Lupta femeilor pentru a obține drepturi politice egale cu bărbații începe în secolul al XIX-lea, dar capătă amploare la începutul secolului XX, în contextul mișcării de emancipare a femeii. Votul feminin are totuși o poveste lungă, care începe înainte de primele decenii ale secolului al XX-lea și continuă încă și în zilele noastre.

În anul 1791, în Declarația pentru Drepturile Femeilor, Olympe de Gouget declara: „Dacă femeile au dreptul de a muri pe eșafod la fel ca bărbații, ele trebuie să aibă atunci și dreptul de a vota ca ei”. În anii următori, diverse publicații conduse de femei vor încerca să obțină această egalitate mult visată și să convingă guvernele să acorde drept de vot femeilor.

În anumite țări, chiar și în secolul al XVIII-lea femeile aveau drept de vot în contexte speciale. De obicei, văduvele aveau dreptul de a deține proprietăți, pentru a se putea întreține, astfel că plăteau taxe și le era permis să își exprime opinia prin vot în legătură cu conducerea țării.

Prima țară care a acordat drept de vot femeilor în alegeri de acest fel a fost Suedia, în anul 1718, când femeile puteau vota atât în alegeri locale (drept revocat în 1758), cât și naționale (drept revocat în anul 1771). Asemenea excepții au făcut și alte state din SUA, în anul 1788 (statul Wyoming).

Primul stat din lume care a acordat drept de vot femeilor la nivel național este Noua Zeelandă, în 1893. În anul imediat următor, colonia britanică a Australiei de Sud acordă și ea dreptul de vot femeilor. Când Australia va deveni stat de sine stătător, în 1901, se va reînnoi acest drept în anul 1902. Populația indigenă nu va avea drept de vot decât în anul 1949, când se acordă drept de vot universal.

Primul stat european unde femeile au drept de vot este Finlanda, începând cu anul 1906. În primele două decenii ale secolului XX, marea majoritate a țărilor europene dau drept de vot femeilor: Marea Britanie, Danemarca, Islanda, URSS, Olanda, Austria, Cehoslovacia, Polonia, Suedia, Germania, Luxemburg, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania,Belarus și Belgia.

În aceeași perioadă, același lucru s-a petrecut și pe alte continente, mai exact pe continentul Americii de Nord, în SUA și în Canada.

Pentru femeile din alte state, acordarea votului a mai întârziat până în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial și mai ales după acesta: Spania (1931), Franța (1944), Belgia (1946), Italia (1946), Iugoslavia (1946) și România (1946).

În România se mai acordase de două ori dreptul la vot și înainte de această dată, iar prevederi constituționale referitoare la condițiile de vot în cazul femeilor existau și în Constituția de la 1923. Prima inițiativă are loc în anul 1929, dar cu restricții și condiții legate de studii și de statutul social. A doua inițiativă a fost cea de la 1938, când s-a votat noua Constituție a regelui Carol al II-lea, care a fost, de fapt, neconstituțională. Primele eforturi pentru acordarea dreptului de vot femeilor în țara noastră au fost purtate de către ligile de femei din țară de la acea vreme și de reprezentantele feminismului din România. La 1929, în România se formează, la inițiativa prințesei Alexandrina Cantacuzino, Gruparea Națională a Femeilor Române care va milita pentru obținerea votului egal cu cel al bărbaților.

Există și alte țări europene care au acordat dreptul la vot femeilor mult mai târziu: Elveția în 1971, iar Liechtenstein, chiar și mai târziu, în 1984.

De menționat că, acolo unde era cazul, femeile de culoare nu au beneficiat de drept de vot ca celelalte femei și că mișcările feministe dezvoltate în secolul XIX s-au concentrat pe obținerea drepturilor politice în special pentru femeile albe. O scurtă perioadă de relativă libertate se înregistrează în statul New Jersey care, între anii 1780 și 1807, dădea dreptul la vot tuturor persoanelor care dețineau o anumită proprietate, indiferent de culoare. În cazul femeilor, ca și în alte țări, acestea trebuiau să fie văduve ca să poată deține pământ, altfel, proprietatea era considerată a soțului și prin urmare acestuia îi era acordat și dreptul la vot. În anul 1807, după ce, cu un an mai devreme, avuseseră loc alegeri controversate, statul va modifica legea privitoare la sistemul de votare și va permite doar bărbaților albi care plătesc taxe statului să își exercite acest drept.

Mișcarea feministă a femeilor de culoare își are originile în SUA. În anul 1895 se înființează Asociația Națională a Femeilor de Culoare, care va avea rolul de a susține drepturile politice și economice ale acestora și dreptul la educație. Asociația nou-formată va încerca oprirea linșării persoanelor de culoare și va milita pentru oprirea violurilor femeilor afro-americane.

Pe continentul sud-american, Ecuadorul a fost primul stat care a acordat dreptul de vot femeilor, în anul 1931, urmat de Brazilia în anul 1934. Până în anul 1945 se acordase dreptul de vot femeilor în următoarele țări: Uruguai, Cuba, El Salvador, Republica Dominicană, Panama, Guatemala și Costa Rica.

Schimbările în ceea ce privește dreptul la vot și cetățenii care pot să își exprime votul s-au petrecut mai târziu pe continentul african și din cauza frământărilor care au avut loc în contextul eliberării coloniilor, dar și din cauza formării târzii a unor state. În Africa de Sud, dreptul la vot pentru femeile europene va fi acordat începând cu anul 1930 (în 1984 se va acorda dreptul la vot „persoanelor colorate și indienilor” și abia în 1994 se va acord dreptul la vot „negrilor”). În următoarele trei decenii și alte state o vor face: Togo (1945), Camerun (1946), Djibouti (1946), Liberia (1946), Niger (1948), Coasta de Fildeș (1952), etc.

Un caz aparte este reprezentat de țările musulmane. Cu toate că unele țări s-au aliniat cu celelalte continente, altele au o viziune restrictivă în ceea ce privește statutul femeilor în viața publică. Pakistanul a oferit votul universal încă de la obținerea independenței în 1947. La fel s-a întâmplat și cu Algeria după războiul de independență care s-a terminat în anul 1962. Alte țări mai apropiate de continentul european sau parte componentă a unor state europene au făcut-o în primele decenii ale secolului XX. În schimb, state ca Bangladesh, Bahrain, Nigeria, Oman sau Qatar au permis femeilor să voteze abia în ultimele trei decenii ale secolului XX. Pentru femeile din Arabia Saudită, anul 2015 reprezintă primul an în care le este acordat dreptul la vot.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ