Mănăstirea Bixad a fost una dintre cele mai importante mănăstiri din partea de nord a Ardealului, fiind situată în comuna Bixad, judeţul Satu Mare. Până ce Biserica Română Unită cu Roma a fost scoasă în afara legii la decizia regimului comunist din anul 1948, pe locul mănăstirii a funcţionat o tipografie principală a bisericilor de Ordin Bazilian, însă aceştia au fost alungaţi de pe teritoriul respectiv, iar în locul lor, puterile comuniste, dispunând de autoritatea pe care o aveau, au înfiinţat un sediu TBC preventoriu, ce se află sub ordinele spitalului din Negreşti Oaș. Preventoriul respectiv a fost funcţional până în anul 1998.
În anul 1948, a avut loc o întreagă euforie, din punct de vedere al forţelor ce s-au declanşat în jurul mănăstirii, având în vedere că la data de 15 octombrie, în anul 1948, la miez de noapte, Securitatea a dat năvală peste călugări în chiliile lor şi au început să-i percheziţioneze. Pentru a se putea apăra, unul dintre călugări a tras clopotul, chiar la mijlocul nopţii, iar această acţiune a produs chiar furia sătenilor care s-au adunat la faţa locului în decurs de numai zece minute, ei fiind înarmaţi cu topoare şi cu furci, pentru a le lua apărarea călugărilor, determinând în acest mod şi retragerea securiştilor. Însă în acea noapte au fost dezafectate şi două poduri, din păcate, din pricina numărului mare de săteni care au intervenit să-i împiedice pe securişti să trimită după întăriri.
Trei zile mai târziu după această întâmplare, mai exact la data de 18 octombrie, a fost constituită, în Satu Mare, o comisie care era formată din nimeni alţii decât din locotenentul colonel de armată, şefi ai regionalelor de Securitate din Oradea şi din Satu Mare, un colonel de la Interne şi alţi şefi de la Jandarmerie şi, nu în ultimul rând, primul procuror şi chiar prefectul judeţului Satu Mare de atunci.
Această comisie a reuşit să unească forţele necesare pentru a înfrânge rezistența ţăranilor din Mănăstirea Bixad, trimiţând o armată întreagă, formată din 70 de jandarmi, 25 de agenţi de Securitate, 40 de gardieni, aceştia arestând călugării, care erau numai 23 la număr. Această represiune politică i-a vizat în cele din urmă şi pe restul laicilor ce erau implicaţi în acea rezistenţă. Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost unul dintre liderii care au încercat calmarea spiritelor, a reuşit să risipească lipsa de entuziasm, până şi reticenţa de care dădeau dovadă unii clerici ortodocşi, fiind de părere că văicărelile greco-catolicilor erau nefondate.
Din anul 1948, timp de multe decenii, Mănăstirea Bixad a rămas părăsită, în deplină paragină, având din vedere că acei călugări ce o îngrijeau au fost goniţi, iar desfăşurarea vieţii spirituale a fost strict interzisă. Întreaga avere a lăcaşului a fost, în cele din urmă, înstrăinată şi odoarele sale au fost fie pângărite, fie distruse. În anul 1980, o serie de credincioşi din Bixad au pornit în ideea de a cere reînceperea vieţii monahale în acele locuri ale mănăstirii, având în vedere că erau conduşi de Vasile Finta, un lider cu putere şi hotărâre.
Acesta a înaintat în fața episcopului Oradei de atunci, Dr. Vasile Coman şi, în cea mai scurtă vreme, datorită strădaniei sătenilor susţinuţi de lumea bună, a fost aprobată şi autorizaţia necesară pentru redeschiderea mănăstirii. Astfel stând lucruruile, au început şi lucrări de restaurare, acestea durând până în anul 1988, începute fiind în anul 1981, îndrumate şi conduse de către Patrimoniul Naţional Cultural.
Întreaga frescă a Mănăstirii Bixad a fost însă lucrată între anii 1988 şi 1989, iar la acea vreme, toate clopotele, inclusiv Icoana Maicii Domnului, obiecte ce au fost înstrăinate în anul 1954, au fost readuse în locul lor de apartenenţă. În anul 1989, la data de 25 martie, biserica Mănăstirii Bixad, se poate spune că a fost oficial deschisă, având în vedere că Prea Sfinţia sa Dr. Vasile Coman, alături de mai mulţi episcopi şi preoţi, profesori universitari sau diaconi, ori stareţi şi diverse oficialităţi ale statului au înfiinţat bazele clădirii, urmând să instaleze şi un preot, deci primul preot, numit Valeriu Serafim Ada, ce îşi avea originea în Țara Moţilor.
Începând cu anul 1990, un nou început apare în viaţa Mănăstirii Bixad, având în vedere că aspectele duhovniceşti, gospodăreşti şi culturale cunosc o cu totul altă viaţă. Clădirea fostei tipografii este renovată, ea fiind în prezent nefolosită, dar în acel an a fost şi restituită, iar datorită bunăvoinţei tuturor credincioşilor din ţinutul Ţării Oașului, au fost construite o serie de clădiri, printre care cea mai importantă este cea care adăposteşte atît chiliile, trapeza şi bibliotecile, cât şi muzeul mănăstirii. Deşi a trecut printr-o serie de modificări, Mănăstirea Bixad este în prezent una dintre cele mai importante clădiri, având în vedere şi încercările prin care a trecut. În plus, ea este gazda sfintei icoane făcătoare de minuni.
