Insula Clark este amplasată în partea de est a portului din oraşul australian Sydney, lângă golful Double, în apropierea suburbiei Darling Point. Insula se întinde pe o suprafaţă de aproape 1 hectar şi face parte din Parcul Naţional Sydney Harbour.

Denumirea insulei provine de la locotententul Ralph Clark, care a transformat zona într-o adevărată grădină de legume în anul 1789. Proiectul său nu a avut succes, deoarece legumele erau în permanenţă furate, dar cu toate acestea insula a rămas asociată cu numele lui Clark.

Insula Clark reprezintă un loc de relaxare pentru locuitorii oraşului, dar şi pentru turişti. Aici există o serie de facilităţi, precum spaţii special amenajate pentru picnic, mese, toalete şi apă potabilă, însă insula poate găzdui un număr limitat de 150 de persoane odată, astfel încât cei care doresc să o viziteze trebuie să facă înainte o rezervare. De asemenea, insula poate fi închiriată pentru evenimente private.

Turiştii pot admira o privelişte frumoasă asupra insulei Clark de la casa Elizabeth Bay.

 

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ