Mănăstirea Putna este o mănăstire ortodoxă de călugări, aflată în nordul Moldovei, în localitatea Putna, judeţul Suceava. Lăcaşul datează din anul 1466, fiind ctitorită de Ştefan cel Mare şi purtând hramul Adormirea Maicii Domnului.

Pe lângă biserică, domnitorul a construit şi Casa Domnească, chiliile, turnurile şi zidul de apărare cu şanţul cu apă. Tot aici, Ştefan cel Mare a vrut să fie înmormântat, pentru că mănăstirea a fost locul lui de suflet, iar dorinţa i-a fost îndeplinită.

Odată cu moartea domnitorului, Mănăstirea Putna a avut parte de vremuri grele. În anul 1622, a fost prădata de răufăcători, Vasile Lupu a restaurat-o, însă luptele pentru domnie i-au distrus acoperişul, plumbul de pe el fiind folosit pentru fabricarea gloanţelor. În 1691, este iar prădată şi incendiată, de data aceasta de Ioan Sobieski care încerca să cotropească Moldova.

Nici secolul al XVIII-lea nu este prea blând cu mănăstirea: a fost prădată din nou, dar şi avariată, din cauza unui mare cutremur. Toate aceste evenimente au făcut ca viaţa monahală să nu mai existe aproape deloc, însă numirea ieromonahului Iacov ca episcop al Rădăuților face posibilă restaurarea ei. Încă din timpul lui Ştefan cel Mare, Mănăstirea Putna era recunoscută pentru şcoala de muzică psaltică în limbile greacă şi slavonă, însă decăderea mănăstirii a însemnat şi decăderea acesteia.

În timpul ocupaţiei austriece care a durat 144 de ani, Mănăstirea Putna a fost printre cele trei mănăstiri cărora li s-a permis să ducă mai departe viaţa monahală, alături de Suceviţa şi Dragomirna, având fiecare un număr de maxim 25 de locuitori. Austriecii au ordonat săpături arheologice în biserică şi au luat în proprietate toate obiectele găsite în mormintele de acolo.

Între anii 1901 şi 1902, biserica a fost restaurată: s-a prelungit turla bisericii şi s-a înlocuit acoperişul. În 1918, după destrămarea monarhiei austro-ungare, Putna reintra în graniţele Moldovei, iar după Marea Unire din 1918, mănăstirea devine un adevărat loc de pelerinaj: oamenii închiriau trenuri întregi pentru a veni să vadă mormântul lui Ştefan cel Mare, dar şi pentru a vedea locul care să le dea sentimentul de unificare naţională. Mănăstirea îşi recăpăta locul printre cele mai importante lăcaşuri de cult ale ţării, fiind vizitată de nume mari ca Ioan Nistor, Vasile Goldiș, Ştefan Cicio-Pop (miniştri în secolul XX), dar şi de regele Ferdinand şi familia sa. În plus, datorită tezaurului pe care îl deţinea, Putna a participat la diverse expoziţii naţionale şi internaţionale.

Deşi părea că viaţa monahală sporeşte, Mănăstirea Putna a avut de suferit atât în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cât şi în perioada comunismului. A fost ameninţată cu distrugerea de către armatele germane şi ruse, iar în 1959, prin Decretul 410, au fost înlăturaţi din mănăstiri toţi călugării sub 65 de ani. Astfel, Putna a pierdut dreptul de a funcţiona ca mănăstire. Cu toate acestea, după ce presiunile s-au diminuat, tot mai multă lume, în special elevi şi studenţi, îşi regăseau liniştea la Putna, iar odată cu Revoluţia din 1989, mănăstirea şi-a recăpătat şi ea libertatea, putând să reorganizeze diferite serbări legate de Ştefan cel Mare.

Bătrânii din popor cunosc multe legende şi minuni legate de Mănăstirea Putna. Poate cele mai importante minuni au fost săvârşite de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pe care Ştefan cel Mare a primit-o cadou. Domnitorul I-a închinat mănăstirea Maicii Domnului şi cu ajutorul divinităţii a câştigat nenumărate bătălii.

Una dintre legendele legate de lăcaş spune că, într-o noapte în care urlau lupii şi urşii, Ştefan s-a oprit la chilia lui Daniil Sihastru, cerându-i ajutor, pentru că se rătăcise. Cu acest prilej, Daniil l-a sfătuit pe domnitor să ridice o mănăstire pe valea Putnei, deoarece acest lucru îl va ajuta în toate demersurile lui. O altă legendă îl plasează pe voievod tot în chilia lui Daniil Sihastru, iar de data aceasta pustnicul îi arătă lui Ştefan un loc, întrebându-l de trei ori ce vede acolo. A treia oară, acesta a răspuns că vede nişte lumini, iar Daniil îi mărturiseşte că sunt de fapt îngeri, pentru că locul acela este sfânt, iar dacă voievodul vrea să îşi învingă duşmanii, trebuie să ridice acolo o mănăstire. Acestea nu sunt singurele legende legate de lăcaş, dar toate au un element comun: minunea divină, cea care l-a ajutat pe domnitor în perioadele grele.

Din tezaurul de la Mănăstirea Putna se remarcă şi colecţia de broderii medievale, cea mai importantă din sud-estul Europei. Cea mai veche piesă din colecţie este un epitaf sârbesc din secolul al XIV-lea, iar epitaful din 1490 este cel mai vechi care s-a păstrat de la Ştefan cel Mare.

Alte obiecte cu o însemnătate deosebită sunt procovăţul mare de la 1481 (bucată de pânză folosită pentru acoperirea obiectelor bisericeşti), şapte acoperăminte de mormânt (cel mai important este cel pe care este reprezentată Maria de Mangop, fiind considerat una dintre cele mai spectaculoase creaţii de acest fel din lume) şi câteva dvere (perdelele care acoperă intrarea central în altar), cum ar fi Dvera Bunei Vestiri din 1483, Dvera Adormirii Maicii Domnului din 1485 sau Dvera Răstignirii din 1500. Mănăstirea Putna este un exemplu de credinţă, istorie şi cultură, Mihai Eminescu spunând despre ea că este “Ierusalimul neamului românesc”. Acest lucru se observă cel mai bine la Serbările de la Putna unde mii de credincioşi se adună anual.

manastirea-putna.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ