dar mai ales asupra cercetării ştiinţifice. Dacă spaţiul corespunzător arealului Dobrogei dăinuie încă din Precambrian, acest spaţiu deltaic are o vechime de doar 16.000 de ani. Colmatarea şi cucerirea uscatului în detrimentul mării începe dinspre sud şi înaintează spre nord,adică spre braţul Chilia. Punctul de plecare îl reprezintă cordonul litoral dintre Letea şi Caraorman care, treptat, determină colmatarea şi formarea primului curs al unuia dintre braţele Dunării, respectiv Braţul Sf Gheorghe. Acest braţ, colmatarea continuă şi câştigul luptei asupra fluxului de curenţi marini determină, treptat, formarea braţului Sulina. Colmatarea continuă a acestui nou braţ determină apariţia ultimului braţ, respectiv braţul Chilia.

Cu alte cuvinte, geneza Deltei debutează în Cuaternar, prin începerea procesului de colmatare a Golfului Tulcea. În termeni ştiinţifici, acest proces prezintă cinci etape distincte:

Bararea parţială a Golfului Tulcea, prin formarea unui cordon aluvionar favorizat de un flux şi reflux slab al mării;
Închiderea totală a Golfului Tulcea, ceea ce a determinat un intens proces de colmatare, înmlăștinare, datorat aluviunilor purtate de Dunăre.
Prin colmatarea continuă, se formează cel mai vechi braţ al Dunării, respectiv Braţul Sf Gheorghe, dar şi formarea complexului lagunar Razim-Sinoe.
În a patra fază, se formează cursul braţului Sulina.
Într-o ultimă etapă, se dezvoltă Braţul Chilia.
Procesul morfologic de formare a Deltei nu este încheiat nici în prezent. An de an, Delta creşte în suprafaţă cu aproximativ 40 mp.

Delta Dunării a fost menţionată în izvoarele istorice pentru prima dată de către istoricul grec Herodot, care a vizitat zona cu 2400 de ani în urmă. Încă din cele mai vechi timpuri, zona a fost un punct strategic datorită poziţionării geografice. Să nu uităm că primele aşezări de tip oraş au fost întemeiate de greci şi abandonate după ce vechea lagună nu a mai avut contact direct cu marea.

Conform descoperilor din 30.10.2011, se pare că acest tărâm era locuit de acum 7000 de ani. Mai precis, în localitatea Mila 23, sub un strat gros de 3 m, a fost descoperită o locuinţă care, conform testului cu carbon radioactiv, s-a stabilit că datează din anul 4850-4350 î.e.n. Locuinţa face parte dintr-un complex aparţinând culturii Gulmenița. Dovezile demonstrează că acest tărâm a fost într-o permanentă schimbare, nivelul mării, în acea perioadă, fiind de aproximativ 100 m, însă oamenii din neolitic se pare că s-au adaptat la aceste condiţii.

Aşa cum am mai spus, poziţia strategică în raport cu căile navigabile a determinat ca, de-a lungul istoriei, mulţi să încerce să deţină controlul asupra zonei. În perioada bizantină, în zona braţului Chilia, se afla baza flotei maritime bizantine. La sfârşitul secolului al XIII-lea, oraşul Chilia Veche este menţionat în izvoarele vremii ca fiind un important centru comercial genovez.

O altă menţionare a zonei aparţine perioadei domniei lui Mircea cel Bătrân, marcând integrarea statului medieval dobrogean în Țara Românească. Din 1484, zona trece sub dominaţie turcească în urma victoriei turce în războiul turco-moldovean. Cine a citit cartea „Fraţii Jderi” îşi poate aduce aminte de menţionarea cetăţii Chilia ca parte a Imperiului Otoman. Tumultul istoriei europene, a schimbării zonelor de influenţă între marile puteri ale Europei determină ca această zonă să treacă, treptat, de sub dominaţia otomană sub dominaţia rusă. Însă din 1877, în urma Războiului de Independenţă câştigat de armată română, teritoriul este din nou anexat teritoriului român.

Din punct de vedere arheologic şi istoric, este obligatoriu ca în traseul dvs. să includeţi:

Chilia Veche, unde urmele antice ale civilizaţiei greceşti şi apoi a celei genoveze din perioada feudală sunt evidente. Să nu uităm, Chilia a cunoscut un tumult istoric evident, trecând, pe rând, sub dominaţia genoveză, românească, otomană şi rusă.
Dunavatul de Jos: urmele trecerii romane sunt evidente prin ruinele castrului roman Ad Stoma.
Enisala are o istorie fascinantă, ascunzând o întreagă cronologie istorică. Dovezile arheologice demonstrează o continuitate în ceea ce priveşte popularea zonei din sec IX i.e.n., până în prezent. Cronologic, avem : civilizaţia traco-getică (sec. IX-VII i.e.n.), civilizaţia getică (sec. IV i.e.n.), civilizaţia geto-dacică (IV-III i.e.n), civilizaţia romană (sec III-IV e.n.). Să nu uităm că izvoarele istorice îl menţionează ca domn al cetăţii, în sec al XIV-lea, pe domnitorul Mircea cel Bătrân.
Jurilovca: aici, vom regăsi ruinele unei aşezări getice Argamum, cetate care, în perioada dominaţiei bizantine, mai precis sec.al IV-lea, este distrusă de Împăratul Iustinian.
Din punct de vedere al florei şi faunei, cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie abundenţa şi frumuseţea peisajului. Doar cine a fost în Delta Dunării poate să mă înţeleagă. Fără să exagerez, aici îşi regăsesc zilnic căminul milioane de păsări călătoare. Statistic vorbind, peste 327 de specii de păsări îşi regăsesc liniştea în acest areal, adică 81% din avifauna României, dar şi 82% din avifauna europeană.

Avem două categorii de specii:

Păsările nemigratoare: pescăruş, lopătarul, vulturul codalb, şoimul dunărean, lişiţa, găinuşa de apă, călifarul alb, ciocănitoarea, guguştiucul etc.
Păsări migratoare: egreta mare, rața roşie, lebăda, cormoranul mare, hoitarul alb, lebăda de iarnă, fluierarul negru, becaţina, huhurezul mare, raţa sălbatică, pelicanul comun, pelicanul creţ, rața cu ciuf, barza albă, cocorul, lăstunul de mal, gâsca cu piept roşu, sitarul, rața cu cap negru, gârliţa etc.
Indiferent dacă sunt călătoare sau nu, diversitatea vă va uimi pe oricare dintre dvs.. Nicăieri în Europa nu veţi reuşi ca, în acelaşi areal, să vedeţi toate aceste specii de păsări, nici măcar într-un muzeu. Liniştea pe care o căutaţi nu o veţi găsi în Deltă, aici veţi auzi pulsul naturii în cel mai pur sunet.

Din punctul de vedere al formaţiunilor vegetale, mii de specii creează un peisaj de legendă. Doar gândul la Pădurea Caraorman sau Pădurea Letea îmi pot susţine afirmaţia. Statistic, în acest areal, regăsim cea mai mare suprafaţă din lume acoperită de stufăriş. Nufărul alb, nufărul galben oferă un covor vegetal ireal.

1830 de specii de copaci şi plante îşi au casă aici, unele nefiind specifice zonei.

Aş putea scrie zeci de pagini despre Biosfera Deltei Dunării şi tot nu aş putea să acopăr totul. Speranţa mea este că v-am trezit interesul şi la vară acest tărâm mirific va fi pe itinerariul dvs.!

delta-dunarii.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ