George Coșbuc s-a născut la 20 septembrie 1866 la Hordou, județul Bistrița Năsăud. Era al optulea copil al preotului Sebastian și al preotesei Maria din Hordou. Familia sa numărase multe generații de preoți. Poetul a moștenit talentul de la mama sa, fiică de preot, cu o cultură folclorică.

George Coșbuc a învățat în primul an de școală în satul său natal, apoi la școala din satul Telciu. Învață germana cu unchiul său, directorul școlii din acest sat. Gimnaziul îl va termina la Năsăud, construindu-și o bază clasică pentru cultura sa.

Începe să scrie versuri în liceu și activează în societatea de lectură „Virtus Romana Rediviva” a gimnaziului, devenind în 1883 președintele societății. Va publica în revista „Muza someșană” poezii și va citi la ședințele societății traduceri din Rucker, Zedlitz, Petofi etc.. Împotriva hotărârii tatălui său, care-l dorea preot, în 1884 se înscrie la Facultatea de Filosofie și Literatură a Universității din Cluj. Aici va fi numit în comitetul societății „Iulia” a studenților români.

Activitatea literară

Colaborarea cu „Tribuna” din Sibiu (1884), îl va determina pe Ioan Slavici, directorul revistei, să îl cheme în redacția ziarului ca redactor în 1887. Mișcarea literară de la „Tribuna” era orientată spre idealul restabilirii unității culturale a poporului român. În „Tribuna” i-au apărut, între 1888 – 1889, unele din cele mai izbutite creații ale sale: „Nunta Zamfirei”, „Rada”, „Mânioasă”, „Numai una”, „Fata morarului”.

A mai colaborat cu „Familia” din Oradea („Aș vrea să fiu”), cu revista „Convorbiri literare”, publicând aici „Nunta Zamfirei” într-o variantă îmbunătățită (față de cea din 1889 publicată în „Tribuna”), pe care o citise mai întâi la întâlnirile „Junimii” din București, în 1890. Alte poezii publicate aici sunt: „La oglindă”, „Rea de plată”.

Deoarece „Tribuna” va avea probleme financiare, Titu Maiorescu îl cheamă la București, la insistențele lui Slavici și îi oferă un post de „desemnator ajutor” în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii publice. Poetul merge în capitală în 1889, trecând granița fără pașaport și este declarat „fugar”, întoarcerea în Transilvania fiindu-i imposibilă.

În 1891 renunță la postul de funcționar în Ministerul Cultelor și se dedică scrisului.

În 1893 îi apare primul volum de versuri, „Balade și idile”, urmat de al doilea volum de versuri „Fire de tort” în 1896, în 1902 publicând volumul de poezii „Ziarul unui pierde – vară”. Poezia sa surprinde viața și mentalitatea țărănească, printr-un lirism discret și optimist, baladele acestuia păstrând spiritul românesc de altădată.

Activitatea jurnalistică

În 1894 editează împreună cu Caragiale și Slavici revista „Vatra”, revistă care va sprijini în special operele originale cu specific național. Publică aici „Doina”, „Noi vrem pământ”, „Dragoste învrăjbită”, „Pașa Hassan”, „Iarna pe uliță” etc..

În 1901 se implică împreună cu Vlahuță la publicarea revistei „Sămănătorul”, revistă ce își propunea răspândirea în popor a culturii. Alte reviste redactate vor fi: „Foaie interesantă” (1897), premergătoare „Sămănătorului”; „Viața literară” (1906), revistă care informa despre viața literară și artistică a acelei vremi.

Se căsătorește în 1895 cu Elena, sora lui Constantin Sfetea și în același an i se naște unicul fiu, de care va fi foarte atașat.

Se dedică muncii de consolidare a culturii la sate. Este numit șef de birou de control al activității extrașcolare 1907. Alături de Vlahuță și Sadoveanu va îndruma și organiza conferințele sătești. În 1908 se dă o aministie pentru cei ce nu se prezentaseră la serviciul militar în armata austro-ungară. Coșbuc va reveni la Hordou și de atunci periodic se va întoarce în locurile natale pentru a lucra sau a se relaxa.

Primul război mondial îl găsește în Ardeal, fiind urmărit ca agitator politic.

În anul 1915 îi moare unicul fiu într-un accident de mașină, fapt care îl va marca profund: se va izola și va înceta să publice. Ultima poezie, „Vulturul”, este publicată în 1918 în „Scenă”. La 9 mai 1918, Coșbuc moare subit, în urma unei congestii cerebrale.

A fost, pe lângă poet, și un remarcabil traducător din Vergiliu, Terențiu, Schiller („Don Carlos”), Homer („Odiseea”), Dante („Divina comedie”), Kalidasa („Sakuntala”) și o antologie indiană. Traducerea sa „Eneida” de Vergiliu a primit și premiul „Năsturel Herescu” al Academiei Române.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ