De la biserica Agios Georgios din Imerovigli am mers pe micul istm ce leagă Skaros de pământul insulei, urmând drumul îngust, pe alocuri luând forma unor trepte, ce ajunge să se încolăcească în jurul stâncii, pentru a se opri în vârf. Am ajuns aici din întâmplare, pentru că aveam o după-amiază întreagă la dispoziţie în Imerovigli şi îmi propusesem să mă depărtez un pic de sat. A fost o alegere excelentă, căci priveliştea este încântătoare, iar parcursul până acolo – palpitant. În unele zone, poteca devine abruptă şi capricioasă, aşa că trebuie să fii cu băgare de seamă pe unde calci. Am întâlnit puţin turişti pe drum; probabil că cei mai mulţi îşi făceau deja planuri pentru locul de unde să privească apusul şi nu erau prea încântaţi de perspectiva de a umbla pe coclauri.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După ce am ajuns la o înălţime considerabilă, am aruncat o privire în jos, spre mare, şi am zărit o construcţie mică, ascunsă la baza stâncii. Curioasă, am coborât cu atenţie pe un alt drumeag descoperit între timp şi m-am găsit în faţa unei biserici. Am aflat că este vorba de capela Panagia Theoskepasti, practic singurul edificiu din Skaros ce dă semne de viaţă. Este o bisericuţă foarte îngrijită, în aceleaşi nuanţe de alb şi albastru, ce stă de veghe la mare. De pe mica terasă din faţa ei am admirat soarele ce se reflecta în apa albastră, proiectând umbre ascuţite pe pământ. Frânghiile celor 3 clopote atârnau liniştite, astfel că oricine ar fi putut să tragă de ele şi să le asculte sunetul dulce spărgând liniştea acelei amieze. Când am ajuns acolo nu era nimeni la biserică sau cel puţin nu am văzut pe nimeni în jur. Doar marea, cerul şi câte un vapor ce se plimba de colo-colo încărcat cu turişti. Am urcat înapoi, spre stâncă, după care am pornit pe drumeag spre Imerovigli.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am continuat să rătăcesc încă puţin pe străduţe, în căutarea acelei blânde tihne pe care grecii pare că o stăpânesc atât de bine. Am constatat că în Imerovigli sunt multe biserici, de diferite mărimi, dar toate construite în stilul arhitectural caracteristic al Cicladelor. Cea mai importantă, ridicată în centrul localităţii, este biserica Ai-Stratis. După încă o tură de fericire prin micul sat elegant, am pornit mai departe, pe drumul spre Oia, care, sub soarele arzător, părea că nu se mai termină.

Mi-a plăcut faptul că traseul îmbrăca tot felul de forme, adaptându-se reliefului şi peisajului asemenea unui cameleon şiret. De la drum semi-asfaltat, alee pietruită, până la poteci de pământ bătătorit, pietricele roşiatice sau pavaj cochet, mi-am purtat paşii peste toate, cu recunoştinţă faţă de o insulă atât de eterogenă. Mergeam printre cactuşi şi hoteluri de cinci stele, cu piscine luxoase în faţă, şi nu mă mai săturam de această panoramă cumva paradoxală. Cine ar fi zis că luxul şi confortul pot face casă bună cu aventura prin praf şi pustiu? Iată că în Santorini se poate. Ansamblurile de hoteluri sunt adevărate oaze de răcoare şi plăcere într-un deşert negru, cu accente de roşu.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Din nou, alte biserici. În stânga, privind spre mare, am zărit satele albe, răsfirate pe parcelele de pământ ars, ca pe o tablă nesfârşită de joc.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pe întinderea neagră se mai ivea uneori câte un ciochine de clădiri micuţe, de acelaşi alb lăptos, învelite în haine protectoare a stâncilor.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Se pare că pentru unii sfintele lăcaşuri sunt un loc perfect pentru făcut plajă, pentru că am văzut persoane în costum de baie stând pe marginea terasei din faţa bisericii, bucurându-se de baia de raze. M-am amuzat de situaţie şi am imortalizat momentul.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

La un moment dat, traseul s-a intersectat chiar cu şoseaua asfaltată, după care cele două s-au despărţit iarăşi. Din nou urcări, din nou drumuri ce te poartă printre stânci şi dealuri pustiite.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Într-un final, de pe colina Mavro Vouno (Muntele negru) am zărit Oia, ce părea tot mai aproape. La popas se află o altă bisericuţă, marcată printr-o poartă cu cruce în vârf, albă şi semeaţă. De-a lungul drumului care începe să coboare apar tot mai multe clădiri, iar întreg spaţiul pare că prinde viaţă. Înainte să intru în Oia, la periferie, am dat peste un autobuz vechi, ruginit, o apariţie curioasă în acea insulă ce pare atât de proaspătă. În zonă mai erau şi alte maşini vechi, aşa că am trecut mirată prin faţa lor, ca într-un muzeu, şi mi-am continuat drumul spre cea mai promiţătoare şi iubită destinaţie a insulei.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Aici m-am întâlnit cu acelaşi peisaj de vis, cu care mă obişnuisem de-a lungul drumului parcurs în acea zi: case albe, scări care par că se pierd în mare, aranjamente de flori şi verdeaţă în ghivece frumos decorate, clădiri dichisite, biserici prietenoase şi… multe pisici. De-abia acum mi-am dat seama că formele fluide, moi, ale caselor şi gardurilor fac trimitere la Gaudi şi arhitectura sa inspirată de natură. Mie, cel puţin, asta mi-au sugerat.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

O mare de pietricele albe întinsă la poalele unei biserici micuţe. Această privelişte, pe care am surprins-o într-o fotografie, este una dintre cele mai zen imagini pe care le-am văzut şi trăit în insulă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Linii simple şi contururi duioase şlefuite de vânt – de atât a fost nevoie ca să mă simt mai liniştită şi odihnită, după lungul drum parcurs până aici prin soare. Oia este într-adevăr cel mai carismatic loc al insulei, cu peisaje pitoreşti, deşi mi s-a părut că agitaţia turistică îi diminuează un pic din farmec. De-asta am preferat Imerovigli, pentru că aici nebunia e mai potolită şi poţi să te bucuri de privelişte în pace. Taverne, cafenele şi magazine cu suveniruri se înghesuie de-a lungul străzilor principale din Oia, care sunt şi cele mai aglomerate şi populate de lume. Cu toate astea, rămâne o aşezare elegantă, distinsă.

În Evul Mediu, Oia a avut statutul de Kasteli, mai exact Kasteli Agios Nikolaos. Existenţa acestui castel a fost documentată încă din anul 1480. Pe atunci nu era atât de celebră pentru apusul de soare, cum se întâmplă astăzi, când mii de turişti se înghesuie la restaurante sau se caţără pe cele mai înalte terase, din dorinţa de a prinde un loc cât mai bun la spectacolul zilnic al naturii.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Oia se întinde în partea de nord a insulei, în zona interioară, a calderei, la circa 11 kilometri de capitala Fira. Mai este cunoscută ca “Apano Meria” sau “Anomeria”. Urcată pe o stâncă masivă, la 150 de metri peste nivelul mării, ea reprezintă locul ideal pentru a vedea vulcanul Palia, Nea Kameni şi insula Thirassia. Oia este, de fapt, un conglomerat de mici aşezări. Pe lângă satul Oia, mai cuprinde Finikia, Kolumbo, Baxedes şi Paradisos la est şi Tholos în partea de vest. Sunt incluse şi golfurile Ammoudi şi Armeni.

Ca şi celelalte aşezări ale insulei, şi Oia a avut mult de suferit în anul 1956 de pe urma cutremurului care a devastat întreaga zonă. Multe dintre clădirile tradiţionale s-au prăbuşit în mare, iar biserici ca Agios Georgios sau Panagia de Platsanis au fost distruse în totalitate. Însă nu s-a dat bătută aşa de uşor, iar astăzi multe case de patrimoniu sunt restaurate, redând strălucirea din trecut a aşezării.

(VA URMA)

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ