„Vreau sa fiu singură! Vreau să fiu singură!” este replica cel mai des utilizată în filme de către actrița Greta Garbo. Replica după care este recunoscută, deşi actriţa a precizat că sensul era de a fi lăsată în pace în acel moment şi nu acela de a trăi singură. Actriţa perioadei Golden Age a făcut trecerea de la filmul mut la filmul sonor, impunându-se în viaţa cinemaului prin frumusețea, alura ei misterioasă şi modul de interpretare a rolurilor.
Greta Garbo s-a născut în Suedia, la Stockholm, pe data de 18 septembrie, 1905, într-o familie din clasa de mijloc.
Cariera ei în cinema a început cu filmul „Peter the Tramp”, în 1922, în regia lui Erik A. Petschler. Constrânsă să renunțe la studii, datorită situaţiei financiare şi familiale, după ce apare în filmul „Peter the Tramp” candidează pentru o bursă de studii de actorie.
Este descoperită de regizorul suedez Mauritz Stiller, care îi oferă un rol important în „The Saga of Gosta Berling”, în 1924. Această apariție va atrage aprecierea lui Louis B. Mayer, director executiv la MGM, care îi va oferi un rol la Hollywood într-un film mut, „Torrent”. Succesul avut în „Flesh and the devil”, o dramă romantică, în care joacă alături de John Gilbert, o va transforma într-o actriţă internaţională.
Chimia dintre cei doi actori a continuat şi în viaţa personală, însă nu s-a finalizat prin mariaj, cu toate că iniţial acceptase propunerea de căsătorie. Garbo s-a răzgândit şi căsătoria nu a mai avut loc.
Alte filme care i-au adus faimă au fost: „Love” (1927), „A woman of affairs” (1928), filme în care a jucat alături de John Gilbert. În ciuda refuzului de a se căsători cu Gilbert, i-a rămas prietenă. Astfel, pentru filmul „Queen Christina” (regină a Suediei care a domnit intre anii 1632 – 1654), Garbo, la vârsta de 28 de ani, va insista ca rolul să îi fie dat vechiului ei prieten. John Gilbert va primi rolul de emisar al regelui spaniol, care se va îndrăgosti de regina Christina, în ciuda faptului că producătorii vroiau să îi ofere rolul lui Laurence Olivier.
Se presupune că Greta Garbo ar fi avut orientări bisexuale, nutrind sentimente pentru actriţa Mimi Pollak, sau dezvoltând unele relaţii cu Lilyan Tashman, Louise Brooks, Mercedes d’Acosta.
„Anna Christie”, lansat în 1930, este primul film sonor al actriţei, film care a fost primit foarte bine de public, în ciuda fricii producătorilor că accentul ei suedez, (deşi la acel timp deja corectat) îi va aduce prejudicii. La sfârșitul aceluiaşi an joacă alături de Lewis Stone şi Gavin Gordon în „Romance”. În 1931 va juca alături de Clark Gable, în filmul „Susan Lenox”, după romanul lui David Graham; filmul a fost aprobat de cenzori după unele modificări şi renumit „The rise of Helga” pentru Anglia. Cei doi actori nu s-au înţeles ca persoane, Gable fiind perceput de Garbo ca fiind „de lemn”; Garbo a fost percepută ca fiind snoabă de către Gable. Un alt film cenzurat va fi Mata Hari, în anul 1931, în care Garbo joacă rolul unei curtezane, spioană în primul Război Mondial, care va fi executată (joacă alături de Ramon Novarro şi Lewis Stone).
Filmul care o mulţumeşte pe Greta Garbo din punct de vedere al prestării ei artistice este rolul din „Camille”, lansat în 1936, filmul descriind viaţa unei curtezane pusă în situaţia de a alege între iubire și bani.
Un alt film care a făcut furori este „Ninotchka”, film în care rolul de persoană serioasă, gravă, fără speranţă, misterioasă, pură, sensibilă sau superficială este înlocuit cu rolul unei persoane comice. Joacă alături de Melvyn Douglas. Va mai juca într-o altă comedie, ultimul ei film, „Two faced woman”, din 1941, care va fi mult criticat şi rău primit de public. Criticile şi situația cauzată de cel de-al doilea război mondial o vor determina să se retragă din lumea cinemaului.
În 1950 se stabileşte într-un apartament cu 7 camere, la New York, în care va rămâne până în anul 1990 când va muri. În 1951 devine cetăţean al Statelor Unite ale Americii.
A fost numită „Divina” sau „Sfinxul nordului”. Atitudinile exprimate prin gesturi, privire, cât şi capacitatea de a face trecerea uşoară de la mânie la regret, de a exprima sentimente opuse, relevă facilitatea transpunerii în pielea personajului. A primit în anul 1955 premiul Oscar pentru performanţele artistice.
A fost o persoană care ţinea foarte mult la viaţa sa privată, fugind de interviuri şi evitând dezvăluiri personale. Se spune că unul din cele mai scurte interviuri ale unui actor cu un ziarist a fost unul dintre interviurile ei; la întrebarea jurnalistului începută cu „mă întreb” actriţa i-a răspuns să nu se mai întrebe şi a plecat. Acest comportament cu privire la viaţa ei personală şi atitudinea faţă de public a creat o aură de mister şi mai mare faţă de personalitatea ei.
