Mănăstirea Negru Vodă se găseşte în oraşul Câmpulung-Muscel, judeţul Argeş. Numele ei este legat de legenda lui Negru-Vodă, întemeietorul Ţării Româneşti, o figură învăluită în mister, deoarece nu se ştie cu exactitate adevărata identitate a lui. Legenda spune că acest Negru-Vodă a plecat din Țara Făgăraşului şi a hotărât ca între Dunăre şi Carpaţi să pună bazele Ţării Româneşti, unde a ridicat oraşe întregii şi biserici. Cronicarii au studiat legenda şi au stabilit că în 1290 un anume Radu Negru Voievod şi-a început domnia şi a ridicat o biserică în Câmpulung, însă în 1215. Această diferenţă de ani au explicat-o istoricii de mai târziu, care au stabilit o confuzie făcută de cronicari între acest Negru-Vodă şi domnitorul Radu-Vodă.

Un alt domnitor despre care se spune că ar fi acest personaj legendar este Basarab I care, în anul 1247, era stăpân peste teritoriul de la Brăila până la Porţile de Fier. Mai mult, Mănăstirea Negru Vodă are o istorie strâns legată de neamul Basarabilor, fiind numită şi “Mănăstirea Basarabilor”. Urmaşul lui Basarab I, Matei Basarab, a lăsat în urma sa o pisanie (adică o inscripţie realizată pe diverse monumente religioase) pe care scrie că biserica mănăstirii a fost construită în 1215, aşa cum au stabilit şi cronicarii. Însă nu se ştie cine e exact ctitorul ei, se ştie doar că Basarab I s-a ocupat de reconstrucţia ei şi a cerut să fie înmormântat aici. I-a urmat la tron fiul său, Nicolae Alexandru, care a avut o domnie liniştită, iar după ce a murit a ajuns domnitor Vlaicu-Vodă. El a mutat capitala Țării Româneşti la Curtea de Argeş, iar Câmpulung şi-a pierdut din importanţă şi lipsesc documente despre biserică pe o perioadă de două sute de ani.

Mănăstirea Negru Vodă începe să îşi recapete importanța odată cu domnia lui Matei Basarab. Acesta reconstruieşte biserica, folosind pietrele de la prima biserică, o piatră dreptunghiulară sau pătrată, cioplită. Mai mult, transformă biserica de mir într-o mănăstire în anul 1636. Aduce oameni care să construiască un zid înalt în jurul lăcaşului, zid făcut din pietre de râu, dar şi diverse anexe ale mănăstirii. Îi oferă lăcaşului sate cu tot cu păduri, jumătate din unele vămi pe care le deţinea, dar şi o mie de bolovani de sare. Din construcţiile din acea perioadă, se pot admira astăzi Casa Domnească şi Turnul-clopotniță, în starea lor iniţială, dar şi Casa Egumenească, ce a suferit mici modificări.

Mănăstirea devine importantă şi atunci când se înfiinţează o tipografie, domnitorul îngrijindu-se să aducă literele şi tiparnița din Rusia prin intermediul lui Petru Movilă. Prima carte în limba română scoasă aici a fost “Învăţături preste toate zilele”, iar în limba slavonă au apărut “Molitvenic slavonesc”, “Antologhion” şi “Psaltirea slavonească”. În 1669, se înfiinţează o şcoală domnească, prima din Țara Românească în care se preda în limba română. Locaşul a avut de suferit din cauza ungurilor şi austriecilor, dar Constantin Brâncoveanu a avut grijă să o ajute să-şi revină.

A urmat o perioadă grea pentru Mănăstirea Negru Vodă. În 1716, a fost ocupată de austrieci, iar în 1737 turcii au ars întregul Câmpulung, inclusiv mănăstirea. Zidurile au fost dărâmate, pentru că cei de la mănăstire i-au adăpostit pe germani, iar în 1802 a crăpat bolta bisericii, în urma unui cutremur. În anul 1813, arhiereul Filaret Beldiman va deveni stareţul mănăstirii şi tot el se va îngriji de refacerea bisericii. Pe lângă biserică, stareţul s-a ocupat şi de administrarea proprietăţilor şi a dăruit mănăstirii cărţi noi, cum ar fi “Biblia de la 1688”, “Evanghelia de la Neamţ din 1821” sau “Octoihul din 1823”. În timpul Revoluţiei de la 1848, locaşul a fost folosit drept spital turcesc, iar în timpul secularizării averilor manăstireşti din 1864, biserica îşi păstrează doar curtea din jurul ei. A fost transformată în biserică de mir, iar cu timpul nimeni nu s-a mai îngrijit de ea, ajungând ruine la începutul secolului XX.

După Primul Război Mondial, foarte mulţi orfani s-au adăpostit aici, astfel încât, în incinta Mănăstirii Negru Vodă, s-a construit un orfelinat în 1920. Au urmat o şcoală primară şi Seminarul Orfanilor de război “Patriarhul Miron”, în cadrul căruia orfanii, dar şi fiii de invalizi şi de preoţi puteau să termine opt clase. În 1935, locaşul este refăcut după ce, cu un an mai devreme, a luat foc, pagubele fiind destul de mari. În urma decretului din 1959, când călugării sub 65 de ani au fost nevoiţi să plece, mănăstirea (care îşi recăpătase numele) a fost desfiinţată şi reînfiinţată înainte de Revoluţie. În prezent, în mănăstire trăiesc şapte călugări şi stareţul Serafim Caiea, iar în ultimii ani locaşul de cult a beneficiat de restaurări. 

Mănăstirea Negru Vodă adăposteşte părţi din moaştele Sfinţilor Mucenici Pantelimon şi Mercurie, o mică parte din Lemnul Sfintei Cruci, dar şi două icoane ale Maicii Domnului, una pictată acum aproape 300 de ani şi una pictată în 1994. Icoana din 1994 este o copie după Icoana Maicii Domnului Galaktotrofusa, o icoană rară şi foarte apreciată, multe cupluri venind să se roage la ea atunci când nu pot avea copii şi foarte mulţi întorcându-se să îi mulţumească. Deşi mănăstirea în sine reprezintă un tezaur, sunt anumite obiecte pe care aceasta le adăposteşte și care ies în evidenţă, cum ar fi: placa de mormânt a lui Nicolae Alexandru Basarab, cel mai vechi document de epigrafie în slavonă; colecţia de obiecte bisericeşti din muzeu, unde se află un chivot (un vas în formă de biserică în care se păstrează sfintele taine), Evanghelia din 1682 îmbrăcată în argint, opt candele de argint din 1706, jilţuri din secolele XVIII-XIX, dar şi tiparniţa cea veche.

manastirea-negru-voda.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ