Mănăstirea Bezdin este una dintre puţinele mănăstiri ortodoxe sârbe care încă mai există în România. Se află la 36 de kilometri de oraşul Arad şi la cinci kilometri de satul Munar. Accesul se face de pe şoseaua ce leagă Aradul de Periam.
Atunci când a fost ridicată, mănăstirea se află în mijlocul unei păduri dese, care între timp s-a retras înspre Mureş. Numele său provine de la pârâul Bezdin, care dă naştere unui peisaj foarte frumos în partea vestică a aşezării religioase, datorită mlaştinilor cu stufăriş pe care pârâul le formează. Mănăstirea a primit hramul “Adormirea Maicii Domnului”, prăznuit pe 28 august, pe stilul nou.
Mănăstirea Bezdin a fost ridicată în anul 1539, din dorinţa lui Iovan Iaksici din Nădlac. O filă de Psaltire, semnată de ieromonahul Leontie Bogojevici, spune că lucrările au fost săvârşite cu ajutorul călugărilor şi al credincioşilor, care au muncit şi au donat diverse sume de bani. Construirea acestui lăcaş de cult a reprezentat un eveniment important pentru comunitatea sârbească din această zonă a fostului Imperiu Austro-Ungar. Aici, se află şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă de pe Muntele Athos.
Atunci când Banatul a fost ocupat de turci, mănăstirea a fost incendiată de aceştia. Cu toate acestea, călugării nu au părăsit-o, ba mai mult, au construit o biserică de lemn. În ea, s-au ţinut slujbele până după anul 1690, când a fost construită biserica actuală, din cărămidă şi cu planul în formă de treflă. Mănăstirea Bezdin a cunoscut o perioadă de înflorire după anul 1740, când egumenul Teodosie Vaselinovici vine cu câţiva călugări tocmai din Serbia, de unde fuseseră alungaţi de otomani.
Anul 1753 este anul în care se pictează iconostasul, lucrarea fiind efectuată de pictorul arădean Ştefan Tenetchi. Doi ani mai târziu, se sculptează mobila în lemn şi este donată Sfânta Masă din altar, realizată din marmură. Sfârşitul secolului al XVIII-lea găseşte Mănăstirea Bezdin în plină prosperitate – erau construite 52 de încăperi pentru călugări (în care aveau loc diverse activităţi), o capelă şi o trapeză.
În secolul următor, au avut loc câteva lucrări de reconsolidare şi au fost executate alte serii de picturi. Unele dintre ele se află, în momentul actual, la Vicariatul din Timişoara, unde există condiţii de conservare. Tot aici, au fost aduse piesele demontabile din iconostas, dar şi multe dintre exemplarele care se aflau în biblioteca mănăstirii.
Din păcate, Mănăstirea Bezdin şi-a pierdut din strălucirea secolelor trecute. O singură măicuţă vieţuieşte aici, aflată la o vârstă înaintată, care se lupta cu greutăţile financiare şi cu singurătatea.
