După atacurile din 7 ianuarie când 12 persoane au fost ucise în urma atentatului terorist de la redacția revistei pariziene Charlie Hebdo, întreaga Europă s-a solidarizat sub sloganul „Je suis Charlie”, în semn de rezistență față de violența fundamentalistă. Conștiința că societatea contemporană parcurge o „eră a terorii” a fost reactualizată, iar „războiul împotriva terorii”, așa cum a fost introdus în agenda internațională de către Bush și Blair a fost rejustificat la nivel social.
Atentatul de la Paris a fost urmat în Europa de un val de măsuri de securitate care îngrădesc drepturile și libertățile civile. Acestea pot fi cu ușurință acceptate de către public pe fondul împrospătării fricii declanșate de globalizarea terorismului. În Franța, Le Pen, președintele Frontului Național a propus reintroducerea pedepsei capitale, ca reacție la atentat.
Mi 5, serviciul de securitate britanic, a anunțat că politicile de supraveghere în masă trebuie extinse, în timp ce Geert Wilders, liderul Partidului pentru Libertate din Olanda – formațiune politică care ocupă momentan o poziție de top în preferințele olandezilor – a cerut interzicerea imigrației din țările musulmane. Deși Wilders a fost acuzat pentru viziunile sale fasciste, propunerile acestuia, de a asigura securitatea mall-urilor, a piețelor publice și a stațiilor de tren cu ajutorul armatei, au fost primite receptiv de către societate.
În Grecia s-a putut, de asemenea, observa aceeași reacție politică, de a îngrădi drepturile civice. Prim-ministrul Greciei s-a folosit de efectul Charlie Hebdo în campania electorală pentru a justifica diminuarea drepturilor sociale ale imigranților și înăsprirea legilor care stabilesc condițiile de obținere a cetățeniei. În România, legea Big Brother, declarată a fi neconstituțională și invazivă, a fost readusă în spațiul public pentru a fi reactualizată în regim de urgență.
Răspunsuri radicale la o teamă radicală
Una dintre cele mai repetate lecții ale istoriei se referă la debutul regimurilor autoritariste printr-un pact mefistofelic, în care cetățenilor li se cere să renunțe la o parte din drepturile lor pentru securitate. În continuare, frica de terorism declanșează la nivel social aceeași reacție – promisiunea siguranței pare să justifice limitarea libertăților. În parte, această reacție este cauzată de felul în care este înțeles terorismul, comparativ cu criminalitatea.
Deși reprezintă o formă de criminalitate la fel de gravă precum omorul în masă, terorismul pătrunde diferit în sfera conștiinței publice. Atunci când oamenii întâmpină o nouă formă de criminalitate au tendința să-și ia măsuri de precauție care să diminueze pericolul, dar nu acceptă să-și schimbe cursul vieții din pricina fricii. Investesc în sisteme de siguranță, de pildă, dar nu își modifică stilul de viață. Reacția sănătoasă din punct de vedere socio-psihologic în fața pericolului este aceea de a diminua factorii de risc. Oamenii adoptă această poziție când este vorba despre criminalitate – diminuează șansele de a deveni victime, fără să încerce, însă, un control total.
Când vine vorba despre terorism, pe de altă parte, reacția generală este de a pierde cu totul perspectiva firească față de pericol și de a pretinde eliminarea în totalitate a riscului. Este un context prielnic pentru pierderea libertăților civile.
Sociologul Philip Zimbadro, specialist în comportamente sociale care conduc către radicalizare, scrie, de exemplu, că „seducătorul mefistofelic va argumenta întotdeauna că puterea lui de a te salva depinde de capacitatea fiecăruia de a renunța la un mic drept sau o mică libertate. Respinge trocul acesta. Nu sacrifica niciodată libertățile tale personale pentru promisiunea unei viitoare securități, deoarece sacrificiile sunt reale și imediate, în timp ce securitatea e o iluzie distantă. Asta e adevărat atât în aranjamentele maritale, cât și în cazul angajării cetățenilor de bună credință în a apăra interesele naționale, atunci când un lider le promite siguranța personală și națională cu un cost definit prin sacrificarea unor legi care asigură dreptul la o viață privată sau alte libertăți. (…) acesta este primul pas pe care îl face un lider fascist, chiar și într-o societate presupusă a fi democratică”. Războiul împotriva terorii, întețit din 2001, odată cu evenimentele 9/11, nu a condus până acum la o diminuare a fenomenului terorist. De aceea, analiștii politici își pun problema că măsurile politice îmbrățișate pe fondul fricii de terorism sunt fie inutile, fie abuzive. Sacrificarea drepturilor cetățenești și promisiunea securității se încadrează, așadar, în ecuația descrisă de Zimbardo.
Tradiția Islamului și „noua tradiție” fundamentalistă
Această situație se brodează cu precădere pe fondul unei cunoașteri limitate a fenomenului terorist și, cu precădere, a terorismului islamic. Propunerea liderului olandez, de a stopa imigrația și dreptul la liberă mișcare a cetățenilor din țările musulmane, de pildă, indică o perspectivă general împărtășită care egalează islamismul cu fundamentalismul și violența jihadistă.
Statul Islamic (ISIS), principala rețea teroristă împotriva căreia sunt îndreptate politicile de securitate occidentale, pretinde că va reînvia principiile medievale ale islamului și va reinstaura califatul – statul islamic condus de un lider religios. De fapt, practicile grupării, deosebit de violente, au puțin în comun cu islamul medieval care reprezenta un etalon de toleranță în perioada în care Europa era sfâșiată de practicile persecuției religioase. Harun Al-Rashid, personaj emblematic pentru lumea musulmană din secolul al VIII-lea, a instituit, de exemplu, primul sistem de asistență socială din lume, fără discriminare religioasă.
Se știe, de asemenea, că în califatul Egiptului, până în secolul al XI-lea, aparatul birocratic era unul tehnocrat, care permitea atât populației creștine, cât și celei semite să ocupe funcții de conducere administrative. În legătură cu deschiderea islamului către toleranța religioasă, politicile lui Saladin din secolul al XII-lea sunt grăitoare. El a propus încheierea războaielor creștino-musulmane prin unificarea creștinismului cu islamul într-un sistem religios comun. Dacă se adaugă că Granada, în timpul ocupației maure, a fost primul oraș din Europa care a beneficiat de iluminare publică, se poate observa că islamul tradițional nu prezintă deloc specificul fundamentalist promovat de rețelele teroriste contemporane.
Analiștii politici consideră, mai curând, că rețelele teroriste de astăzi se apropie de ideologia revoluțiilor moderne. Ideea dominantă a fundamentaliștilor este comună revoluției bolșevice, nazismului și fascismului. Se crede că o societate poate fi „curățată” de un rău moral prin teroare și frică.
