Grădina Botanică a Universităţii Craiova este una dintre cele mai importante grădini botanice din România. Se află în sud-vestul oraşului şi a fost inaugurată în anul 1952, la iniţiativa profesorului universitar Alexandru Buia. În 2002, la 50 de ani de la deschidere, grădina a primit numele acestui profesor.

Grădina Botanică a Universităţii Craiova a fost amenajată în parcul cunoscut sub denumirea „7 Noiembrie – Fântâna Jianu”, având ca principal scop instruirea celor care studiau la proaspătul Institut Agronomic (înfiinţat în anul 1948). Astăzi, grădina este împărţită în mai multe sectoare, după cum urmează:

Sectorul Sistematica Plantelor – Sistemul: Ocupă 4.5 hectare şi se află în centrul Grădinii Botanice a Universităţii Craiova. Pe lângă plantele vasculare, din sector face parte şi un lac de 900 m², alimentat cu apă de la Fântâna Jianu. Sectorul este, la rândul său, împărţit în trei zone: Pteridofitele (Spata dracului sau Pană sburătorului, Unghia găii, Limba cerbului şi altele); Gimnospermele (pinul de Himalaya, sequoia); Angiospermele (clasa Magnoliopsida).

Sectorul Provinciile Floristice ale Globului: Întins pe o suprafaţă de aproximativ 4.5 hectare, acest sector înfăţişează mai multe provincii, precum cea caucaziană, asiatică, mediteraneană şi nord-americană. Sectorul se remarcă printr-un cadru climatic uniform, iar speciile de plante vieţuiesc aici datorită schimburilor cu peste 400 de grădini botanice din întreaga lume. Cei mai populari sunt chiparoşii de mlaştină, care au peste 40 de ani.

Sectorul Ornamental: Deşi are doar 0.2 hectare, acest sector este foarte popular, lucru datorat numeroaselor plante de decor. Studenţii au posibilitatea de a învăţa toate etapele cultivării plantelor decorative, având la dispoziţie atât flori anuale, cât şi perene şi bienale. Fiecare anotimp este reprezentat de alte specii de plante, unele mai spectaculoase ca altele.

Sectorul Plante Cultivate: Prin acest sector, Grădina Botanică a Universităţii Craiova evidenţiază originea speciilor de plante spontane. Sectorul este împărţit în mai multe zone: Agrofitotehnie (cereale, leguminoase, plante textile, plante oleaginoase şi plante rădacinoase şi tuberculifere); Legumicultura, Plante Medicinale, Vie şi Pomi.

Sectorul Rosariu: Acest sector este dedicat trandafirilor, cei care ajung în grădină putând admira şi mirosi numeroase varietăţi, de toate culorile şi dimensiunile.

Sectorul Pepiniera: În acest sector, au loc butăşirile, altoirile, marcotajele şi alte procedee realizate în Grădina Botanică a Universităţii Craiova. Plantele sunt grupate în funcţie de criterii ca taxonomia, iar sectorul a fost parcelat, astfel încât în fiecare parcelă se cultivă altceva, de la răşinoase la foioase şi specii arborescente.

Sectorul Sere: Serele din Grădina Botanică a Universităţii Craiova sunt împărţite în patru compartimente, şi anume: Sera culoare (adăposteşte specii de plante înalte), Sera plante suculente, Sera plante tropicale şi subtropicale (epifite şi alte familii), respectiv Sera înmulţitor (folosită pentru răsadurile de plante).

Sectorul Provinciile floristice ale României: Acest sector uneşte speciile lemnoase şi erbacee din provinciile istorice ale ţării. Astfel, în sector există următoarele zone: Subsectorul Fitogeografia Olteniei (vegetaţia întâlnită din Munţii Parâng şi până la nivelul Dunării, precum anin negru, anin alb, salcie plop etc); Provincia floristică Banatul (specii că Juglans regia L, Pinus nigra Arnold subsp. banatica); Provincia Moldova (cer, garniţa, stejar pufos, stejar pedunculat, păducel, corn, sânger) şi Provincia floristică Transilvania şi Dobrogea (specii aduse din Podişul Transilvaniei, Fâneţele Clujului şi specii din Dobrogea, ca stejarul brumariu, mojdreanul, Spinul lui Cristos, scumpia, răsura şi altele).

Herbarul: Herbarul poartă numele profesorului Alexandru Buia, pentru că el a fost cel care l-a înfiinţat. Herbarul a fost cumpărat de la familia Borza şi avea iniţial 10.000 de coli. Profesorul Buia i-a adăugat alte 20.000, iar cele mai multe dintre specii provin de pe teritoriul României.

Grădina Botanică a Universităţii Craiova este administrată, aşa cum îi spune numele, de Universitatea din Craiova, aceasta primind sprijin financiar din partea statului pentru ca ea să funcţioneze în continuare. Pentru studenţi, grădina este un adevărat ajutor, pentru că în ea se instruiesc.

gradina-botanica-a-universitatii-craiova.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ