Insula Pine este o rezervaţie situată pe râul Murrumbidgee, în apropiere de suburbia Greenway din districtul Tuggeranong al oraşului australian Canberra. Denumirea insulei vine de la plantaţia de pini aflată aici, mai exact o specie locală de conifere numită Callitris endlicheri sau pinul chiparos negru, care creşte doar în Australia.

Această regiune a fost observată prima dată de către europeni în anii 1820, exploratorul australian Charles Throsby trecând pe lângă insulă în aprilie 1821. În jurul râului Murrumbidgee locuiau comunităţi aborigene ca Ngunnawal, Wiradjuri şi Nari Nari, iar descendenţii acestora se implică în prezent în mod activ în managementul Murrumbidgee River Corridor, care pune la dispoziţia vizitatorilor o gamă largă de activităţi de relaxare şi petrecere a timpului liber.

De obicei, accesul la rezervaţie se poate face direct pe uscat, aceasta transformându-se în insulă doar în perioadele în care cotele râului Murrumbidgee ating maximul. Rezervaţia include o serie de facilităţi pentru turişti, ca spaţii pentru picnic şi grătar, apă potabilă şi toalete. În lunile calde de vară, râul este ideal pentru pescuit, înotat sau plimbări cu caiacul. De asemenea, în zonă se pot observa păsările.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ