Mănăstirea Surpatele este o mănăstire de maici, aşezată la poalele pădurii de pe Valea Otăsăului. Numele i-a fost dat după satul în care se află, satul Surpate din comuna Frânceşti, judeţul Vâlcea. La rândul său, satul şi-a primit numele de la surpările foarte dese ale terenurilor.

Acest lăcaş monahal a fost construit pe la începutul secolului al XVI-lea, în timpul donitorului Neagoe Basarab, de către fraţii Tudor şi Stanciu Drăgoescu, boieri ai neamului Buzeștilor. Prima mănăstire a fost ridicată din lemn, însă nu există prea multe documente care să ofere informaţii despre ea. Prima atestare datează din anul 1512, în timpul lui Matei Basarab, aceasta specificând faptul că ridicarea ei a fost înfăptuită de boierii neamului Buzeștilor. Tot aceştia au refăcut şi reparat biserica în secolul al XVII-lea.

Istoria Mănăstirii Surpatele este strâns legată de Doamna Maria, soţia lui Constantin Brâncoveanu. Între anii 1703 şi 1706, aceasta a refăcut biserica din zid de cărămidă. Aici s-a retras în ultimii ani de viaţă, fiind locul în care şi-a plâns soţul şi copiii ucişi la Constantinopol. Mai mult, drumul care leagă această mănăstire şi Mănăstirea Dintr-un lemn, aflată la 3 km distanţă, se numeşte Drumul Doamnei, soţia lui Brancoveanu plimbându-se zilnic printre livezile de pruni. Localnicii spun chiar că atunci când bat clopotele, dacă asculţi cu atenţie, poţi auzi plânsul tânguitor al Doamnei.

Din păcate, istoria Mănăstirii Surpatele nu este foarte clară, multe documente fiind pierdute. Singurele documente certe sunt cele care stau deasupra uşii şi pe grinzi, fiind dăltuite în piatră sau în lemn. După ce Doamna Maria a ajuns aici, mănăstirea capătă o nouă înfăţişare: era alcătuită din biserică, turnul-clopotniţă, chilii şi anexe gospodăreşti. Brâncoveanu dăruieşte mănăstirii mai multe terenuri, dar şi obiectele necesare vieţii monahale. Maicile de atunci trăiau fără grijă, domnitorul asigurându-le tot ce aveau nevoie. Mănăstirea a primit chiar şi sate, dar şi oameni care să ajute călugăriţele la treburile zilnice.

Între anii 1718 şi 1739, Oltenia este stăpânită de austrieci, iar Mănăstirea Surpatele cunoaşte o perioadă dificilă. Austriecii controlează drastic economia şi viaţa religioasă din Oltenia, lucru necunoscut până atunci de lăcaşurile de cult. Dacă Brancoveanu avea grijă să le ofere multe beneficii, austriecii le reduceau. De exemplu, domnitorul dădea 75 de bolovani de sare, iar austriecii au redus bolovanii la doar patru. În plus, fiecare trebuia să dea un caiet cu venituri şi cheltuieli, iar cei care nu o făceau erau pedepsiţi. Pe lângă austrieci, mănăstirea are de suferit şi din cauza alunecărilor de teren, fiind refăcută în 1815. Din 1831, timp de opt ani, lăcaşul cunoaşte o perioadă de înflorire, dar care este întreruptă brusc de un jaf. Hoţii au chinuit-o atât de rău pe stareţă, încât aceasta a murit după câteva zile.

Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, Mănăstirea Surpatele devine gazda unor mari personalităţi ale acelor timpuri, cum ar fi Alexandru Odobescu, Ioan Slavici sau Titu Maiorescu. În urma secularizării averilor manăstireşti, lăcaşul pierde multe terenuri, fapt ce duce la un declin al vieţii monahale. Ministerul Culturii, în loc să o repare, decide să o închidă în anul 1873. Clădirile au devenit ruine, iar multe dintre cărţile şi obiectele valoroase s-au pierdut. Localnicii s-au chinuit să repare biserica, singura pe care o aveau, în timp ce ministerul vindea cărămizile din ziduri.

După 57 de ani, Mănăstirea Surpatele a renăscut. În 1927, un grup de maici s-a întors aici, cu o singură dorinţă: refacerea lăcaşului de cult. Prin donaţii, au reuşit să refacă mare parte din mănăstire. Deşi părea că totul revenise la normal, regimul comunist nu a iertat nici acest aşezământ monahal. Cu toate acestea, Arhiepiscopia Râmnicului a reuşit să îl ţină deschis, iar, încetul cu încetul, clădirile şi picturile au fost consolidate şi refăcute.

Mănăstirea Surpatele poartă hramul Sfintei Treimi, iar cei care ajung aici nu vin doar pentru a admira frescă de peste 300 de ani vechime, ci şi ca să se roage Sfintei Treimi. Aceasta este zugrăvită în biserica Troiţa, fiind singura reprezentare iconografică autentică din tradiţia ortodoxă. Tot aici se afla o icoană făcătoare de minuni, care O înfăţişează pe Maica Domnului, ţinând pruncul în braţe. Istoria icoanei nu este certa, însă se pot vedea influenţele ruseşti. A fost descoperită de cineva într-un pod al unei case din Olt, iar din 1975 este aşezată la loc de cinste în biserica mănăstirii.

Chiar dacă multe dintre obiectele de la Mănăstirea Surpatele s-au pierdut, ea se poate mândri cu câteva obiecte originale, dar în special cu mobilierul şi pictura bisericii. Se mai păstrează câteva dintre elementele originale ale stilului brâncovenesc, cum ar fi coloanele şi arcele pridvorului, dar şi un candelabru, un ou de struţ sau Evanghelia de la Bucureşti, tipărită în 1693.

Mai mulţi oameni de cinste, printre care Iorga sau Odobescu, au scris despre acest lăcaş de cult, toţi fiind impresionaţi de frumuseţea lui. Mănăstirea se află într-un loc retras, drumul până la ea fiind greu accesibil, însă asta nu împiedică pelerinii să ajungă aici.

manastirea-surpatele.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ