Mănăstirea Râşca se află în satul cu acelaşi nume din judeţul Suceava, fiind situată la aproximativ 15 kilometri de localitatea Fălticeni. Se ajunge la ea pe drumul naţional ce leagă oraşele Roman şi Fălticeni, făcându-se stânga în comuna Vadu Moldovei şi trecând prin satele Bogdăneşti şi Râşca. Biserica mănăstirii este singura pictată în stil bizantin din tot nordul Moldovei.
Mănăstirea Râşca a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareş în anul 1542, pe locul unei vechi mănăstiri, Bogdăneşti. Aceasta a fost ridicată de fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea, însă nu a rezistat decât 30 de ani. Petru Rareş a fost şi el fiul lui Ştefan cel Mare şi s-a hotărât să reclădească mănăstirea fratelui său vitreg după ce aceasta a fost distrusă de Soliman Magnificul. Din păcate, domnitorul a murit înainte ca mănăstirea să fie pictată, iar sarcina i-a revenit lui Ştefan Rareş.
Un prim moment de cumpănă pe care Mănăstirea Râşca a trebuit să îl treacă a fost în anul 1574, când stareţul de atunci a visat că lăcaşul va fi asediat, în contextul victoriei turcilor împotriva lui Ioan-Vodă cel Viteaz. Astfel, stareţul a spovedit şi împărtăşit toţi călugării, dar şi credincioşii, şi apoi i-a ascuns în munţi. Lucrurile de preţ ale lăcaşului au fost ascunse, iar clopotele au fost aruncate într-un iaz, pentru că turcii obişnuiau să le topească şi să-şi fabrice gloanţe din ele. Deşi toţi oamenii au scăpat cu viaţă, mănăstirea a fost distrusă, fiind refăcută abia în anul 1611.
Cel care s-a ocupat de refacerea Mănăstirii Râşca a fost vornicul Costea Bacioc, considerat cel de-al treilea ctitor al lăcaşului. El a adăugat pronaosul de astăzi, care atunci era pridvor, şi a refăcut chiliile vestice, turla naosului şi zidul de incintă. De altfel, mare parte din înfăţişarea pe care o are astăzi mănăstirea se datorează acestui vornic. Deşi părea că va avea parte de prosperitate, lăcaşul religios a avut parte de vremuri neprielnice, fiind jefuită de nenumărate ori. A rezistat eroic până în anul 1717, când a fost părăsită timp de 12 ani.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Râşca a fost reparată din temelii de egumenul Calistru Ene. Cu toate acestea, în anul 1821, mănăstirea a fost supusă din nou unei mari încercări: câteva zeci de turci au furat tot ce au putut, dar i-au torturat şi pe monahi. Lăcaşul îşi revine iar, de data aceasta cu ajutorul egumenului Isaia, care a făcut câteva modificări la planul bisericii. Tot el a repictat biserica, având grijă să îi înfăţişeze pe primii ctitori, Petru Rareş, famila acestuia şi episcopul Macarie.
Egumenul Isaia a dăruit Mănăstirii Râşca o serie de obiecte liturgice, necesare pentru buna desfăşurare a slujbelor. De asemenea, a refăcut chiliile şi a construit altele noi. Mănăstirea a fost implicată şi în luptele pentru întregirea ţării, în ea fiind improvizat un spital militar. În anul 1918, un incendiu a distrus aproape complet lăcaşul, dar a reuşit din nou să se pună pe picioare. A urmat Decretul din 1959, care a golit mănăstirea, devenită între timp de maici. Spre sfârşitul regimului comunist, călugării revin aici, iar astăzi vieţuiesc circa 20 de monahi.
Mănăstirea Râşca a fost declarată monument istoric, fiind inclusă pe lista cu patru obiective: Biserica „Sfântul Nicolae”, chiliile, turnul-clopotniță şi zidul de incintă. Turnul-clopotniță a fost ridicat de Costea Bacioc şi în el a fost ţinut, timp de jumătate de an, Mihail Kogălniceanu. Acesta a fost acuzat de domnitorul Mihail Sturdza că a uneltit împotriva lui şi a fost închis în camera primului etaj al turnului. Cele mai vechi chilii datează din anul 1766, iar zidul de incintă lasă o puternică impresie de fortificaţie.
Interesantă este şi pictura bisericii de la Mănăstirea Râşca. Pictura iniţială a fost realizată de un grec de pe insula Zakynthos, însă astăzi mai pot fi văzute doar câteva din frescele sale, pentru că au fost acoperite de altele. Diferenţele dintre cele două pot fi cel mai uşor observate în altar, unde picturile se împart în stilul bizantin şi cel realist.
Cu toate acestea, în unele locuri, pictorul din 1827 a reuşit să reînnoiască ceea ce a realizat cel din 1554. Printre cele mai de seamă scene din biserică, se numără Judecata de Apoi, Scara Raiului, Împărtăşirea Apostolilor, Viaţa şi Patimile Mântuitorului, Înmulţirea Pâinilor şi un portret al Sfântului Nicolae, păzitorul lăcaşului.
