Mănăstirea Aninoasa se află în comuna cu acelaşi nume, judeţul Argeş. A fost ctitorită de un boier pe nume Tudoran, după ce a scăpat de moarte ca prin urechile acului.

Boierul a trăit în vremea în care Țara Românească era condusă de Matei Basarab şi chiar a fost paharnicul acestuia. Familia sa avea o moşie la Aninoasa, motiv pentru care a fost cunoscut şi sub numele de „Aninoseanul”. Pe teritoriu, există deja o bisericuţă de lemn, însă în anul 1677 Tudoran ridică pe locul ei una de piatră, mai mare, care primeşte hramul Sfântului Nicolae. La scurt timp după finalizarea lucrărilor, soţia boierului moare, iar el se hotărăşte să se călugărească şi ridică biserica la rangul de mănăstire.

Mănăstirea Aninoasa a avut parte de un început prosper: boierul Tudoran, devenit călugărul Teodosie, a ridicat chilii şi a înzestrat-o cu păduri, moşii şi chiar robi. A închinat-o Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung, pentru a nu fi obligat să o transforme în metoc al unui lăcaş de pe Muntele Athos. Călugărul nu a avut grijă singur de lăcaş, ci i-a adăpostit aici şi pe Pârvu Mutu, cel care a devenit zugravul Cantacuzinilor, şi pe mitropolitul Ungro-Vlahiei, Daniil al II-lea.

Daniil al II-lea este considerat cel de-al doilea ctitor al Mănăstirii Aninoasa, forma pe care o are astăzi lăcaşul datorându-se acestui mitropolit. Înainte să ajungă mitropolit, a fost ales egumenul mănăstirii, iar în timpul său aceasta a înflorit: pictura bisericii a fost refăcută (păstrându-se până în zilele noastre), s-a pus pardoseala din piatră, s-au adăugat un pridvor deschis şi o turlă şi s-a ridicat un zid de incintă. De atunci şi până astăzi, Aninoasa a rămas singura mănăstire ortodoxă fortificată din zona Argeșului.

Deşi multă vreme a fost una dintre cele mai bogate mănăstiri din Țara Românească, Mănăstirea Aninoasa nu a fost ocolită de vremurile neprielnice. Odată cu instalarea regimului fanariot, lucrurile au început să se schimbe rapid – mănăstirea a fost închinată Mitropoliei Bucureştiului, din cauza stareţului Mănăstirii Negru Vodă, care a reuşit să o aducă în pragul sărăciei. Însă, în anul 1814, mănăstirea a fost dată în grija arendaşilor mireni, care nu au reuşit decât să o degradeze. În cele din urmă, mitropolia a decis să revină la vechea tradiţie, aceea ca mănăstirile să fie conduse de egumeni.

A urmat introducerea legii secularizării averilor manăstireşti, în urma căreia Mănăstirea Aninoasa a fost desfiinţată, nemaiavând cu ce să se întreţină. Astfel, biserica devine una parohială, iar toate celelalte clădiri sunt lăsate în ruină. La începutul secolului al XX-lea, mănăstirea devenise post pentru jandarmi, chiliile fiind transformate în grajduri. Venirea regimului comunist la putere nu a fost benefică pentru mănăstire, care a fost lăsată, în continuare, în paragină. Acoperişul bisericii era perforat de copacii care crescuseră în lăcaş şi nimeni nu mai credea că mănăstirea va putea redeveni una prosperă.

Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat în bine după anul 1990. Datorită intervenţiei lui Calinic Argatu, episcopul Argeșului, Mănăstirea Aninoasa a fost reînfiinţată şi transformată într-una de maici. Pentru că satul nu avea o biserică proprie, obştea monahală a schimbat acest lucru, ridicând una – faptul ca slujbele se ţineau în biserica mănăstirii năştea multe conflicte. Încetul cu încetul, mănăstirea şi-a recăpătat din strălucirea pe care a avut-o atunci când a fost ridicată.

Printre cele mai importante lucruri ale tezaurului pe care îl deţine Mănăstirea Aninoasa, se numără picturile bisericii mari şi ale paraclisului. Din păcate, pictura din naosul şi altarul bisericii mari poate fi cu greu descifrată, deoarece a fost înnegrită de fumul de la lumânări şi de la candele. În naos, se află tabloul votiv al primului ctitor, însoţit de soţia sa şi cei 11 copii. Pe de altă parte, pictura din paraclis se îndepărtează de stilul brâncovenesc prezent în biserica mare, fiind influenţat de stilul realist. Interesantă este catapeteasma, care este zidită şi nu din lemn, aşa cum o au cele mai multe biserici din ţară.

Mănăstirea Aninoasa deţine câteva obiecte de preţ, mai ales că a fost una dintre cele mai bogate lăcaşuri ale Ţării Româneşti, deşi nu a fost ctitorită de domnitori. Printre acestea, se numără două sfeşnice sculptate în lemn în secolul al XVIII-lea, un crucifix din lemn şi câteva icoane. Alte obiecte au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice – inelul de sigiliu al boierului Tudoran, inelul cumnatei sale sau veșminte care datează din secolul al XVII-lea. Mănăstirea încă nu are un muzeu, însă se lucrează la acest lucru, iar în curând toate obiectele de preţ vor putea fi admirate într-un loc special amenajat.

manastirea-aninoasa.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ