Reprezintă unul dintre cele mai importante şapte muzee de artă din Africa de Sud şi evocă o istorie culturală de sute de ani. Povestea galeriei de artă Tatham a început în anul 1903, cu o discuţie între primarul oraşului Pietermaritzburg şi câţiva localnici îndrăgostiţi de pictură care îşi doreau un spaţiu cultural pentru expoziţii.

Pe atunci, oraşul nu dispunea de niciun fel de galerie sau salon ce ar fi putut servi ca spaţiu expoziţional. În cadrul acestor negocieri, doamna Ada Tatham, soţia judecătorului provinciei Natal, a deţinut rolul purtătoarei de cuvânt a pasionaţilor de artă, depunând mari eforturi pentru ca oraşul să dispună de o galerie de artă. Ea şi-a asumat responsabilitatea strângerii de fonduri şi obiecte de artă. S-a implicat cu tot sufletul în acest proiect cultural, a colectat bani de la prieteni, localnici şi primărie şi apoi a întreprins mai multe călătorii în afara Africii de Sud, pe urmele unor piese de artă care să se constituie într-o primă expoziţie permanentă.

Ada Tatham a beneficiat de sprijinul academicienilor din Anglia. Vărul soţului ei era preşedintele Academiei Regale Britanice şi a susţinut iniţiativa înfiinţării unei galerii de artă destinate coloniei din Africa de Sud. Contra unor sume de bani importante, Ada Tatham a reuşit să cumpere câteva picturi valoroase, dar a şi împrumutat unele piese de colecţie de la câteva institute culturale din Anglia. Ulterior, în Pietermaritzburg a depus eforturi pentru a convinge pe localnici să doneze diverse obiecte de artă galeriei oraşului.

Toate acestea au fost expuse în cadrul clădirii primăriei, unde s-a înfiinţat astfel, oficial, galeria de artă Tatham, după numele celei care s-a îngrijit de apariţia ei.
Ulterior, au avut loc câteva donaţii extrem de preţioase care au ajutat galeria de artă Tatham să devină un muzeu cultural în adevăratul sens al cuvântului. O primă donaţie importantă a venit, între 1923 si 1926, din partea locotenentului Robert Whitwell – 400 de obiecte de artă care au avut nevoie de un spaţiu special pentru a fi expuse. S-a decis ca această colecţie să ocupe etajul doi al clădirii primăriei din Pietermaritzburg. Printre donaţii s-au numărat tablouri aparţinând Şcolii de pictură Barbizoon, obiecte din sticlă Lalique, covoare persane, piese de decor din China, Japonia şi Rusia şi picturi semnate de Sisley, Boudin, Sickert şi Wilson Steer.

De-a lungul anilor, donaţiile s-au înmulţit, iar galeria de artă Tatham a început să întâmpine probleme legate de lipsa spaţiului expoziţional. Încet, încet, obiectele de artă au fost expuse pe toate holurile primăriei şi la etajele superioare.

Primul curator al galeriei de artă Tatham a fost desemnat abia în 1961. Câteva luni mai târziu, galeria de artă a fost oficial denumită Tatham, iar primăria oraşului şi-a asumat rolul de a gestiona bugetul destinat achiziţionării de piese de artă, dar şi de a conduce politica culturală a instituţiei. În anul 1962, s-a decis vânzarea câtorva dintre obiectele aparţinând galeriei de artă Tatham, primăria fiind dispusă să se debaraseze în special de colecţii de artă locală sud africană.

Ulterior, prin 1968, decizia a fost regretată, iar conducerea galeriei de artă Tatham a încercat să-şi răscumpere greşeala şi a reînfiinţat secţiunea destinată artiştilor sud africani. La început, această secţiune a fost susţinută prin donaţii făcute de coloniştii britanici şi francezi, dar de-a lungul timpului, conducerea galeriei de artă Tatham a pus accentul pe adevărata cultură sud africană, realizând câteva colecţii speciale ce reflectă arta locală în toate formele ei, vechi şi moderne. Aceste colecţii se bazează în special pe arta reprezentativă a populaţiei de culoare a Africii de Sud.

În anul 1990, galeria de artă Tatham dispunea de atât de multe colecţii, încât a trebuit neapărat mutată într-un sediu al său. S-a ales clădirea fostei Curţi Supreme şi a bisericii prezbiteriene adiacente. Actualul sediu este prevăzut la exterior cu un orologiu Ormolu, foarte îndrăgit de localnici întrucât figurinele sale trag clopotele ceasului din sfert în sfert de oră, făcând să răsune strada de clinchete vesele.

În prezent, galeria de artă Tatham impresionează prin expoziţiile sale permanente. Ele au fost împărţite în funcţie de cultura pe care o evocă. Astfel, expoziţiile de artă europeană şi sud africană se găsesc la etaj, în timp ce parterul este ocupat cu expoziţii de artă KwaZulu. Cultura europeană este reprezentată de picturi ale unor nume foarte importante precum Degas, Picasso, Renoir şi Matisse.

Camera de ceramică este destinată cu precădere culturii indigene Zulu, iar obiectele au fost aduse din diferite părţi ale regiunii populate, la un moment dat, de băştinaşii Zulu. Sunt invitaţi să expună şi artişti contemporani din afara regiunii KwaZulu, unii dintre ei fiind deja renumiţi: Katherine Glenday, Ralph Johnson sau Ian Garett.

O colecţie romantică constă în scrisori de dragoste extrem de rare, aparţinând unor îndrăgostiţi anonimi din rândurile africanilor Zulu. Sunt celebre sculpturile expuse de Mandlenkosi Zondi în cadrul galeriei de artă Tatham.

Expoziţiile temporare se pot admira în cadrul galeriei Schreiner.

Bineînţeles, o astfel de instituţie culturală nu putea să nu îşi asume şi un rol educativ. Există un program educaţional care urmăreşte să sprijine artiştii locali în devenire şi să ofere copiilor sud africani acces la arta specifică patriei lor. Aceştia au la dispoziţie o bibliotecă pe cât de vastă, pe atât de interesantă, li se organizează întâlniri cu artiştii locali, vizitează galeria de artă Tatham de-a lungul găzduirii unor colecţii temporare şi sunt ajutaţi să facă primii paşi pe calea profesiei de artist. În plus, studenţii universităţii de Artă din KwaZulu sunt încurajaţi să îşi expună creaţiile în cadrul unor expoziţii temporare ale galeriei Tatham.

Turiştii au la dispoziţie şi un loc de relaxare totală, o micuţă cafenea amenajată la primul etaj al galeriei. Aici se servesc cafele, ceaiuri şi chiar şi meniuri uşoare. Magazinul cu vânzare este renumit pentru articolele sale tradiţionale – coşuri din nuiele împletite de femeile din Hlabisa şi numeroase obiecte ceramice reprezentative pentru cultura Zulu.

Galeria de artă Tatham poate fi vizitată de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00, fără a se plăti niciun fel de taxă la intrare. Se află situată pe strada Albert Luthuli, vizavi de clădirea primăriei din Pietermaritzburg.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ