Mănăstirea Dobrovăţ este o mănăstire de călugări din judeţul Iaşi, fiind ctitorită de Ştefan cel Mare, domnitorul stingându-se din viaţă chiar înainte de terminarea construcţiei. Ea se află situată pe malul pârâului Dobrovăţ, înconjurată şi de codri seculari, într-o fostă poiană, la numai 25 de kilometri de Iaşi. În anul 2004, ansamblul monahal al mănăstirii este inclus pe lista monumentelor cu o deosebită însemnătate istorică, având în compoziţie şi următoarele obiective istorice:

  • Biserica ce poartă hramul Pogorârii Sfântului Duh, care datează încă din anul 1503

  • Biserica Paraclis ce poartă hramul Sfântul Gheorghe, datează din anul 1607

  • Turnul cu clopotniță, acesta fiind construit din anul 1743

  • Zidul de incintă

Viaţa monahală a început în codrii Dobrovățului încă înainte ca biserica să fie construită, în acele locuri fiind încă din secolul al XV-lea un schit vechi de lemn, proprietate a lui Giurgiu Călugărul, ce avea hramul Schimbarea la Faţă, schit în care locuiau un număr mic de călugări sihaştri. Apoi, în anul 1503, începe să se construiască Mănăstirea Dobrovăţ, iar în acelaşi an a avut loc şi înzestrarea locului cu cinci sate, mănăstirea fiind condusă la acea dată de către părintele Pahomie. Peretele din vest al pridvorului are o inscripţie de preamărire pentru Ştefan cel Mare, însă inscripţia nu a fost terminată, deoarece domnitorul a murit chiar cu un an mai târziu, înainte ca mănăstirea să fie finalizată, aceasta cunoscând, în cele din urmă, finalitatea în timpul domniei unui alt conducător, pe nume Bogdan al III-lea, iar picturile pereţilor de pe locaş au fost realizate în timpul domniei lui Petru Rareş.

Stilul bisericii este bizantin, aceasta fiind pictată în fresce, atât în exterior, cât şi în interior, iar între naos şi pronaos se află gropniţa, mai exact camera cu morminte, aici fiind pictaţi şi toţi sfinţii de peste an. În anul 1651, Mănăstirea devine parte din Mănăstirea Zografu, după elaborarea unui acord, fiind parte din administraţia acesteia, mai ales pentru faptul că, spunea domnitorul de la acea vreme, călugării au lăsat-o în ruină, părăsind-o. Şapte ani mai târziu, este chiar şi prădată de tătari, iar în cele din urmă este transformată în necropolă de către familia de boieri Racoviţă, cei care au şi restaurat-o după anul 1663. După ce, aparent, treburile s-au calmat, se pare că noi perioade dezastruoase se abat asupra acelor locuri, Mănăstirea Dobrovăţ fiind jefuită de către ruşi, iar eteria a produs prejudicii de amploare locurilor în timpul revoluţiei de la 1821. În anul 1851 însă, noi idei apar şi, astfel, biserica urmează să fie modificată după noile reguli, fiindu-i adăugate trei turle foarte masive, acoperişul ia forma unui bulb de ceapă, bolţile sunt sparte şi s-a construit şi o turlă falsă, din lemn, deasupra vechii gropiţe, toată fiind acoperită cu tencuială.

După ce Alexandru Ioan Cuza a dat legea secularizării mănăstirilor şi a averilor acestora, Mănăstirea Dobrovăţ nu se mai află sub tutela Mănăstirii Zografu şi, astfel, dispar şi călugării greci. Această lege însă a făcut ca întregul ansamblu monahal să decadă, fiind lipsit de fonduri, iar de-a lungul vremurilor, zidurile actualei mănăstiri au adăpostit fie o puşcărie, între anii 1865 şi 1900, fie un orfelinat pentru fete, între anii 1900 şi 1913, fie o şcoală pentru agricultură între anii 1903 şi 1930. Cu timpul, picturile de pe pereţi s-au deteriorat masiv şi, astfel, între anii 1930 şi 1936, au necesitat o restaurare, care s-a realizat în timpul preşedinţiei lui Iorga. În anul 1930, Mănăstirea Dobrovăţ poate fi din nou populată de către călugări prin decretul dat de Carol I, dar doar până în anul 1948, când întregul complex monahal devine din nou şcoală şi atelier pentru coşuri împletite din răchită. În anul 1990, revine la destinaţia sa iniţială de mănăstire, fiind un adevărat ansamblu monahal, dar având obşte de maici, iar cu doi ani mai târziu, redevine o mănăstire de călugări. În anul 1994, se încep şi lucrările pentru turnul cu clopotniţă şi se pornesc restaurările, lucrări care încă sunt în plină dezvoltare.

 

Aspectul Mănăstirii Dobrovăţ

La începuturile sale, Mănăstirea este construită din piatră brută, din cărămidă şi din piatră cioplită, pereţii săi având o grosime de 1.5 metri şi temelia atinge chiar 2 metri. Forma, per ansamblu, este una mixtă şi are de jur împrejur câteva ocniţe puse una peste cealaltă. Este construită într-un veritabil stil moldovenesc şi se caracterizează prin lipsa turlelor şi prin intersecţia naosului cu pronaosul. Altarul are o absidă de formă semicirculară şi în construcţia sa totală se pot observa mici elemente gotice, spre exemplu contraforturile. În total, sunt patru încăperi şi acestea au dimensiuni foarte mari, pronaosul este de 6.80 de metri pe 5.80 de metri, gropniţa este de 5.80 de metri pe 4.0 metri, iar naosul şi altarul nu au pridvor. Intrarea către pronaos se face prin intermediul unui portal de piatră, aceasta având un aspect gotic, sub formă de arc frânt. Ferestrele sunt de mărime mică iar nişele din altar sunt scobite către ziduri.

manastirea-dobrovat.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ