Gulag este denumirea folosită pentru sistemul de lagăre de muncă și taberele de detenţie, de tranzit și închisorile care le-au însoțit începând din anii 1920 și până la mijlocul anilor 1950. Gulagurile erau folosite pentru a găzdui prizonierii politici și criminalii din toată Uniunea Sovietică. În perioada lor de glorie aici erau închise milioane de persoane.

Numele „Gulag” este o abreviere a „Administrației Generale a Lagărelor de Muncă Corecțională”. Termenul de „corecţional” fiind folosit în locul celui de „forțat”.

Denumirea de Gulag a fost mult timp necunoscută în occident, aceasta până la publicarea romanului „Arhipelagul Gulag” de Alexandr Soljenițîn. Aici, Soljenițîn aseamănă numeroasele lagăre împrăștiate în toată Uniunea Sovietică cu un lanț de insule.

Un sistem de lagăre de muncă forțată a fost prima dată inaugurat printr-un decret sovietic în aprilie 1919 și a trecut printr-o serie de schimbări administrative și organizatorice în timpul anilor 1920, ce au luat sfârșit odată cu înființarea Gulagului în 1930. Gulagul se afla sub controlul poliției secrete, OGPU (ce mai târziu avea să se transforme în NKVD și KGB). Inițial a fost numit ULAG, dar în același an numele i-a fost schimbat în Gulag.

La sfârșitul anilor 1920, gulagurile aveau o populație de aproximativ 100.000 de oameni. Dar odată cu programul lui Stalin de colectivizare a agriculturii, numerele au înregistrat o expansiune enormă. În jurul anului 1936, în Gulag existau undeva la 5.000.000 de prizonieri, un număr ce a fost atins sau depășit în fiecare an până la moartea lui Stalin în 1953.

În afară de țărani bogați sau care încercaseră să reziste colectivizării, erau arestate și trimise în Gulag persoane ce făcuseră parte din Partidul Comunist dar căzuseră în dizgrație, ofițeri militari, prizonieri de război atât germani, cât și alți membri ai Axei, membri ale unor grupuri etnice ce erau suspectate de lipsă de loialitate. Soldați sovietici sau cetățeni ce fuseseră luați prizonieri sau folosiți ca sclavi de către germani în timpul războiului erau considerați a fi trădători deoarece cooperaseră cu inamicul și condamnați. Alături de aceștia, mai întâlneam intelectuali disidenți, criminali de rând și foarte mulți oameni nevinovați ce căzuseră victime ale nefericitei epurări staliniste.

În situația unor recolte slabe, a unor proiecte eșuate sau chiar în cazul unor accidente se considera că este vorba de sabotaj sau corupție iar acei oameni considerați vinovați erau trimiși în Gulag. Mulți dintre aceștia erau trimiși acolo alături de toată familia.

Deținuții au completat Gulagul în 3 valuri. Primul a avut loc între 1929 și 1932 în timpul perioadei de colectivizare a agriculturii. Cel de-al doilea a avut loc între 1936 și 1938, atunci când epurările lui Stalin atinseseră punctul culminant, iar ultimul val s-a desfășurat imediat după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Sojenițîn a susținut că între 1928 și 1953, undeva între 40 și 50 de milioane de oameni își serveau sentințele lungi în Arhipelagul Gulag. Cifrele, ce se presupune că au fost adunate și mai apoi eliberate istoricilor după 1989 de către administrația Gulagului, arată că un total de doar 10 milioane de oameni au fost trimiși în lagăre între 1934 și 1947. Cu toate acestea, cifrele reale rămân necunoscute.

În perioada sa înfloritoare, Gulagul consta în mai multe sute de lagăre, unde un lagăr mediu ar fi deținut undeva între 2000 și 10.000 de prizonieri. Cele mai multe dintre acestea erau numite „colonii de muncă corecțională”, în care deținuții tăiau cherestea, lucrau la proiecte de construcții majore precum construcția de căi ferate sau canale sau lucrau în mine.

Cei mai mulți dintre prizonieri lucrau sub amenințarea foametei sau a execuției în cazul în care ar fi refuzat. Norma unei persoane ce lucra în minerit era foarte ridicată iar în cazul de nerealizare, rația de hrană i-ar fi fost micșorată, fapt ce avea de cele mai multe ori consecințe fatale, transformând deținutul într-un om slab și epuizat ce murea foarte repede.

Se estimează că o combinație între orele foarte lungi de muncă grea, condițiile climatice și alte condiții de muncă, alimentația inadecvată și execuțiile dese a ucis mai mult de 10% din totalul prizonierilor din Gulag în fiecare an. Totuși, estimările occidentale arată că între 1918 și 1956, numărul total de decese în Gulag este situat undeva între 15 și 30 de milioane de oameni.

Imediat după moartea lui Stalin, dimensiunile Gulagului au început să scadă. Sute de mii de prizonieri au fost amnistiați între 1953 și până în 1957 doar dacă pedeapsa nu depășea 5 ani. În acest timp sistemul lagărelor ajunsese la dimensiunile sale de la începutul anilor 1920. Gulagul a fost desființat oficial, dar activitățile sale au fost preluate de către alte ministere economice. Lagărele ce au rămas au fost grupate în 1955 sub o nouă denumire, GUIK sau „Administrația Generală a Coloniilor Muncii Corecționale”.

Și România a avut la rândul ei o rețea de închisori, penitenciare și lagăre de muncă forțată pentru deținuții politici în perioada comunistă, cunoscut și sub denumirea de „Gulagul românesc”.

Așa cum a reușit să demonstreze Soljenițîn în „Arhipelagul Gulag”, Gulagul a fost un instrument de represiune al conducerii sovietice îndreptat împotriva propriilor cetățeni.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ