Vaticanul, cel mai mic stat independent din lume, este un loc vizitat de multe persoane deoarece deține numeroase atracții turistice, dar un loc aparte în care înalți oficiali ai Bisericii Catolice și-au regăsit liniștea este reprezentat de Grădinile din Vatican.

Grădinile se întind pe o suprafață de 23 de hectare, ocupând astfel circa două treimi din suprafața orașului. Grădinile din Vatican a fost un loc de meditație pentru papi din 1279, când papa Nicholas al III-lea (Giovanni Gaetano Orsini, 1277-1280) și-a mutat reședința înapoi în Vatican de la Palatul Lateran. În acel moment, grădinile au fost proiectate pe trei secțiuni: o livadă (pomerium), un gazon (pratellum) și o grădină (viridarium). Evenimentul este înregistrat pe o placă de piatră care poate fi văzută în „Sala dei Capitani” din „Palazzo dei Conservatori”, de pe Dealul Capitolului de la Roma.

Grădinile au trecut printr-o reproiectare masivă în secolul al XVI-lea, sub Papa Iulius al II-lea, când Bramante a fost desemnat să proiecteze și curtea Vaticanului.

În prezent, Grădinile Vaticanului reprezintă o zonă deosebită în care diversitatea florei se îmbină perfect cu arbuștii ornamentali și cu clădirile ridicate de-a lungul anilor, cea mai veche datând cu începerea secolului al IX-lea.

Peisajul este completat de numeroasele fântâni, grote construite artificial și lucrări sculpturale care se îmbină armonios cu vegetația și măslinul donat, în mod simbolic, de către Istrael Vaticanului.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ