Mănăstirea Suceviţa este o mănăstire ortodoxă de maici, aflată lângă Rădăuţi, judeţul Suceava. Începutul sfântului lăcaş este legat de o legendă care spune că o femeie a cărat, timp de treizeci de ani, piatra cu care s-a construit mănăstirea, sperând că aşa îşi va răscumpăra păcatele.

Mănăstirea este atestată din anul 1582, pe vremea lui Petru Şchiopul, dar a fost ctitorită de familia Movileștilor, unii dintre cei mai mari boieri, cărturari şi domnitori ai Moldovei secolelor XVI-XVII.

Mănăstirea Suceviţa îl are ca prim ctitor pe Ieremia Movilă, cel care a pictat interiorul şi exteriorul, dar care a şi construit pronaosul, pridvorul central şi pridvoarele laterale. Ieremia a avut multe realizări în planul bisericesc: a ctitorit biserici şi mănăstiri, a înfiinţat Episcopia Huşilor şi a obţinut un statut internaţional pentru Mitropolia Moldovei. După moartea sa, dorinţa lui ca mănăstirea să ajungă importantă şi cunoscută este dusă mai departe de rudele sale directe şi depărtate, deopotrivă.

La fel ca celelalte lăcaşuri de cult, mănăstirea a avut şi ea perioadele ei de suferinţă: a fost înstrăinată Imperiului Habsburgic, a fost jefuită de mai multe ori de ostile polone şi ruseşti şi a fost incendiată în 1831. Cu toate acestea, viaţa monahală şi-a continuat scopul de a împlini voia lui Dumnezeu.

Până în secolul al XX-lea, când a fost transformată în mănăstire de maici, Mănăstirea Suceviţa a avut două etape istorice importante: perioada în care a fost închinată la Schitul Mare de la Maniava (Ucraina) şi perioada puterii austriace. Mitropolitul Varlaam şi Vasile Lupu au luat decizia de a închina mănăstirea şi averile sale teritoriului Ucrainei cu scopul apărării rutenilor ortodocşi de presiunea greco-catolică.

În perioada austriacă, vieţile celor din mănăstire sunt schimbate de mentalitatea străinilor. Amestecul austriecilor în viaţa bisericească se reflectă în faptul că nu au mai existat oameni cu vocaţie monahală un timp îndelungat, chiar şi după înlăturarea austriecilor, iar acest lucru l-a determinat pe mitropolitul din 1936 să transforme lăcaşul în mănăstire de maici. Cu toate acestea, au fost mulţi cei care au încercat să ducă mai departe credinţa, în pofida presiunilor exercitate asupra lor, iar unul dintre ei a fost Ghenadie Platenki, care a construit iconostasul actual al bisericii.

În popor, circulă câteva legende legate de Mănăstirea Suceviţa, legende pe care oamenii le numesc minuni. Una dintre ele datează din timpul lui Ieremia Movilă şi spune că un paharnic de credinţă latină a început să hulească mulţimea care îl aştepta pe Ieremia la Mitropolia din Suceava, acuzând oamenii că au făcut sfânt un trădător. Imediat după ce a terminat de vorbit, diavolul a intrat în el, chinuindu-l până ce mitropolitul Gheorghe Movilă a citit Moliftele Sfântului Vasile, reuşind astfel să alunge diavolul. O altă legendă spune că atunci când turcii au vrut să cotropească Suceava, râul care străbate oraşul s-a umflat aşa de rău cu apă, încât aceştia au fost nevoiţi să se retragă.

La Mănăstirea Suceviţa, a funcţionat o şcoală de copişti, munca lor fiind atestată în diverse documente, iar unele dintre obiecte încă se păstrează: un triod (carte cu rugăciuni şi cântări din cele zece săptămâni înainte de Paşti), un minei slavon (carte în care sunt cuprinse toate slujbele religioase dintr-un an), pomelnice, o Evanghelie din 1606, dar şi numeroase manuscrise.

Cel mai important manuscris al mănăstirii este “Tetraevanghelul Suceviţa 24” care este împodobit cu 346 de miniaturi reprezentând Evangheliile sau Sfinţii Evanghelişti Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Aceste picturi din manuscris au o importanţă deosebită, fiind folosite tehnici ca cea a picturilor de pe peretele de vest al Mănăstirii Voroneţ sau cea a picturilor de pe mănăstirile din Bucovina.

Alte manuscrise păstrate sunt “Tetraevanghelul de la Suceviţa 23”, “Evanghelia Patriarhului Ioachim al Antiohiei”, “Tetraevanghelul de la Biserica de Piatră din Bacău”, dar şi manuscrise de la Ieremia Movilă, cum ar fi o Evanghelie din 1598 sau una din 1605. Ieremia Movilă şi familia sa au trimis manuscrise şi la mănăstiri ca Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai sau Mănăstirea Cutlumus din Athos. Toare acestea dovedesc faptul că la şcoala de copişti erau numai cărturari cu un nivel înalt de cultură, care cunoşteau greaca şi slavona.

Pe lângă tezaurul pe care cărturarii l-au lăsat, Mănăstirea Suceviţa are şi un muzeu unde sunt expuse, pe lângă manuscrisele ferecate în argint aurit, şi broderii, icoane, sculpturi în lemn sau argintărie. Este considerat al doilea muzeu mănăstiresc din ţară, după cel de la Mănăstirea Putna. Pe lângă cele mai importante obiecte ale muzeului, se întâlnesc un epitaf, având ca stemă capul de bour, împodobit cu peste zece mii de mărgăritare, un epitaf dăruit de Ştefan cel Mare Mănăstirii Moldoviţa şi broderiile care au acoperit mormintele lui Ieremia Movilă şi Gheorghe Movilă, realizate din fir de aur, argint, mătase şi catifea.

Mănăstirea Suceviţa este ultima dintre cele douăzeci şi două de mănăstiri pe care Bucovina le are, fiind un loc plin de linişte şi pace, atât prin biserica sa, cât şi prin viaţa fără griji pe care maicile de aici o au.

manastirea-sucevita.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ